Descoperirea lumii lăuntrice este decisivă pentru Om, pentru evoluția acestuia, pentru ceea ce suntem astăzi. Din această perspectivă nici măcar cine este primul (Pavel, Augustin, Platon sau mai știu eu cui îi este atribuită descoperirea) sau când, nu sunt importante. Faptul în sine este relevant. Ideile nu s-au ivit decât în momentul în care Omul a putut dialoga cu sine; Ideile nu s-au născut din dialogul stârnit între doi sau mai mulți oameni, ci sunt produsul dialogului Omului cu lăuntrul său, cu sufletul său arhaic cum spune Jung, cu intimitatea cea mai intimă cum spune Augustin.
De aceea, inventarea lăuntrului constituie momentul nașterii ideilor, vrăjirea Omului, după cum omorârea lăuntrului reprezintă sfârșitul Ideilor, dezvrăjirea Lumii și a omului prin transformarea acestora în ceva pragmatic și instrumental, material și vulgar, brutal și fără delicatețe. Omul a fost vrăjit de propriul sine, de dialogul ivit în acest cadru, după cum este dezvrăjit de înstrăinarea de propriul sine, de cufundarea într-o lume a intereselor și supraviețuirii la suprafață, la vedere, cu stomacul și buzunarul.
Ne mai trebuie încă pe atât (pe cat a trecut deja) pentru a descoperi, parțial oricum, profunzimea lui Pavel, a scrisorilor Pauline. Cred ca vocația mutației, transformării, transcederii, pe care o au scrisorile lui Pavel nu va putea fi ușor învecinată (ce sa mai spun egalata) de orice alt poem, creație sau inspirație umană.
Mutarea Creștinismului către neamuri, din lumea iudaica, trecerea de la fapte si lege la credinta si lumea interioara, depasirea lumii rationale bazata pe fapte si logica, a intelepciunii, pentru a ajunge in zona duhovnicului, a „nebuniei”, toate acestea constituie exemple de transformare a lumii in care traim.
Dar transformarea cea mai pregnanta după neghiobia mea este aceea care muta Creștinismul din zona martorilor in zona harului si a Sfântului Duh. Pe scurt, Pavel, pe drumul Damascului, descoperit fiind de Isus, se considera ” (…) cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu„. „Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.”
Pavel vorbește, propovăduiește prin Harul lui Dumnezeu, nu pe baza de dovezi nemijlocite, de experiențe comune, de învecinare cu Unul sau cu altul. Pavel ne învață ceva fundamental si anume ca lucrurile pe care le facem, faptele, vorbele pe care le înfăptuim sa nu fie in zadar ci sa ne transforme din interior, din temelii, sa ne afecteze ființa, sa ne transforme ființarea. Faptele care rămân doar fapte, vorbele care rămân vorbe, gândurile care rămân gânduri, si nu ne cutremura ființa, nu ne contorsionează sufletul si ființarea, ne plasează într-o lume instrumentala, inginereasca, fără miză si consecințe, altele decât cele de la nivelul buzunarului, contului și stomacului. Profunzimea a ceea ce facem nu se măsoară cu rigla, sau cu ruleta ci cu ființa noastră caci știm cat de adânc este ceea ce facem doar atunci când ființa noastră nu mai este la fel ca înainte de ceea ce am făcut, vorbit, gândit, înfăptuit.
Si aceasta mutație este pe cale lumea sa o abandoneze, sa o ignore.
„Orbirea prin știința”, „orbirea prin drept”, exista atunci când partenerul de dialog este „orbit” de detaliile tehnice, de caracterul abstract, tehnic al argumentelor; exprimarea abunda in termeni tehnici, în raționamente care mai de care mai sofisticate, într-o exprimare ce tinde sa creeze ideea de accesibilitate restrânsă („doar pentru cunoscători”).
Si astfel dialogul este obturat, gâtuit.
„Discuția despre Sexul îngerilor” (Călugării ortodoxi discutau despre sexul îngerilor in condițiile in care otomanii erau la porțile Constantinopolului) este tot o formă de orbire a partenerului de dialog, în sensul că duci în derizoriu, în banal, în ordinar argumentele acestuia spunând ca sunt inutile, inoportune, neadecvate, nepotrivite, etc.
Dincolo de faptul ca nu achiesez la aceasta interpretare, ci din contra cred ca exprima exact opusul – superficialitatea si inadecvarea fata de discuție a celui ce folosește acest principiu, cred ca discuția despre sexul îngerilor mai ridica o problema esențiala pentru vremurile in care trăim: ceea ce duce Lumea înainte este totdeauna discuția din jurul „Bătăliei” principale si nu „bătălia propriu-zisa”.
Nu soluția bătăliei, disputei conferă suportul evoluției ci argumentele, discuțiile din jurul contradicției, disputei.
Dar noi ca niște ființe instrumentale pure rămânem în continuare dezinteresați de „sexul îngerilor” preferând locul călduț al soluției deja livrate. Nu căutăm nici bătălia dialogului, dar nici argumentele. Așteptăm ca cineva din exterior să ne livreze soluția magică.
Printre multele Mutații pe care le fac Scrisorile lui Pavel (Scrisorile pauline) este si aceea numita de mine „trecerea de la lege la stare„. Pavel muta mesajul creștin din lumea iudaică în lumea neamurilor dar si din lumea ideilor iudaice in lumea ideilor ce vin de la greci, spre exemplu.
Când fundamentează Ideea Creștină pe Credință si nu neapărat pe respectarea ad literam a Legii, Pavel instaurează ideea de Stare Creștină.
Starea, în general, este o forma fără formă, o idee ce nu poate fi definita ci doar simțită din interior, un concept fără conținut exprimabil in mod cuantificabil. Știi ca ești in „Stare”, ca ai „Starea”, dar nu poti explica astfel incat sa inteleaga si ceilalti ce inseamna „Starea ta”.
Doar tu stii ca ai „Stare”, nu si ceilalti (acestia cel mult pot sa-ti vada Harul).
Iar la tine „Starea” se iveste dupa ce ai diluat toate aspectele cuantificabile, toate informatiile pe care le-ai invatat din carti, in scoala, din viata, etc. rezultand astfel Ceva ce doar tu simti – Starea.
Starea de jurist exista nu cand ai invatat pe de rost legile, hotararile ICCJ, ECJ, CCR, etc. Nu, nu. Aceasta stare se iveste cand peste toate aceste informatii, la care avem acces toti, pui ceva in plus, ceva ce nu poti explica, exprima, indica, dar in mod cert este in plus; legile acelea se declina in mintea si sufletul tau in asa maniera incat creeaza acel element in plus care te duce in Starea de jurist. La fel si cu Starea de a fi avocat – ajungi in aceasta stare dupa ce adaugi ceva ce doar tu simti ca ai adaugat in plus, ceva ce nu gasesti in Carti, Legi, Strategii de marketing, nume si fala, etc. Starea de a fi avocat are starea de a fi jurist inclusa deja. Starea (de a fi ceva – Jurist, Avocat) se bazeaza mai curand pe aspectele nedescifrabile in mod direct decat pe lucrurile clar si mecanic exprimabile.
La fel este si Starea de a fi Om, unde aspectele necuantificabile au intaietate in conturarea acesteia fata de abordarile conformiste, masurabile prin standarde, prin repere determinate pe criteriul majoritatii, etc. Dar pentru ca Starea nu se poate preda, scana, replica la nivel mecanic, cu AI eventual nimeni nu o mai pretuieste, nimeni nu o mai cauta. Pana si „Crestinul” a ajuns sa fie masurat, scanat, duplicat si replicat.
Suntem pe punctul de a renunta la Stare.
Educatia, scoala, universitatile, cartile, etc. constituie impreuna Cultura, Educatia, etc. Menirea lor, habar nu am daca principala sau secundara, directa sau subliminala, a fost si aceea de a containeriza prostia, de a izola prostul, de a-l face nefrecventabil, inadecvat. Ceea ce social media – facebook, tiktok au democratizat acum, au scos prostia din izolare, si i-au dat porti deschise peste tot. (Dez)izolarea prostiei s-a realizat la noi nu doar prin platformele de social media dar si prin politica (si industriile relationate cu politica), intrucat acestea au devenit scene pentru toti cei nu reuseau/reusesc in alta parte. Politica si social media au scos Prostia din containerul in care fusese istoric plasata de Cultura/Educatie.
Prostia la om este recunoscuta cu intaietate de genele noastre si apoi de noi ceilalti (de indivizi). Darwin considera ca pe langa girafe cu gatul scurt exista si girafe cu gatul lung (variabilitatea speciei) si au supravietuit doar cele mai potrivite mediului (cele cu gatul lung de aici si mostenitorii. Lamarck credea in unitatea speciei, spre exemplu. Coexistenta girafelor potrivite mediului (gat lung) cu girafele nepotrivite (gat scurt) si perpetuarea celor potrivite au sadit in adn-ul nostru capacitatea de a recunoaste prostia, inadecvarea, lipsa de pertinenta, de concludenta, etc.
ADN-ul nostru are capacitatea de a recunoaste inadecvarea, doar ca are nevoie de timp pentru a o sanctiona. Nu avem nevoie de garanția numărului pentru a certifica prostia întrucât vocația noastră naturală este aceea de a descoperi (și sancționa) prostia ce se manifesta în diverse forme.
Dar Cultura/Educatia mai este pe punctul de a face ceva, de a arunca si copilul impreuna cu apa din copaie, intrucat izoland Prostia este pe punctul sa izoleze pana la frustrare si Credinta, ideile crestinatatii. Si aceasta dintr-o ratiune extrem de simpla – confunda Credinta cu Prostia intrucat ambele sunt „nepotrivite”, „inadecvate” Educatiei. Dar nu tot ceea ce este Inadecvat este echivalent cu Prostia. Uneori este o chestiune inversa, si anume Educatia nu este echivalenta cu respectivul „Rest” de comparat, in cauza cu Credinta.
Apostolul Ioan o mentioneaza doar pe Maria Magdalena, Marcu numeste pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si Salomeea, Matei numeste pe Maria Magdalena si „cealalta Marie”, Luca vorbeste despre „femeile care L-au urmat din Galilea”, cand este vorba de persoanele carora li s-a aratat Isus dupa rastignire si inviere.
Nici in Vechiul Testament dar nici in Noul Testament, Dumnezeu nu se arata multimilor, celor fara numar si identitate. Dupa Inviere, Isus se arata „femeilor”, celor doi drumeti si in final celor 11 ucenici.
Dumnezeu lucreaza cu numerele mici si nu se arata multimilor ci Indivizilor, fiintelor ce pot fi identificate si care nu-si pierd identitatea in multime. De aceea nu-i bine sa ceri „celor multi” sa-l recunoasca pe Dumnezeu (nu faci referendum despre Dumnezeu, dupa cum nu faci legi pozitive pe acelasi subiect). Dumnezeu lucreaza cu fiecare in parte si in felul acesta cu toti. Dar Dumnezeu nu e aplaudat pe stadioane, nu e vazut pe scene, etc.
„Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.”
Nu-l cautati pe Dumnezeu in acordul multimii, sau in dezacordul acelorasi grupari de fiinte fara individualitate, sau in ceea ce toti putem invata pe de rost, căci Domnul se află pe calea dialogului (dincolo de acest dialog, în fapt) pe care Omul îl inițiază cu propriul sine, cu propriul Suflet.
