Eliminarea adversarului…

politic (dar și de altă natură… ) presupune existența unor investigatori de tip mediatic, jurnaliști de investigație (am scris despre terminologia imundei specializări, deci nu revin) stipendiați conform înțelegerii, astfel încât să probeze ce nu a fost, ce nu e și ce nu va fi. Răspândirea în spațiul public  a unor informații scandaloase e astfel regizată încât „nici cei mai înțelepți scriitori nu pot spune și nici nu pot cerceta prea multe” despre cei investigați.  Ne avertizează autorul anonim (probabil voit) al fascinantei   Istoria Augusta,  în capitolul Cei treizeci de tirani,  care merită totuși „investigați” fie și pentru că „cei mai mulți au transmis, în privința lor, lucruri atât de felurite”, adică dubioase după cum vom vedea.

Postumus cel Tânăr a fost rapid înlăturat deși avea un mare merit: s-a distins în declamații, dar nu suficient  așa că a fost ucis împreună cu tatăl său. 

Victorinus, acuzat de clică pentru presupusa provocare a corupției în familiile militare, a fost eliminat de un grefier… militar, pentru că, mediatic „vorbind”, i(-ar fi) violat soția.; acuzat pentru „pasiunea lui pentru femei” (?).  

Marius a domnit trei zile, fiind fierar ca pregătire pe care o și declara (nu se știe cu ce medie absolvise atelierul), fiind surclasat cumva de un consul înlăturat  după  6 (șase) ore astfel că spune Cicero „avuserăm un consul atât de sever și de vigilent încât în timpul magistraturii lui, nimeni n-a prânzit, nimeni n-a cinat, nimeni n-a dormit”. Împăratul fierar, pare-se prea conștiincios, „într-o zi a fost ales  împărat, în alta a fost văzut conducând, în a treia a fost omorât”.  Cum se întâmplă în asemenea ocazii, te termină ai tăi, nu neapărat investigatorii: „a fost omorât de către un soldat cu care lucrase împreună în atelierul  de fierar”. 

Ingenuus, deloc ingenuu, deși nu se știu prea multe despre el, era desigur excesiv de crud  conform celor scrise despre el de … alții. Eliminat prin ucidere. 

Despre Maeonius doar atât că suferea de o invidie condamnabilă, „fiind cât se poate de josnic; de aceea a fost numit, din greșeală, împărat. Dar după puțin timp, a fost omorât de soldați, drept pedeapsă pentru nerușinarea lui”.  Se pare cu contribuția distinsei Zenobia. 

În fond, de atunci deja, criteriul era felul în care cineva își proba puterea. Întrebată de Aurelianus „Ce e cu tine Zenobia, ai îndrăznit să înfrunți împărații romani?”, aceasta i-a răspuns „Pe tine te recunosc de împărat fiindcă știi să învingi”. 

Ar mai trebui reținut (exemple sunt nenumărate) că acela care se crede salvatorul neamului uită că – parafrazându-l pe autorul anonim –  un conducător e mai curând necesar decât bun.  Apoi, nu  toți îi  primesc cu plăcere pe cei aleși.

Florianus și Tacitus, eliminați relativ repede, au fost și victimele „investigațiilor” timpului care arătau că „ar avea” peste 1000 (o mie) de copii: rușine, desigur, conform epigramelor defăimătoare care circulau la comandă. 

În fine, aproape anecdotic, cazul  unui senator la a cărui avere  „aspira” cineva și al cărui final a fost decis prin „investigații” care probau că își „abuza” sexual fiica, adică o viola. După ce a fost eliminat și s-au rezolvat problemele pecuniare, s-a „constatat”  că nu avusese vreodată copii sau soție.

În concluzie – relativă -, nu putem opta  pentru eliminarea fizică a adversarului prin jurnalism de investigație, dar nici printr-o Curte care prin sentințele date e mai curând Curtea Miracolelor decât a unei constituții. Subliniez: miraculum înseamnă (și) jonglerie. 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *