Oare…

chiar atât de deficienți să fim? Scormonind cu asiduitate demnă de cauze mai bune, un mediatic evident a toate știutor și în lipsă de ceva mai bun, constata că  „domle, parcă nu avem proverbe despre libertate… ”; nefiind antropolog, nici etnolog, nici folclorist, nici … oenolog (vinolog, pe jumătate latinește), nici multilingv, mediatic nici atât,  nu mă pronunț dar pot să fac câteva constatări legate de conceptul, noțiunea de libertate însă nu de tip fm în speranța că doară – doară constatăm că românii nu înțeleg nici … libertatea. 

Tot ce ține de libertate, etimologic, din latină deci, duce în sfera juridicului și nu a proverbelor și zicătorilor; adjectivul liber (3) desemnează persoana liberă din punct de vedere social sau politic; de unde substantivul esențial libertas adică libertate civilă, libertatea de a acționa între limitele legilor și nu după capul tău oricât de civil ai fi sau poate tocmai de aceea. Deci fiind un concept juridic, nu poate fi evaluat pecuniar astfel că, urmând același drept roman, „libertatea nu are preț”, iar pe cale de consecință (cum le place multora să fie savanți)  „corpul unui om liber  nu poate fi evaluat în bani.” E evident că nu ne jucăm de-a libertatea cu atât mai mult cu cât ea nu e pluri facială căci, spun aceiași romani, „Libertatea nu se schimbă, ci se pierde”. Ca atare nu o trecem prin grade de comparație sau jocuri ale minții; libertatea o ai sau nu. Mai mult chiar, un popor educat juridic (???) are conștiința libertății ca putere politică între limite bine stabilite prin legi; ca atare romanii se știau liberi comparativ cu alții: „alte popoare pot să îndure sclavia; ceea ce e propriu poporului roman este libertatea”, scrie Cicero în cunoștință de cauză. Din aceeași rădăcină verbul liberare a libera din sclavie, a face liber. A elibera, spunem noi azi; sclavul era inexistent din punct de vedere juridic, aspect firesc căci Statul roman nu se pretindea societate de binefacere  sau ong, ci una a ordinii  legiferate. Prin liberare cel în cauză devenea libertus  adică fost sclav, acum liber să acționeze desigur în limitele juridice ale civismului. Mai mult chiar, avem exemple de „slăbiciune” față de cei neliberi; la Saturnalii sclavii aveau voie să se  simtă liberi, momentan desigur, dacă e să-i dăm crezare lui Horatius care-și îndeamnă supusul „Hai, folosește-te de libertatea lui Decembrie.” 

Lesne de observat că libertatea nu are nimic cu bunul plac, cu voința individuală de afirmare cu orice preț, cu savantlâcurile intelectualiste vizând „adevărul nostru” și implicit „libertatea noastră”, cu atât mai puțin cu formele de înțelepciune populară. Ca atare, ca să-l înțelegem, să  cercetăm conceptul de libertate acolo unde trebuie, la străbuni sau la ceea ce ne-au lăsat și mai puțin în proverbe, zicători, cimilituri, strigături și altele eiusdem sensus  fie că le avem, fie nu. 

Amintesc și libertas eloquentiae adică libertatea exprimării, a cuvântului, obsedantă mai mult sau mai puțin justificat. Subtilul Quintillianus accentuează faptul că  aceasta trebuie să fie facundissima, plină de talent;  nu insensilis adică nesimțită. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *