De la piatră la război…

s-ar putea intitula evoluția petrolului între etimologie și stările conflictuale, belicoase; iar aceasta pentru că și petrolul, etimologic cel puțin, vine tot din latină, petrae-oleum adică uleiul pietrei sau uleiul din piatră (petra-oleum). De unde și forma nealterată  din unele limbi moderne, petroleum.

Nu l-au descoperit ei, ci alții cu mult înainte dându-i întrebuințări multiple sub forma bitumului. Strabon scrie despre ciudata substanță. Până la descoperirea puterii distrugătoare „din piatră”, căci se credea că e un lichid provenit din ea, întrebuințările erau diverse; cei mai cuminți au fost cei care i-au dat nume, romanii adică. Plinius Maior în enciclopedica-i Naturalis Historia scrie despre proprietățile curative ale uleiului din piatră. Știm că aceiași romani foloseau petrolul la ungerea osiilor carelor. 

Se pare că primul contact catastrofal al romanilor cu petrolul a avut loc în secolul I. a.Chr. când, în conflictul armat cu Regatul Pontului au fost „bombardați”, incendiați cu o armă necunoscută ce nu putea fi stinsă cu apă; cu urină și nisip însă da. Invenția era cert grecească, provocându-le romanilor, învingători totuși în final, pagube dureroase; pentru greci era un dar adus lor înșiși  dar și o  ofrandă adusă zeilor, așa că Vergilius nu va greși afirmând  Quid quid id est, timeo Danaos et dona ferentes mă tem de greci chiar și când aduc ofrande, cu trimitere la calul troian. Dar adevărata forță  distrugătoare a petrolului e realizată în secolul VII tot de un grec pe nume Kallinikos din Heliopolis, care, amestecând „uleiul pietrei” cu ingrediente din… Crimeea, a reușit să obțină „focul grecesc” utilizat ulterior de bizantini dar a cărui rețetă a rămas secretă, neștiută până azi. Ca atare, unele date pe care le „cunoaștem” despre această varietate distrugătoare, intră la categoria „vorbim despre…”.

Iată însă că istoria contemporană relevă faptul că petrolul, departe de a mai fi „ulei din piatră”, unge totuși osiile războiului fără a incendia neapărat, fie și pentru că mijloacele distructive au evoluat tehnic.  În lipsa lui însă, multe altele, mult mai benefice, rămân cu osiile încremenite. 

Prin urmare, orice interdicție asupra petrolului, de o parte sau alta, beligerantă sau doritoare parcă, nu face decât să adeverească nedorita „evoluție” de la piatră la război. Soluții există întotdeauna, mai ales când e vorba de făcut  bani, căci, spune înțeleptul și istețul nostru popor, se pot scoate bani și din piatră seacă. Dară-mi-te din cea uleioasă… 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *