Apelul la misticism
Există vreo formă de cunoaștere care nu poate fi obținută din sursele obișnuite ale experienței umane și care nu trebuie justificată prin raportare la ele? Tradiția religioasă clasică ne spune că există: este așa-numita „experiență mistică“ sau „conștiință mistică“. Misticismul se presupune că dezvoltă o formă ezoterică de cunoaștere a unui tărâm transcendent al existenței sădit adânc în suflet. Această cunoaștere nu poate fi tradusă în termeni empirici senzoriali obișnuiți; sfidează categoriile logicii cognitive; este extra-ordinară în natura sa esențială. Totuşi, se presupune că ar trebui să fie cel mai important tip de cunoaștere pe care îl putem descoperi și indică o realitate dincolo de conștiința noastră normală. Doresc să mă ocup de trei aspecte. În primul rând, ce este experiența mistică? Cum au caracterizat-o cei mai importanți mistici? În al doilea rând, cum și-au interpretat experiențele mistice? Este misticismul dovada existenței unui alt tip de realitate ultimă?
Oare existența unei surse transcendente reprezintă singura explicație ce poate să fie dedusă din aceste experiențe, sau există alte explicații naturaliste și cauzale? În al treilea rând, este important să facem distincție între mărturiile directe și cele indirecte ale experienței mistice. Mărturia directă exprimă punctul de vedere al cuiva care susține că a avut o experiență extraordinară caracterizată prin extaz și viziune spirituală. Interpretările indirecte provin de la cei care nu au avut o astfel de experiență, dar li se cere să evalueze o afirmație pentru a determina dacă ar trebui să fie considerată demnă de încredere. Care ar trebui să fie răspunsul lor la o astfel de afirmație?
