Când durerea s‑a mai atenuat şi viaţa şi‑a reluat cursul, am cunoscut un bărbat cumsecade, amuzant, cu preocupări artistice şi chipeş, pe numele lui Brad. Trecuse şi el prin traumele lui. Tovarăşa de viaţă murise cu un an în urmă din cauza unei tumori pe creier, la vârsta de 33 de ani, şi îl lăsase cu un fiu de trei ani. Eram amândoi prieteni vechi cu suferinţa, dar eram hotărâţi să‑i facem faţă şi să ne bucurăm de viaţă. Ne‑am căsătorit chiar în acel an. La scurt timp după întoarcerea din Mexic, din luna de miere, am fost siliţi să ne părăsim casa când uraganul Katrina a distrus o mare parte din oraş. Goniţi din căminul nostru, în stare de şoc, ne‑am construit noua familie pe drum, cu un fel de libertate proprie refugiaţilor şi mânaţi de o iubire impetuoasă. Când am putut să ne întoarcem într‑un final acasă, am fost copleşiţi şi de viaţă, nu doar de distrugere: ne‑am dat seama că în luna de miere din Mexic, undeva în Oaxaca, printre sticlele de mescal savuros, rămăsesem gravidă. În primii cinci ani de după uragan, am funcţionat în regim de supravieţuire, cu doi băieţi de vârste mici, în vreme ce Brad şi cu mine ne implicam în acţiuni civice şi făceam eforturi istovitoare pentru reconstrucţie.
Până în 2011, viaţa se aşezase pe un oarecare făgaş. Copiii creşteau fără probleme, aveam amândoi slujbe convenabile, oraşul se refăcea de bine, de rău. Ne bucuram de multă dragoste, iar câteodată chiar de fericire. Într‑un final, după toate acestea, găseam un pic de spaţiu să reflectez, să trag linie şi să adun. Între graniţele acelui spaţiu m‑a încercat o groază persistentă, neliniştitoare, zi după zi. Deveneam absentă la casa de marcat, privind cum vânzătoarea scanează codul de bare, sau mă lua ameţeala la volan, în vreme ce băieţii stăteau pe bancheta din spate, şi aveam convingerea nedesluşită că totul se derula cum nu trebuie – drumul meu, misiunea mea ca mamă, omenirea pe de‑a‑ntregul. Mai târziu, prin intermediul întâlnirilor clubului de lectură, aveam să aflu că exista o denumire pentru acea stare: mahmureală metafizică. Atunci când Chris mi‑a pomenit de cărţi, păreau un posibil remediu.
Anne Gisleson
Iscoditorii
Un an de cugetări, băutură, tristețe și lecturi
Traducere din engleză şi note de Raluca Miheşan şi Adina Cobuz
Humanitas, 2020
San Francisco Chronicle Best Book of the Year 2018
