De-a dreptul și literatura (3)

„Rândurile de mai sus nu vor să îi explice tânărului lor cititor cartea lui Llosa, ci să îl incite să o citească. Spunându-i, totodată, că ea trebuie citită, obligatoriu, de două ori: o dată la început, înainte de a fi citit orice altă carte scrisă de Llosa și, a doua oară, după ce a citit toate celelalte cărți scrise de acesta, inclusiv memoriile sale ― Peștele în apă. Pentru că nu există niciun alt exercițiu pentru antrenarea minții decât lectura. Iar acest exercițiu este, pentru un jurist, esențial. Indiferent de profesia juridică pe care și-ar alege-o, studentul la drept trebuie să se pregătească pentru a lucra, zi de zi, cu textul, mai ales cu cel scris. Interpretarea va fi instrumentul său esențial. De rigoare interpretării sale va depinde, de multe ori, soarta celor din jur. Iar dreptul, ca și literatura, este viață, prezentată în diferite forme și variante, cu întrepătrunderi și corelații uneori nebănuite, surprinzătoare”

Sursa:

De-a dreptul şi literatura (vol. 2 al colecţiei, 2019)

https://www.juridice.ro/670336/raluca-bercea-mi-as-dori-ca-toti-magistratii-din-romania-sa-l-fi-citit-pe-karel-capek-si-sa-si-l-aminteasca-la-momentul-potrivit.html

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *