A DOUA ZI. Festivalul Internațional de Film Documentar COURAGE la București!

Festivalul Internațional de film documentar COURAGE la București

Contracultură, Disidență și Opoziție culturală în fostele țări comuniste din Europa de Est

Festivalul internațional de film documentar COURAGE prezintă contracultura din fostele țări comuniste din Europa de Est. Povești despre generația de la 1968 și viața lor cotidiană, despre samizdat și cenzură, despre artiști reduși la tăcere, punk-iști și graffiti cu pitici, despre Chuck Norris cu vocea unei femei. Povești prețioase despre care nu se vorbește aproape niciodată. Povești care au definit viețile personale și carierele profesionale ale unei întregi generații și au schimbat o jumătate de Europă.

Festivalul este găzduit de Facultatea de Istorie, amfiteatrul Iorga, etaj 1, Bd. Elisabeta 4-12.

Intrarea este liberă. Toate filmele sunt în limba originală cu subtitluri în engleză.

Iată programul celei de-a doua zi, 17 noiembrie, cu proiecții care încep de la ora 13:00

Nenad Milošević

The Other Line (Cealaltă linie)

2016 │ 108 min │ SRB

De ce au fost reduși la tăcere cei mai creativi și mai progresiști artiști din Iugoslavia? De ce mai sunt reduși la tăcere și azi? Răspunsurile prezentate în acest film sunt rezultatul a zeci ani de muncă intensă. Documentarul ne prezintă scena artistică avangardistă din Novi Sad (arta conceptuală, muzica experimentală, poezia), care s-a dezvoltat începând cu sfârșitul anilor 1960 și de-a lungul anilor 1970 și a reprezentat un creuzet cultural al culturii nonconformiste inovative din Iugoslavia.

Takács Mária

Hot Men Cold Dictatorships (Bărbați fierbinți dictaturi reci)

2015 │ 88 min │ HUN

Cum era să fii homosexual înainte de schimbarea de regim? Unde și cum se puteau cunoaște ei reciproc? Erau homosexualii urmăriți de regim? Cum evoluau grupurile de prieteni de-a lungul timpului? Cum a produs schimbarea de regim schimbarea și cum s-a născut mișcarea pentru drepturile homosexualilor în Ungaria? Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, patru tineri homosexuali au pornit la drum.

Jeffrey Brown

Vynil Generation (Generația discurilor de vinil)

2016 │ 72 min │ CZE/USA

În Cehoslovacia comunistă a anilor 1980 a apărut o generație care s-a inspirat din cultura alternativă, incluzând punk, rock și neo-avangardă, pentru a-și crea propria viziune asupra lumii și a politicii, ceea ce i-a dus la o revoluție care a schimbat regimul. 25 de ani mai târziu, această perspectivă generațională unică, mai relevantă ca oricând, este explorată pentru prima oară.

Slavomír Zrebný

Footprints in the Snow (Urme pe zăpadă)

2015 │ 53 min │ SVK/CZE

Turiști inofensivi sau inamici ai regimului? Documentarul este o incursiune incitantă în contrabanda cu literatură din timpul dictaturii comuniste din Cehoslovacia. De ce și-au riscat oamenii libertatea pentru a conserva libertatea interioară a celorlalți

Ekaterina Minkova

Next Stop: Odeon Cinema (Următoarea stație: Cinema Odeon)

2015 │ 69 min │ BGR

Sofia, Cinema Odeon: un loc de legendă. Singura arhivă cinematografică din oraș s-a deschis în 1961. Care au fost oaspeții Odeonului în timpul existenței sale? Cum a funcționat cenzura filmului în timpul comunismului? Documentarul deschide o fereastră spre cultura urbană bulgară din ultimele șase decenii.

Stephan Coates & Paul Heartfield

Roentgenizdat

2017 │ 25 min │ RUS/USA

Epoca Războiului Rece la Leningrad: Uniunea Sovietică declarase ca ilegale jazz-ul, rock ‘n’ roll-ul și alte asemenea genuri  muzicale, dar oamenii au reacționat. Donând sânge în fiecare săptămână pentru a câștiga bani ca să cumpere un aparat de înregistrat, Rudy Fuchs a început să copieze muzică interzisă pe filme Roentgen folosite, care erau apoi vândute pe ascuns la colțul străzii pentru a fi ascultate la orice gramofon…

 

 

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *