Ludwig von Mises: Mentalitatea anticapitalistă

”Influența ideologiei pro-socialiste iese la iveală în modul în care opinia publică, aproape fără excepție, explică rațiunile ce-i determină pe oameni să adere la partidele socialiste sau comuniste. În ceea ce privește politica internă, se presupune că ”în mod necesar și natural”, cei care nu sunt bogați preferă programele radicale – planismul, socialismul, comunismul -, în timp ce doar cei înstăriți au motive să voteze în favoarea economiei de piață. Aceasta ipoteză ia de bună ideea socialistă conform căreia capitalismul aduce atingere intereselor economice ale maselor și favorizează doar ”exploatatorii”, în timp ce socialismul ameliorează nivelul de trai al omului de rînd.

Totuși, oamenii nu preferă socialismul deoarecere știu că acesta le îmbunătățește situație și nu resping capitalismul deoarece sunt conștienți că au de-a face cu un sistem ce le prejudiciază interesele. Ei sunt socialiști deoarece își imaginează că socialismul le ameliorează condiția și detestă capitalismul deoarcere ei cred că acesta îi defavorizează. Ei se declară socialiști deoarece sunt orbiți de invidie și ignoranță. Refuză cu obstinație să studieze economia și disprețuiesc critica devastatoare adusă de economiști planurilor socialiste, deoarece în ochii lor, o știință abstractă reprezintă un banal non-sens. Ei pretind să aibă încredere doar în experiență însă refuză la fel de sistematic să accepte faptele incontestabile ale experienței, adică faptul că nivelul de trai al omului obișnuit este incomparabil în Statele Unite capitaliste decît în paradisul socialist al sovietelor.

În ceea ce privește țările sub-dezvoltate economic, oamenii comit aceleași erori de raționament. Ei cred că aceste popoare ar trebui să aibă o simpatie ”naturală” pentru comunism deoarece sunt atinse de sărăcie. Evident, națiunile sărace vor să scape de mizerie. Pentru a-și îmbunătăți situația neplăcută, ele ar trebui să adopte sistemul de organizare economică a societății care le garantează atingerea unui astfel de scop: capitalismul. Or, induse în eroare de înșelătoriile anticapitaliste, ele se manifestă în favoarea comunismului. Este cu adevărat paradoxal că, privind cu individe prosperitatea națiunilor occidentale, liderii națiunilor orientale resping metodele de producție ce au adus prosperitate Vestului, fiind încîntați de comunismul sovietic, care-i ține în sărăcie pe ruși și popoarele-satelit. Ceea ce-i mai paradoxal este faptul că americanii, care se bucură de produsele marii industrii capitaliste, glorifică sistemul sovietic și-l consideră ”natural”, la fel cum națiunile sărăce ale Asiei și Africii preferă comunismul capitalismului.

Oamenii pot fi în dezacord în privința generalizării studiului serios al economiei, însă un lucru este cert: un om care vorbește în public sau scrie în legătură cu opoziția dintre capitalism și socialism, fără a fi pe deplin familiarizat cu tot ceea ce spune economia asupra acestei chestiuni, este un palavragiu iresponsabil.

*Ludwig von MISES – ”Mentalitatea capitalistă”

Editura Universității A.I.Cuza din Iași, colecție ”Economia și Societate Liberă”

Traducere în limba română de Gabriel Mursa. Prefață de Dragoș-Paul Aligică.

Un comentariu

  1. ionita ion says:

    Felicitari pentru aceasta carte. Cum o putem procura

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *