Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud.
A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun – desemnat de către USR ”Cartea Anului” 2013), antologia Lomografii, două romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sîrmă) şi literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik şi mercenarii şi Ferbonia). A fost nominalizată la premii naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în 2013 în suedeză şi, în 2014, în bulgară, iar O pasăre pe sârmă se traduce în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. A fost inclusă în cincisprezece volume colective româneşti (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratiţă, Cartea simţurilor, Bucureştiul meu etc.) şi în numeroase reviste şi antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).
Invitată pentru lecturi şi conferinţe la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN România.
Ultima apariţie editorială: Pelinul negru, roman, Editura Humanitas, 2017.
Ce zi frumoasă a fost azi în clasa noastră de şcoală specială! Doamna învăţătoare ne-a pus să închidem cartea de citire şi doar să ne gândim. Aşa, nu ca nebunele, ci ca nişte copii de vârsta noastră, doar că normali.
-Hai să facem nişte reguli. Vreţi? a întrebat doamna.
-Da, am strigat cu toată chelia noastră. (…)
-Zic eu prima, doamna, eu! a strigat imediat una.
-Spune, te rog.
-Lângă fiecare copil stă o mamă!
-Da! Da! Vrem şi noi o mamă! au izbucnit chelele.
-Da, fiecare copil are nevoie de o mamă, a zâmbit doamna.
In curs de apariţie la Humanitas
Ce zi frumoasă a fost azi în clasa noastră de şcoală specială! Doamna învăţătoare ne-a pus să închidem cartea de citire şi doar să ne gândim. Aşa, nu ca nebunele, ci ca nişte copii de vârsta noastră, doar că normali.
-Hai să facem nişte reguli. Vreţi? a întrebat doamna.
-Da, am strigat cu toată chelia noastră. (…)
-Zic eu prima, doamna, eu! a strigat imediat una.
-Spune, te rog.
-Lângă fiecare copil stă o mamă!
-Da! Da! Vrem şi noi o mamă! au izbucnit chelele.
-Da, fiecare copil are nevoie de o mamă, a zâmbit doamna.
(…)
-Acum, că am lămurit problema asta, vă rog să veniţi toate cu idei. Eu le scriu aici şi, la sfârşit, alegem ce se potriveşte. Începem?
-Da! Da! Eu, eu, doamna! Şi ne bâţâim mâinile, tare, ca să ne întrebe cât mai repede. Apoi începem să ne auzim. Pe toate glasurile de cheală, când încet, aproape în şoaptă, când dat pe repede, ca atunci când cineva citeşte la reclamele pentru medicamente.
-În clasă nu ne dăm cu capul de tablă.
-Nu ne tragem de păr pe ascuns.
-Banca nu e ca să faci pipi în ea.
-Nu trebuie să înfigi creionul în alţii.
-Nu e voie să faci spume la gură.
-Pielea neagră se duce dacă o speli bine, până la sânge. Şi nu-ţi mai strigă nimeni ţigan.
-Crucişa să-şi îndrepte ochii în clasă.
-E interzis să vină aici huiduma.
-Nu lipim guma de mestecat de haine.
-Dacă suntem bătuţi, o chemăm pe doamna.
-Nu lăsăm să intre răii mari în clasă. Ei pot viola, ne-a zis pedagoga de noapte. Dar ce e asta, a viola?(…)
-Nu urlăm noaptea.
-Nu ne facem nevoile în pat.
-Nu-mi mai pun duşul îngheţat în cap.
-Nu ne spargem capul în pauză.
-Nu mănânc frunze şi nu mai ling bolovanii.
-Nu pătăm niciun lucru cu sânge.
-Nu ne bulucim ca sălbaticii când sună.
-Dacă vine o mamă, o închidem în dormitor, cu noi.
-Nu mai mâncăm nimic din gunoaie.
-Nu e bine să-i urâm pe alţii.
-Nu îmi şterg balele cu mâneca.
-Nu-mi mai muşc periuţa de dinţi până se rupe.
Şi tot aşa, ca pe o bandă stricată, unele mai clare, altele fără niciun sens. Dar eu tot mi-am deschis larg urechile, fiindcă n-am vrut s-o uit pe niciuna. Şi uite, acum chiar dacă mă sforţez, tot nu fac mare brânză. Poate şi pentru că am mai râs din când în când, de să ne prăpădim, mai ales când două chele au căzut pe jos, cu tot cu scaun.
(…)
-Acum, că am lămurit problema asta, vă rog să veniţi toate cu idei. Eu le scriu aici şi, la sfârşit, alegem ce se potriveşte. Începem?
-Da! Da! Eu, eu, doamna! Şi ne bâţâim mâinile, tare, ca să ne întrebe cât mai repede. Apoi începem să ne auzim. Pe toate glasurile de cheală, când încet, aproape în şoaptă, când dat pe repede, ca atunci când cineva citeşte la reclamele pentru medicamente.
-În clasă nu ne dăm cu capul de tablă.
-Nu ne tragem de păr pe ascuns.
-Banca nu e ca să faci pipi în ea.
-Nu trebuie să înfigi creionul în alţii.
-Nu e voie să faci spume la gură.
-Pielea neagră se duce dacă o speli bine, până la sânge. Şi nu-ţi mai strigă nimeni ţigan.
-Crucişa să-şi îndrepte ochii în clasă.
-E interzis să vină aici huiduma.
-Nu lipim guma de mestecat de haine.
-Dacă suntem bătuţi, o chemăm pe doamna.
-Nu lăsăm să intre răii mari în clasă. Ei pot viola, ne-a zis pedagoga de noapte. Dar ce e asta, a viola?(…)
-Nu urlăm noaptea.
-Nu ne facem nevoile în pat.
-Nu-mi mai pun duşul îngheţat în cap.
-Nu ne spargem capul în pauză.
-Nu mănânc frunze şi nu mai ling bolovanii.
-Nu pătăm niciun lucru cu sânge.
-Nu ne bulucim ca sălbaticii când sună.
-Dacă vine o mamă, o închidem în dormitor, cu noi.
-Nu mai mâncăm nimic din gunoaie.
-Nu e bine să-i urâm pe alţii.
-Nu îmi şterg balele cu mâneca.
-Nu-mi mai muşc periuţa de dinţi până se rupe.
Şi tot aşa, ca pe o bandă stricată, unele mai clare, altele fără niciun sens. Dar eu tot mi-am deschis larg urechile, fiindcă n-am vrut s-o uit pe niciuna. Şi uite, acum chiar dacă mă sforţez, tot nu fac mare brânză. Poate şi pentru că am mai râs din când în când, de să ne prăpădim, mai ales când două chele au căzut pe jos, cu tot cu scaun.
