Volumul cuprinde celebrele discursuri politice rostite de Cicero la sfârșitul consulatului său (în anul 63 a.C.), patru la număr, împotriva lui Lucius Sergius Catilina, autorul unei ample conspirații ce urmărea distrugerea fundamentelor instituționale romane și amenința însăși existența Romei. Cele patru cuvântări (”In L. Catilinam orationes quatuor”), pronunțate în fața senatului (I, IV) sau poporului (II, III), pun în lumină proporțiile dezastrului civic plănuit de conspiratori, precum și măsurile energice inițiate de consul, care au culminat cu prinderea și pedepsirea principalilor adepți ai lui Catilina.
Oratio prima/ Prima cuvântare
(…)
XI. Acum, senatori, ca să resping şi să îndepărtez de mine o plângere oarecum îndreptăţită a patriei, luaţi seama cu atenţie, rogu-vă, la cele ce voi spune şi întipăriţi-le adânc în sufletele şi minţile voastre. Căci dacă patria, care îmi este cu mult mai dragă decât viaţa, dacă întreaga Italie, dacă toată republica mi-ar vorbi aşa: „Marcus Tullius, ce faci? Vei îngădui, oare, ca cel despre care ai aflat că e un duşman, care vezi că va fi căpetenia unui război, care ştii că e aşteptat ca general în tabăra vrăjmaşilor, autorul fărădelegii, capul conspiraţiei, instigatorul sclavilor şi al cetăţenilor pierduţi să plece, ca să pară nu că a fost alungat de tine din cetate, ci trimis împotriva cetăţii? Nu-i aşa că vei porunci să fie aruncat în lanţuri, să fie dus la moarte, să fie osândit la cea mai drastică pedeapsă? La urma urmei, ce te împiedică? Să fie obiceiul strămoşilor? Dar foarte adesea, în această republică, chiar simpli particulari i-au pedepsit cu moartea pe unii cetăţeni primejdioşi. Nu cumva legile care au fost promulgate cu privire la pedeapsa cetăţenilor romani? Dar niciodată, în acest oraş, cei care au trădat republica nu şi-au păstrat drepturile cetăţeneşti. Poate te temi de ura posterităţii? Minunată dovadă de recunoştinţă aduci tu poporului roman, care pe tine, om cunoscut prin meritele proprii, fără vreo recomandare din partea strămoşilor, te-a înălţat aşa devreme până la puterea supremă, parcurgând toate treptele demnităţilor, dacă, din pricina duşmăniei sau de teama vreunei primejdii, nu te îngrijeşti de salvarea concetăţenilor tăi. Dar, dacă există teama de vreo duşmănie, să fie oare mai cumplit de temut duşmănia datorată <severităţii> şi tăriei sufleteşti, decât cea < iscată> de inactivitate şi nepăsare? Oare, când Italia va fi devastată de război, oraşele vor fi atacate, casele vor arde, nu crezi că atunci tu vei arde în pârjolul duşmăniei?”
XII. Acestor mult venerate vorbe ale republicii şi gândurilor acelor oameni care sunt de aceeaşi părere, le voi răspunde câteva lucruri. Eu unul, senatori, dacă aş considera că a-l condamna la moarte pe Catilina e cel mai bun lucru de făcut, nu i-aş mai fi dat acestui gladiator nici un singur ceas de trăit. Căci, dacă bărbaţi foarte însemnaţi şi cetăţeni de vază nu doar că nu s-au murdărit cu sângele lui Saturninus, al Gracchilor sau al lui Flaccus şi al multor altora de mai înainte, ci chiar s-au înnobilat, cu siguranţă nu aveam să mă tem că, prin uciderea acestui asasin al concetăţenilor, s-ar revărsa pe viitor asupra mea vreo duşmănie. Iar dacă ea ar plana asupra mea în modul cel mai ameninţător, eu am fost totuşi mereu de părere să consider duşmănia născută din virtute glorie, nu duşmănie. De altminteri, în acest ordin senatorial există unii care fie nu văd cele ce-i ameninţă, fie nu ţin cont de cele pe care le văd; ei au întreţinut speranţa lui Catilina prin hotărâri lipsite de energie şi au dat puteri conspiraţiei născânde, nedându-i crezare; urmând exemplul lor, mulţi, nu doar necinstiţi, ci şi nepricepuţi, ar fi spus că am procedat într-un mod despotic şi crud, dacă aş fi luat măsuri împotriva lui. Acum înţeleg că, dacă acesta ar ajunge în tabăra lui Manlius, încotro ţinteşte, nu va fi nimeni atât de neghiob încât să nu vadă că s-a urzit o conspiraţie, atât de necinstit încât să nu o recunoască. Însă, prin uciderea acestuia singur, îmi dau seama că acest flagel al republicii poate fi stăvilit pentru puţin timp, însă nu oprit pentru totdeauna. Dar dacă s-ar exila singur şi i-ar lua cu el pe ai săi şi i-ar aduna laolaltă tot acolo pe ceilalţi naufragiaţi adunaţi de pretutindeni, va fi stârpită şi eradicată nu doar această molimă atât de răspândită în republică, ci şi rădăcina şi sămânţa tuturor relelor.
XIII. Într-adevăr, senatori, trăim de multă vreme în mijlocul acestor pericole şi capcane ale conspiraţiei, dar nu ştiu cum se face că, în vremea consulatului meu a erupt coptura tuturor crimelor, a vechii nebunii şi îndrăzneli. Iar dacă dintr-o atât de mare ceată de tâlhari va fi suprimat doar el singur, va părea poate că, pentru o scurtă perioadă de timp, am fost scăpaţi de grijă şi de teamă, însă pericolul va persista şi va fi adânc încastrat în venele şi măruntaiele republicii. Aşa cum adesea oamenii atinşi de o boală gravă, când sunt doborâţi de arşiţă şi febră, dacă au băut apă rece, par mai întâi uşuraţi, apoi sunt zguduiţi mai grav şi cu mai multă vehemenţă, tot aşa această boală, care stăruie în republică, uşurată prin pedepsirea acestuia, se va agrava mai tare dacă ceilalţi rămân în viaţă. De aceea, nemernicii să se dea deoparte, să se separe de cei buni, să se adune laolaltă, în fine, ceea ce am mai spus de multe ori, să fie despărţiţi de noi prin zidul <cetății>; să înceteze a întinde curse consulului în casa sa, a sta în jurul tribunei pretorului urban, a asalta curia cu săbiile, a pregăti săgeţi inflamabile şi torţe pentru a incendia oraşul; să fie, în sfârşit, scris în fruntea fiecăruia în parte ce simte pentru republică. Vă promit acest lucru, senatori, că noi, consulii, vom da dovadă de o atât de mare sârguinţă, că voi veţi avea o autoritate atât de însemnată, cavalerii romani atâta curaj, toţi oamenii de bine atâta armonie, încât să vă daţi seama că, odată cu plecarea lui Catilina, toate au fost date la iveală, aduse la lumină, înăbuşite şi răzbunate. Cu aceste prevestiri, Catilina, întru suprema salvare a republicii, spre nenorocirea şi pieirea ta şi spre distrugerea celor ce s-au însoţit cu tine la fărădelegi de tot felul şi la paricid, pleacă la războiul sacrileg şi nelegiuit! Atunci, tu, Iuppiter, care ai fost statornicit de Romulus prin aceleaşi auspicii ca ale acestui oraş, pe care te numim pe bună dreptate „Protectorul” acestui oraş şi al puterii <romane>, pe acesta şi pe tovarăşii săi îi vei ţine departe de altarele şi de celelalte temple ale tale, de căminele şi zidurile oraşului, de vieţile şi averile cetăţenilor, iar pe indivizii ce-i duşmănesc pe oamenii de bine, pe vrăjmaşii patriei, pe tâlharii Italiei, legaţi între ei printr-o alianţă a fărădelegilor şi o asociere criminală, îi vei pedepsi cu chinuri nesfârşite în timpul vieţii şi după moarte.
Marcus Tullius Cicero: In Catilinam orationes quatuor/ Cele patru cuvântări împotriva lui L. Catilina; Ediție bilingvă; Ediție coordonată de Mihaela Paraschiv; Traducere, notă istorică, note și comentarii de Claudia Tărnăuceanu (Catilinara I), Constantin Răchită (Catilinara a II-a), Constantin Ionuț Mihai (Catilinara a III-a), Mihaela Paraschiv (Catilinara a IV-a); Indici de Claudia Tărnăuceanu; Studiu introductiv de Constantin Sălăvăstru; Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași
