Recentissim am aflat că „referendumul din Ungaria a fost invalid”. Am văzut mai multe ştiri cu privire la această „invaliditate”. Chiar şi pe Hotnews, „la deschidere”, cum se spune, s-a scris că ar fi, exact aşa, „invalid”. Ce nu am aflat – sau nu încă – este dacă acest referendum „invalid” are o invaliditate de gradul I sau II sau III. De asemenea, nu ştim dacă va cere pensie de invaliditate. Dincolo de gluma prilejuită de o repetiţie care este, inclusiv cînd e rost de cîte un referendum, supărătoare, adevărul este că un refendum poate fi in-va-li-dat şi nu „invalid”. Pentru „valid” în cazul unui referendum, opusul logic şi de bun-simţ este „nevalid”!
Ştirea care am rezumat-o mai sus – şi care am şi ironizat-o puţin – cu privire la ce s-a întîmplat cu bietul referendum din Ungaria nu este singulară pe un front al erorilor copioase de limbă şi de logică. Nu ştiu dacă e „campionă”, dar în orice caz, în ierarhia greşelilor de limbă română plimbate prin spaţiul public confuzia „care-pe care” stă foarte sus. Practic, discursul public – şi cel aşa-zicînd privat, căci forţa exemplului s-a impus cu o tărie formidabilă în această privinţă – este masacrat de utilizarea şi mai ales de neutilizarea acestei particule „pe”. Fac aici o menţiune specială pentru un politician – unul cu o voce radiofonică. E vorba de Călin Popescu-Tăriceanu, practic superstar al acestui joc lingvistic în care aceast personaj alunecă, de fiecare dată cînd are ocazia, pe coaja de banană a cuplului „care-pe care”. Urmăriţi-l 5 minute (în caz că nu aveţi altceva mai bun de făcut!) şi veţi auzi cu siguranţă formule gen: „datele care vi le dau”, „scorul care partidul meu îl va obţine”, „afirmaţiile care le-a făcut domnul Xulescu”. Şamd.
Aşa încît, cum spuneam şi mai sus, pentru erorile grosolane cu privire la utilizarea adecvată a lui „care / pe care”, domnul Tăriceanu are o rată de promovabilitate impresionantă. Sintagma care tocmai am invocat-o – rata de promovabilitate (cu subspecia sa – procentul de promovabilitate) – îşi taie însă „partea leului” atunci cînd sînt examene naţionale. Astfel, în vară, după BAC, avem pe ţară o „rată de promovabilitate” sau alta. De asemenea, în toamnă, în „recalificări” pentru BAC. Nu ar suna – mai limpede şi mai logic – „rata de promovare”? Sau „procentul de promovare”? Ba sigur că ar suna. Totul e să vrem să sune aşa.
Cît despre „doar trei greşeli” – este de prisos să mai spun că, inclusiv în privinţa frecvenţei cu care se produc, există (vai!) de fapt cu mult mai multe. Dar mi-am zis că nu este cazul să insist prea mult – în fond, avem parte de o toamnă frumoasă. O toamnă care meteorologii ne-au şi prognozat-o de altfel. Apoi, nu am vrut să mai adaug şi altele pentru că vin sărbătorile. Cum care sărbători? Sărbătorile care urmează după alegerile parlamentare, alegeri la care multe proiecte politice vor fi invalide, iar rata de promovabilitate pentru unele partide va înregistra scoruri departe de dorinţele acestora. Scoruri care le putem deja intui…
P.S. Cu o zi înainte de a scrie acest text, am mers cu un taxi în zona Unirii. Imediat după Palatul Şutu, şoferul m-a întrebat dacă vreau să mergem „pe sub pasaj” sau pe deasupra. I-am răspuns că aş prefera să mergem prin pasaj. Mă gîndesc că dacă am fi decis să mergem „pe sub pasaj”, la cît am fi avut de forat, nici nu mai apucam să scriu acest text…
