În clipa următoare, cineva îi atinse umărul. Se întoarse.
— Ce… ce vreți de la mine iar ? bâlbâi ca speriată de moarte la văzul neașteptat al chipului detestat și se sperie și mai tare când se auzi rostind acele cuvinte prevestitoare de rău. Păi, nu hotărâse să se prefacă, să se comporte de parcă n ar fi cunoscut o pe femeia aceea, în caz că o mai întâlnea ? Să nege totul, să o înfrunte pe cea care o șantaja ? Dar acum era deja prea târziu.
Colecţia Biblioteca Polirom
Seria ESENŢIALStefan Zweig
Frica. Scrisoare de la o necunoscută
Traducere din limba germană de Gabriella Eftimie
— Vă aștept de vreo juma’ de oră, doamnă Wagner.
Irene tresări la auzul numelui său. Femeia aceasta știa cum o cheamă, știa unde locuiește. Totul era pierdut, era la cheremul ei, fără nici o apărare. Avea cuvinte pe vârful limbii, cuvinte pregătite cu grijă și calculate, dar limba îi era paralizată și nu era în stare să scoată nici un sunet.
— De o juma’ de oră vă aștept, doamnă Wagner.
Femeia își repetă replica pe un ton de reproș, ca pe o amenințare.
— Ce vreți… ce vreți de la mine ?
— Știți prea bine ce vreau, doamnă Wagner.
La auzul propriului nume, Irene tresări iar.
— Știți prea bine de ce sunt aici.
— N am mai fost la el… lăsați mă, acum… n o să mă mai întâlnesc niciodată cu el… niciodată…
Femeia așteptă netulburată până când Irene nu mai știa ce să facă din cauza agitației. Apoi îi răs¬punse abrupt, răstit, ca unei servitoare :
— Nu mai mințiți ! Doar v am urmărit până la cofetăria aia, spuse și, văzând o pe Irene că se înfi¬oară, adăugă ironic. Na, c am rămas fără loc de muncă. M au dat afară de la magazin din cauză că mi neglijam munca și cică oricum trăim vremuri grele și câte şi mai câte. Și apoi trebuie să ne umplem și noi, fetele sărmane, timpul cu ceva, așa că umblăm lelea, ca alde astea ca voi… doamnele cinstite.
Femeia îi vorbi cu o dușmănie rece care o înjunghie pe Irene drept în inimă. Se simți expusă în fața brutalității nemascate a acestei răutăți și deveni tot mai confuză la gândul terifiant că femeia aceea ar fi putut să înceapă să țipe sau că bărbatul ei ar fi putut să treacă pe acolo și atunci totul ar fi fost pierdut. Își pipăi repede manșonul, scoase portofelul ei argin¬tiu și apucă toți banii care i nimeriră în mână. Îi îndesă apoi cu scârbă în mâna femeii care stătea deja cu palma întinsă, așteptând cu nesimțire să i se înmâneze prada.
