Visele ei de fată despre marea dragoste și extazul simțurilor, adormite de liniștea amicală a primilor ani de căsnicie și de farmecul jucăuș al maternității tinere, începură să se trezească din nou, acum că se apropia de vârsta de treizeci de ani și, ca fiecare femeie, și ea se credea capabilă să aibă o viață lăuntrică extrem de pasionată, fără însă să aibă curajul necesar pentru a trăi asta pe propria piele, curajul de a plăti aventura cu adevăratul său preț, pericolul. Însă când în clipa aceasta de seninătate pe care nu credea s o poată trăi și mai intens de atât tânărul se apropie de ea cu o pasiune vădită și înflăcărată, pătrunzând în lumea ei burgheză cu aerul lui boem și romantic – în timp ce ceilalți bărbați o curtau mai mult din politețe, lăudându i frumusețea, îngăduindu și niște cochetării moderate, fără s o dorească, de fapt, ca femeie –, Irene se simțise pentru prima oară cu adevărat emoționată.
În ceea ce privește caracterul lui, o atrăsese doar umbra de tristețe care i se citea pe chip, pe care trăsăturile se potriveau într un mod poate prea interesant, și despre care habar nu avea că, de fapt, putea fi însușită exact ca o poză mai tehnică a ei, și anume aerul melancolic, de om căzut pe gânduri, pe care amantul reușea (după îndelungi încercări dinainte studiate) să l facă să pară un gest improvi¬zat. În tristețea aceasta, Irene, care se simțea mereu înconjurată doar de oameni nesofisticați și burghezi, descoperi indiciile unei lumi mai elevate care o întâm¬pinase, colorată, pe paginile unei cărți sau o emoționase într o piesă de teatru, drept care se aplecă involuntar peste balustrada sentimentelor ei de zi cu zi, ca s o cerceteze mai îndeaproape. Un compli¬ment oferit sub impresia momentului, poate mai degrabă cu înfocare decât cu cumpătare și pricepere, îl făcu pe pianist să ridice privirea și să se uite la ea. Deja până și acea primă privire se agăță de ființa ei. Irene se înfioră și, în același timp, simți voluptatea proprie oricărei manifestări a fricii : o promisiune în care totul părea iluminat și încălzit de flăcări subte¬rane, iar curiozitatea ei deja vioaie o preocupă și o incită atât de tare, încât nu evită o nouă întâlnire, pricinuită de un concert public.
Colecţia Biblioteca Polirom
Seria ESENŢIALStefan Zweig
Frica. Scrisoare de la o necunoscută
Traducere din limba germană de Gabriella Eftimie
Urmară apoi întâlniri mai dese și, în curând, deloc întâmplătoare. Sentimentul îmbătător că ea – care până atunci nu avusese deloc pretenții de specialistă în muzică și, pe bună dreptate, nu se considerase deloc pricepută în lăudarea artelor frumoase – însemna mult pentru el, lucru de care o asigurase în repetate rânduri, sen¬timentul acesta o făcu să accepte pripit, câteva săp¬tămâni mai târziu, propunerea lui.
