Ascunsul

Stãteam în dreptul unei porţi
Care lucea în întuneric,
Vrând s-o deschid, am dat de-o uşã
Cu pâlpâiri ca de jãratec,
Iar dincolo de ea, ajunsã,
Mã aştepta o uşã-nchisã
Cu licãriri de nestemate.

Când mi-am întors târziu privirea,
În urma mea crescuse larg
Un coridor fãrã oprelişti,
Lin ca lumina unui zbor.
Doar înainte se-arãta
O nouã uşã sclipitoare,
Ca o cortinã ce se lasã
Peste cortina deja trasã.

Totuşi întrezãream o cale:
Ascunsul care îmi pãruse
De neaflat mã cãuta,
Chiar îl simţeam cum se apropie
Şi mã deschide ca pe-o uşã…

Tags: ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *