Există, la Pierre Schoendoerffer, o energie a vieţii care trece în literatura sa. Scriitorul duce mai departe un foc ce arde în biografia sa. Asemeni lui Kessel, Malraux sau Saint-Exupery, Schoendoerffer este un intelectual care îşi converteşte experienţele în ficţiune, fără a trişa. Se poate vorbi, în cazul său, de un anume autenticism al aventurii, de o vocaţie de a testa limitele pe care umanitatea leneşă şi le impune.
Destinul său este recuperabil în cărţile, in filmele şi în documentarele sale. Urma sa se simte în acea Indochină spre care s-a indreptat, ca documentarist şi paraşutist. Cinematograful său se hrăneşte din această materie a memoriei, ca şi cum acel tânăr ce, fascinat de volumele lui Kesssel, a ales aventura,nu a murit niciodată.
Schoendoerffer este unul dintre acei oameni ai veacului XX pentru care trăirea nu exclude reflecţia- dimpotrivă. Din suferinţă, din risc, din tragism şi din lumină se iveşte substanţa meditaţiei şi a imaginilor. Schoendoerrfer aparţine unei familii de spirite, de la Conrad la Stevenson, pentru care mişcarea mării şi intinderea Orientului reprezintă nu un miraj exotic, ci decorul în care propria lor natură se revelă, ca sub efectul unei catalizator magic. Călătorul Schoendoerffer este dependendent de această adrenalină unică pe care o secretă vecinătatea iniţiatică a junglei şi sevelor sale.
Regele din Borneo
“L’ adieu au roi”, romanul său din 1969, adaptat pentru ecran două decenii mai târziu de John Milius, evocă, prin fibrele sale telurice şi timbrul său cosmogonic, capodopera lui Coppola, “ Apocalypse now”. Se simte în paginile lui Schoendoerffer ceva din mişcarea de val primitiv şi de nelinişte sângeroasă a junglei spre care se îndreaptă ofiţerul american- lumea care se întrevede este una în limitele căreia raţiunea occidentală devine irelevantă, ca sub efectul paralizant al unui narcotic.
Textul din 1969 stă sub semnul, geamăn, al lui Conrad şi a lui Malraux. Dinspre Conrad, vine acel filon al aventurii metafizice şi al pariurilor ce modifică vieţile până la nerecunoaştere. Conradiană este şi înclinaţia monomană a personajelor, tentaţia lor de a se privi în acea oglindă a ororii pe care o descoperă în inima întunericului. Dinspre Malraux, din ale cărui rânduri este ales şi motto-ul cărţii, vine briza marină a angajării, sacrificiului şi curajului. Miza lui Schoendoerffer este, ca şi la Malraux , condiţia umană, investigarea acelui teritoriu al omenescului care nu mai este guvernat de legile predictibile ale moralei comune.
Borneo, ţara spre care se îndreaptă naratorul fără nume, ofiţerul de servicii speciale englez, distins botanist şi aventurier amator, la finele celui d- al doilea război mondial, nu este o colonie oarecare, ci epicentrul dinspre care radiază forţa unei naturi neîmbâlnzite. Misiunea sa, aceea de a instrui pe indigeni în lupta anti-japoneză, pare una suicidară. Ce se află în acel adânc de univers, dominat de seve şi copleşit de taine- spre această enigmă ce palpită se îndreaptă europeanul ce pare încrezător în instrumentele intelectului său.
Întregul roman al lui Schoendoerffer este încercarea de a aproxima sensul acestui mister care dormitează în jungla din Borneo, Undeva, acolo, dincolo de marginile ocupaţiei japoneze, dincolo de limitele civilizaţiei, se află regele care domneşte peste muruţi, adoptat fiind de spiritele locurilor. Dezertorul din armata britanică, Learoyd, omul cu ochi cenuşii, omul cu părul roşu asemeni unor alge de foc, omul pe al cărui piept stă tatuat dragonul, iată monarhul care îl întâmpină pe englez, stăpân peste domeniul său, dominând spiritele şi pe cei care i se supun.
Learoyd este o făptură croită din aluatul miturilor celtice, iar destinul său, care îl duce din Singapore până în adânc de junglă, desfide imaginaţia. Profet, nebun şi războinic, Learoyd a lăsat în urma sa un trecut pe care îl întruchipează naratorul, cel care se iveşte ducând cu sine povara civilizaţiei pe care noul rege din Borneo a repudiat-o, cu ani în umă. Ochii săi au o lucire himerică şi faptele sale se plasează în acest interstiţiu ce separă nebunia de grandoarea eroică. În luptă cu jungla şi fraternizând cu indigenii, Learoyd devine una cu acest tărâm pe care învaţă să îl cunoască. Hainele de soldat sunt înlocuite cu goliciunea războinicului. În acest tărâm pe care îl croieşte pentru muruţi, Learoyd este suveran, legislator şi întemeietor. Ca şi Lord Jim al lui Conrad, el întoarce spatele Europei. Dezastrul militar face ca toate legăturile să fie abolite. Libertatea asumată este libertatea neîngrădită a junglei peste care se înalţă silueta noului rege.
Oroarea
Istoria nu întârzie să se arate în acest domeniu modelat de mâinile duhurilor. Este istoria marelui război, este istoria care îl aduce pe Learoyd şi pe indigenii săi în frontul armatei aliate ce începe să lupte cu japonezii din Borneo. Este istoria care desenează chipul întreg al ororii, al morţii şi al barbariei.
Romanul lui Schoendoerffer este romanul unei educaţii – pentru narator războiul din junglă încetează să mai fie doar o aventură galantă, un tur de forţă destinat victoriei facile. El este un drum aparent interminabil presărat de cadavre şi de masacre. Armata japoneză în retragere se transformă în ceata de canibali ce ucide spre a se hrăni. Carnea de om este alternativa la extincţie, dar cel care o consumă încetează să mai fie el însuşi un om. Se află în paginile lui Schoendoerffer o privire care trece dincolo de epidermă, spre a scruta adâncul unei naturi umane impenetrabile. Pentru Learoyd, războiul înseamnă şi uciderea familiei sale-o parte din visul regelui se năruie, o dată cu incendierea satelor sale. Sângele care se varsă nu poate răscumpăra golul care se iveşte în suflet,asemeni unui cancer imposibil de oprit.
Aura acestui nebun rege al junglei îi atinge pe toţi cei care se se află alături de el. Fergusson, şeful de operaţii speciale, ofiţerul japonez pe care îl urmăreşte in junglă şi alăturat, la sfârşitul războiului,noului suveran,naratorul ce se adânceşte în acest spaţiu saturat de umiditate şi de sunete bizare, cu toţii nu se pot sustrage magnetismului său profetic. Aventura lui Learoyd, regele din Borneo, pare să fie de neoprit. Ţara sa nu acceptă să înceteze să existe, o dată cu încetarea războiului mondial. Suveranitatea sa himerică confruntă imperii şi armate, în numele solidarităţii cu cei care sunt, acum , poporul său.
Romanul lui Schoendoerffer reuneşte elanul mitic şi subtilitatea melancolică a rememorării. Enigma lui Learoyd rămâne intactă, de parcă nimeni nu ar putea să descifreze gândurile acestui rege auto-încoronat. Învins de britanici, predat de ai săi, împreună cu ofiţerul japonez, regele din Borneo este deposedat de putere, dar nu strivit. Taina sa este întreagă. Ea se află în proximitatea ororii pe care o evocă colonelul japonez, în lunga conversaţie de dinaintea execuţiei sale. Naratorul lui Schoendorffer îmbătrâneşte, sub atingerea acestei istorii care îl devoră.
Ambiguitatea finalului este ultima notă din această partitură ficţională. Learoyd, omul care a vrut să fie rege, dispare fără urmă de pe vasul ce îl ducea spre judecata curţii marţiale. În ocean se pierde şi Fergusson, cel care pare că i-a oferit şansa salvării. Suicidul său este, ca la Martin Eden al lui London, un act de sfidare al vieţii şi al mediocrităţii supravieţuirii. Departe de Europa, jungla continuă să respire. Vocile sale sunt inseparabile de vocile ororii şi ale mitului.
