Ecou dintr-o poveste

Am vrut sã fiu cum nu eram
Decât în vis, când izbuteam
Sã sparg gãoacea cenuşie
Şi sã devin înaripare;
Iar frumuseţea mea de-atunci
Nu încãpea decât în largul
Unui palat, clãdit din gânduri,
În care Fiul luminând
Nu încetase sã m-aştepte.

Cât de aproape se fãcea
Departele de neatins!
Aş fi putut… Dar mã trezesc
Din nou închisã în gãoacea
Pe care-n somn o pãrãsisem.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *