Când aude strigătul „Foc!“ el se răsuceşte şi înoată iarăşi în visul său. Presupune că incendiul este în vis; are asemenea vise.
Pe urmă se trezeşte când Christophe îi zbiară în ureche:
— Treziţi-vă! Regina a luat foc.
El se dă jos din pat. Frigul îl înjunghie. Christophe ţipă:
— Haideţi odată! A ars de tot.
Câteva clipe mai târziu, când el ajunge la etajul reginei, simte un miros puternic de stofă pârlită, iar Anne este înconjurată de femei care bolborosesc, dar este nevătămată, pe un scaun, învelită cu mătase neagră, cu un pocal cu vin cald în mână. Pocalul se clatină, din el se varsă puţin vin; Henric are lacrimi în ochi, îi îmbrăţişează pe ea şi pe moştenitorul din trupul ei.
— Îmi pare rău că n-am fost cu tine, iubito. Ar fi trebuit să-mi petrec noaptea cu tine. Te-aş fi salvat cât ai bate din palme.
Şi o ţine tot aşa. Slavă Domnului care ne ocroteşte! Slavă Domnului care protejează Anglia! Ar fi fost mai bine ca eu să… Cu o pătură, o plapumă l-aş fi stins. Eu, cât ai bate din palme, aş fi biruit flăcările.
O regină pe eşafod
Hilary Mantel
(roman)
Traducere din engleză de Carmen Toader
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2015
Anne soarbe din vin.
— S-a terminat. N-am păţit nimic. Te rog, nobilul meu soţ. Linişte. Lasă-mă să beau asta.
El observă imediat că Henric o irită; îngrijorarea lui, adoraţia, faptul că se agaţă de ea. Iar în toiul acestei nopţi de ianuarie, ea nu-şi poate ascunde iritarea. E cenuşie la faţă, căci somnul i-a fost întrerupt. Se răsuceşte spre el, Cromwell, şi i se adresează în franceză.
— Există o profeţie cum că o regină a Anglie va arde de vie. Nu credeam că asta înseamnă că va arde în patul ei. A fost o lumânare pe care n-a stins-o nimeni. Mai bine zis, aşa se presupune.
— Cine n-a stins-o?
Anne ridică din umeri. Îşi răsuceşte capul.
— Mai bine am lua nişte măsuri, îi spune el regelui, să fie mereu apă la îndemână şi, prin rotaţie, câte o femeie să verifice ca toate lumânările să fie stinse în camera reginei. Nici nu ştiu de ce nu se face deja asta.
Toate lucrurile acestea sunt notate în Cartea neagră, care există de pe vremea regelui Edward. Acolo sunt scrise toate regulile pe care trebuie să le respecte cei din casă: sunt reguli pentru orice, de fapt, mai puţin pentru apartamentul privat al regelui, unde nu trebuie să se ştie ce se întâmplă.
— Ar fi trebuit să fiu cu ea, zice Henric. Dar, vezi tu, avem speranţa că…
Regele Angliei nu-şi poate permite să aibă relaţii trupeşti cu femeia care-i poartă în pântec copilul. Riscul unei pierderi a sarcinii este prea mare. Aşa încât îşi caută partenere în altă parte. În această noapte, vezi cum trupul lui Anne înţepeneşte, pe când ea se smulge din mâinile soţului ei, dar pe timpul zilei rolurile se inversează. El a văzut-o pe Anne cum încearcă să-l atragă pe rege într-o conversaţie. Mult prea des el se răsteşte la ea. Îi întoarce spatele. De parcă ar nega că o doreşte. Şi totuşi ochii nu i se dezlipesc de ea…
Pe el toate astea îl irită; sunt lucruri muiereşti. Iar faptul că trupul reginei, înfăşurat doar într-o cămaşă de noapte din damasc, pare prea slab pentru o femeie care va naşte în primăvară, şi ăsta e un lucru muieresc. Regele zice:
— Focul n-a ajuns prea aproape de ea. A ars doar colţul tapiţeriei. Cea cu Absalom spânzurat în copac. Este foarte frumoasă şi aş vrea ca tu…
— O să trimit după cineva la Bruxelles, spune el.
Focul n-a ajuns la fiul regelui David. El atârnă de crengile copacului, prins de părul lui lung: ochii lui sunt sălbatici, iar gura îi este deschisă într-un ţipăt.
Mai sunt încă multe ore până în zori. Camerele palatului par tăcute, în aşteptarea unei explicaţii. Străjerii patrulează şi noaptea; oare unde erau? Oare n-ar fi trebuit să rămână o femeie lângă regină, să doarmă pe un pat de paie lângă ea? Îi zice lui lady Rochford:
— Ştiu că regina are duşmani, dar cum de li s-a permis să se apropie de ea?
Jane Rochford îi vorbeşte de sus; crede că el încearcă să dea vina pe ea.
— Ştiţi, domnule secretar principal, pot să fiu sinceră cu Domnia Ta?
— Chiar mi-aş dori asta.
— În primul rând, este o chestiune domestică. Nu intră în atribuţiile Domniei Tale. În al doilea rând, ea n-a fost în pericol. În al treilea rând, nu ştiu cine a aprins lumânarea. În al patrulea rând, chiar dacă aş şti, tot nu v-aş spune.
El aşteaptă.
— În al cincilea rând, nimeni n-o să vă spună.
El aşteaptă.
— Dacă, aşa cum se mai întâmplă uneori, regina primeşte pe cineva în vizită după ce se sting luminile, atunci noi trebuie să tragem voalul peste asta.
— Pe cineva. El se gândea la asta. Cineva care vrea să pornească un incendiu sau care are alt scop?
— Un scop obişnuit în dormitor, spune ea. Nu vreau să spun că există o asemenea persoană. Eu n-aş şti nimic despre asta. Regina se pricepe să ţină un secret.
— Jane, zice el, dacă o să vrei vreodată să-ţi linişteşti conştiinţa, nu te duce la preot, vino la mine. Preotul te va pune să faci penitenţă, pe când eu te voi răsplăti.
