Cu cât trece timpul, cu atât viața ne balansează între cele două legături indispensabile omului – familia și prietenii. M-am mai ocupat de acest subiect, dar, cu cât trece timpul, cu atât reflecțiile asupra lui revin.
Este interesant studiul făcut pe acest subiect. S-au comparat două grupuri, unul format din persoane care întrețineau relații numai cu rudele, altul numai cu prietenii. Concuzia: cei înconjurați de prieteni trăiesc cu zece ani mai mult decât cei înconjurați de rude. Prietenii sunt definiți ca cei care mențin o relație cotidiană directă, deci sunt în contact permanent.
Studiul a fost lipsit de avantaje materiale, deci e probabil valid. Și, oricât de ciudat ar suna, rolul binefacator al prietenilor pare a fi mai puternic decât al rudelor.
Prietenia este un sentiment de o rară profunzime, de care nu oricine e capabil. A putea fi numit de către cineva adevărat prieten cere calități deosebite. Într-un număr mai vechi al săptămânalului Dilema Veche, Aurora Liiceanu își exprima punctul ei de vedere: „Prietenia este ceva care exclude trădarea. Se spune că individualiștii au mai rar, sau chiar de loc vocația prieteniei. Marile prietenii sunt foarte rare. Ar trebui să folosim rar cuvântul prieten și să-i numim, pe mulți prieteni, pur și simplu, cunoștințe”.
Să fie adevărat că fără rude am putea trăi, dar nu fără prieteni? N-aș generaliza. În primul rând, studiul nu diferențiază rudele, ci le cosideră similare, ori, știm cu toții că relațiile dintre copii și părinți, frați și surori, bunici și nepoți, nore și soacre, dintre cumnați, cuscrii și atâtea alte categorii de rude au o pondere diferita în viața afectivă. O adsemenea nediferențiere a rudelor introduce de la bun început o eroare. Ceva însă pare adevarăt în studiu. Când eram mica mi-am dorit o soră, pe care n-am avut-o. Mi-am facut însă prietene, iar ele aveau surori. Le-am întrebat cum de mai era loc în inima lor și pentru mine, când aveau deja surori? Mi-au raspuns, toate, că o sora nu e același lucru cu o prietenă. S-ar putea generaliza afirmația pentru toate rudele? Care ar fi diferențele dintre rude și prieteni? De ce am prefera prietenii? Doar pentru că prietenii ți-i alegi, rudele nu? Sau să fie faptul că între rude există obligații, în timp ce într-o prietenie dăruiruile sunt spontane?
Cât de frumos explică Cicero efectele miraculoase ale prieteniei! „Prietenia este un desăvârșit acord de sentimente asupra celor divine și umane, unit cu bunăvoință și iubire reciprocă; și cred că zeii, după îțtelepciune, n-au facut omului un dar mai frumos.” Iar Petrarca, promovând ideea lui Cicero, o completeaza: “Virtutea este fundamentul amiciției, iar pentru a o păstra nu este nevoie decât de caritate reciprocă.”
Indispensabilitatea prieteniei a fost recunoscută înca din antichitate. “Nimeni nu poate trăi fara prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii” spunea Aristotel, iar scriitorii și filozofii de mai târziu i-au descris deliciile: “În prietenie simți o căldură generală și universală, domoală totuși și egală sieși, o căldură constantă și așezată, numai dulceață și netezime, în care nu găsești nimic aspru sau zguduitor. Te bucuri de prietenie în masura în care o dorești; ea nu crește, nu se hrăneste, nu se înalță decât din desfătare, aceasta fiind spirituală și duhul devenind tot mai subtil datorită frecventării ei”, scrie Montaigne.
Putem avea prieteni departe, chiar pe un alt continent? Evident, ne asigur același Montaigne, deși pe vremea lui nu exista comunicația rapida pe care o avem astăzi prin internet: “Prietenia are brațe suficient de lungi pentru ca prietenii să se poată îmbrățișa dintr-un capăt în celălalt al lumii”.
Dacă prietenia este atât de binefacatoare, poate ar merita să fim prieteni și cu rudele. Este acest lucru posibil? Panciatantra se îndoiește: “Prietenul născut din vorbă e mai presus decât acela care are aceeași mamă.” Dar un proverb francez ne învață contrariul, “cine nu e supus parinților săi, nu e sincer și credincios nici cu prietenii”. Cât despre unicii nostri prieteni intimi, părintii, Madame de Staël ne atenționează: “…se vor duce, și zadarnic veți căuta prieteni mai buni; se vor duce și, de îndată ce nu vor mai fi, vi se vor înfățișa sub un chip nou; fiindcă timpul, care-i îmbăatrâneste pe cei aflați sub privirile noastre, îi întinerește pe cei pe care moartea ni i-a rapit;…”
Pot fi considerați soții rude? Iar dacă sunt rude, pot fi și prieteni? Tudor Arghezi ne dă un raspuns: „Prietenul cel mai bun e totdeauna soțul și consolarea cea mai întreaga, soția”.
Dar fie că e vorba de rude, fie de prieteni, liantul și motorul profund al vieții rămâne, de fapt, iubirea. “Unde e dragoste, acolo e și lumină” (Gde sovem, tam i svem”) ne cântă un proverb slav. Iar acolo unde pătrunde lumina și iubirea, diferențele dintre rude și prieteni se șterg, ei devenind îngerii nemuritori care îi vor acompania spre cer pe toți de pe pamânt.
Referințe:
- Tudor Vianu: Dicționar de Maxime comentat, Ed. Științifică, Buc. 1962
- Femeia în Proverbele și Cugetările Lumii, Ed. Albatros, Buc. 1975
- Montaigne: Aforisme, Ed. Albatros, Buc. 1977
