din Cameristul (microroman – început la Melbourne martie 2025)
- Hey, Buddy, let’s go!
- I’m coming!
Tremură încontinuu și crede că e la supa Phở mâncată ieri. Și nu e de acolo. I-am mai spus răspicat că în viață există o singură întâlnire doar că se poate produce de mai multe ori.
credit foto: RĂZVAN LAZĂR
- Fericire, de cinci dolari, vă rog! Cu inflația de azi nu mă aleg cu prea multă. În fine. Mult, puțin, e relativ. Se poate și de trei dolari? Cam asta am scotocit prin buzunare.
- Creaturile mării sunt fete bogate.
- Crezi, cameristule? Era una care spunea că e pisică și că nu reușește să se regăsească. Să nu-mi mai dai supă din asta.
- Știi bine că e un fel de mâncare sănătos și că necazul tău vine din altă parte.
- Pfa…sau Phở ….
- Răspunsul femeilor e mereu mai rapid, ca și cum nu ar avea timp, ca și cum ar fi presate mereu de ceva. It’s apricity which describes the warmth of the sun in winter. Înțelegi?
- Acum e vară. Azi m-am simțit cel mai apropiat sufletește de un om al străzii, n-am prea văzut mulți pe aici, țărmul are multe baruri cu fructe de mare și prosecco, nu cred că e masa lor preferată. Ciudată întâlnirea de azi, nu? Stai să vezi când vine iarna și viața se complică…
- Supa Phở conține multe verdețuri, zeama e limpede și parcă cineva a aruncat o mână de legume și fâșii de carne fină, paste din orez care se topesc în gură, gustul de coriandru e pătrunzător și împarte oamenii în două tabere, cei care îl adoră și cei care îl detestă.
- Supa vietnameză e bună.
- Vezi?
- Poate doar așa o să te opresc să mi-o tot bagi pe gât.
Plaja era aproape pustie, kilometri de valuri joase și agitate seara, tramvaiele îi conduseseră pe oameni la casele lor, să se reunească cu familiile sau cu singurătățile. Pontoane, palmieri, diguri, pinguini bucuroși de aerul iarăși răcoros, capace de canal verzi integrate în natură, peluze, umbrele de soare acum strânse, faleza din lemn uscată de bătaia vântului așteptând pașii de a doua zi. Zece stații de tramvai și suntem la ocean. Abandonare totală, asta spune Gale despre dansul ei: nu pot să mă rotesc ca un derviș și să calculez ruta la fiecare învârtire a fustei, m-ar lua amețeala și din extazul mistic aș pica în hău lăsând publicul fără niciun strop pe plăcere. Așa e și supa Phở, o zeamă în care sunt abandonate legume, orezuri, cărnuri, invitate să-și lase aroma prin capilare. Și uite, Buddy, nicio legumă nu a fost maltratată, niciun morcov nu a plâns în tot procesul ăsta cvasi barbar. Știu că o să-mi atragi atenția când vine vorba despre carne, aici poate că ai dreptate și n-o să reluăm discuția despre Adam și regimul lui alimentar din primele zile de după alungarea din Rai. Ce zi, Buddy! Îți dai seama? Să te trezești dat afară din cauza nevestei doar pentru că nu ai stat cu ochii pe ea să vezi cu cine vorbește? Mi-ai zis că nu ai soție. De câte ori abordăm subiectul, ridici din umeri. În viață există o singură întâlnire, doar că a ta încă nu a apărut.
-
- Uite, de dragul tău și pentru că ți-ai stricat ziua liberă cu mine, o să mergem chiar acum să luăm un Phở.
- Eu Phở chay și tu Phở bò.
Ne-am aliniat pașii săltând ca doi actori de stand-up care și-au încheiat ziua cu succes și merg să și-l valorifice la un bar în vogă. În tramvai nu era prea multă lume, cine știe de ce nu funcționau toate becurile, senzația era de intimitate, un fel de legătură pe care nu poți s-o simți în jurul prânzului atunci când majoritatea sunt întinși ca sforile și scopul lor înseamnă revenirea cât mai rapidă pe scaunul de la birou. Ținta noastră e o supă și apoi întunericul nopții, ce poate fi mai potrivit? Buddy nu voia să stea pe scaun și se ținea de o bară înaltă care-l alungea ca pe un acrobat.
- Circul, a zis el când am coborât din tramvai, circul semănă mult cu viața. Detestam în copilărie momentele în care mergeam cu părinții la spectacolele din chestiile alea gonflate și țintuite cu piroane de la marginea cartierului în care locuiam pe atunci. Circus numaiștiucum. Mi-era o frică, doamne, când mă gândeam că iar trebuie să urmăresc numărul clovnului sau tura cu ponei plictisiți ori căței cu fundițe. Cel mai tare mă înfricoșau salturile acrobaților. De acolo am aflat despre săriturile cu plasă de siguranță, pe care, cameristule, nu le-am practicat niciodată. Auzi, de ce-ți pierzi vremea cu unul ca mine tocmai în ziua ta liberă?
- Filmele cu circari îți plac?
- Auzi, mai bine zi-mi ce mai face fata aia a ta?
- Nu am nicio fată.
- Dansatoarea.
- Gale.
- Așa.
Bulevardele se întâlnesc în unghi drept apoi își văd de treaba lor. Există și alei, culoare înguste cu pereți deseori pictați, plini de graffitti art, cu locuri de depozitare, cu mici baruri înfipte între ziduri, sau cu spații în care vezi arta născându-se pe loc, the lanes, the narrow alleys. Când ridici capul poți vedea fragmente de cer. Când cobori privirea poți vedea saci de dormit grași ca niște foci cu blană, ca alea de lângă Bruny Island.
- De ce să mă uit la cer? Îmi ajunge forfota colorată de aici. Mai avem mult până la supa Phở? Cauți subiecte de conversație ca să treacă timpul? Îmi place cum ocolești subiectul principal.
- Buddy, ai fost vreodată pe Bruny Island?
- Ce să caute unul ca mine în locuri din astea? Eu am focile mele aici, cum ai spus tu, aliniate pe alei în sacii ăia mari. Când vine iarna chiar că mi-aș dori să fiu un animal blănos și în niciun caz lipit de ziduri.
- Și când e vară?
- Acum, adică? Mă lupt cu din ăștia ca tine, cameristule, care vor să mă oblige să înfulec o supă ciudată plină de verzituri întregi.
- Mai avem puțin și ajungem. Lui Gale îi place să danseze și să se simtă protejată, asta e micul e cusur, am zâmbit.
Am comandat Phở chay și Phở bò, ne-a cam zorit femeia de la tejghea, mereu aruncă priviri tăioase, e foarte atentă ca totul să meargă bine și afacerea să prospere, nu degeaba restaurantul ei de pe alley este mereu plin de din ăștia ca noi, în zilele lor libere.
