Despre impostură…

 

se poate scrie mult dar și mai mult „vorbim” în canale și nu numai; jenant e că „vorbitorii” sunt cel mai adesea ei înșiși impostori, adică „vorbesc” despre orice pentru că nu se pricep la nimic. Dar nu de această categorie ne ocupăm acum. Să precizăm termenii întâi, căci altfel „vorbim” doar: impostura, scrie și Ieronim e înșelătorie, după cum impostor, lămurește același, căci a avut de-a face cu destui, e cel care îți ia ochii înșelându-te. Verbul de bază e imponere,  care are și sensul de a da viciilor numele de virtute conform lui Quintillianus.  În fine, cei foarte pricepuți îi pot înșela și pe cei mai sobri, adică a-l înșela strașnic pe Cato (Cenzorul, desigur). 

Constatăm că nimic nu e nou, iarăși, ca atare isterizările generate de câte o impostură nouă nu servesc decât mediaticilor și adversarilor impostorului care nu e sigur că stau mai bine. Foarte recent un ministru și-a probat impostura printr-o diplomă fabricată la una din puzderia de universități private din capitală (bănuim…) pe care însă nu a frecventat-o, fiind vorba în fapt de o altă privată (universitate adică). 

Marea  problemă este însă că fenomenul imposturii e întins dar nu generalizat. Nu sunt un fan al pescuitului însă după zeci de ani petrecuți în învățământ, de la latina clasei a opta până la conducerea a zeci de doctorate închinate Romei, am constata că într-adevăr peștele primește duhoare  de la cap. Un ministru al învățământului care nu a predat o oră într-o școală nu are ce să dicteze soarta Școlii românești, „vorbește” și atât… Când e înconjurat de tot soiul de secretari și secretare, inspectori și alte categorii eiusdem farinae, treburile sunt clare încotro ne îndreptăm. Am avut ocazia să aud un ministeriabil de genul acesta, (i)responsabil de geografie, care îi reproșa distinsei profesoare inspectate că îi obligă pe elevi să arate pe hartă cursul apelor de la izvor la vărsare: „da ce doamnă, invers nu e același râu ???” Cam asta e situația sus de tot.

Ceva mai în jos, totuși la nivelul universităților, întâlnim un soi de departamente unde  li se predă viitorilor profesori  cum trebuie să … predea. Avem o problemă: propunătorii nu au predat niciodată într-o școală, bălăcindu-se în aceeași impostură dar cu tupeu. 

Pe  vremea lui Charles de Gaulle, la propunerea sa, a fost numit un ministru al învățământului francez, un fost coleg de clasă: fusese întâi învățător în localitatea natală, apoi (evident după absolvirea facultății!) profesor la școala generală și la liceu, apoi a ajuns prin concurs apolitic universitar. Ca ministru știa desigur ce e de făcut. Abia atunci s-a revăzut cu Charles. 

Revenind la impostorul nostru căruia i se reproșează și că nu a făcut armata, ar trebui să ne consolăm căci nu suntem singurii în Europa: actuala șefă a UE, aflată la al doilea mandat, a venit din guvernul amicei sale în care a fost timp de 6 (șase) ani ministrul apărării, adică ministra. Asta nu ar fi ceva rău neapărat dacă ne gândim că și Boudika își conducea luptătorii. Numai că actuala șefă UE, asemenea nearmatului  nostru nu avea nici o tangență cu armata germană ca pregătire: este medic ginecolog; asta în ciuda faptului că nu știm ca Wehrmacht să fie preponderent feminin. Nici actuala nu pare să aibă tangență cu armata, în afară de funcție desigur.  Deci, de la ginecologie la „cultivarea”  verzei de Bruxelles nu e decât o armată… La fel, de la o diplomă falsă la ministerul apărării Patriei. 

Revin ad initium: sigur că ne iau ochii, cu atâtea zâmbete și îmbrățișări, mai greu mințile.

Un comentariu

  1. sper ca in Academia Romana sa nu fi patruns asemenea specimene de….ministri !!!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *