Contradicții (?) Leonine în timp

La alegerea  lui Leon XIV am publicat în prezenta un articol în care subliniam admirativ  caracterul augustinian al noului Papă. În calitate de latinist nu poți fi indiferent la apariția unui Părinte bisericesc cunoscător temeinic al limbii sacre ce a creat Europa. Mai ales că – știm din surse istorice – au existat cel puțin trei-patru papi care nu cunoșteau nici cele cinci declinări ale limbii oficiale a Vaticanului. 

Nu întâmplător înaltul prelat transoceanic  (dorit declarativ și deloc întâmplător de pacifistul de pe Potomac) a optat pentru numele de Leon, adică Leo latinesc, simbol al puterii, ceea ce au făcut și alții de vreme ce el este XIV. Esențială  e însă tradiția măreață pornită de la Leon I, Leo Primus, 390-461, atât de admirat de contemporani  încât a devenit prin vocea credincioșilor Papa Leon cel Mare, evident Întâiul. Din cele 170 de epistole păstrate rezultă câteva elemente decisive, după cum urmează:

Necesitatea dezvoltării limbii latine și standardizarea acesteia ca limbă oficială. Să înțelegem corect: sigur că (aproape) toți glăsuiau latinește, dar Leon dorea și a reușit crearea unui instrument standard care să rezite peste timp depășind toate limitele spirituale și spațiale. 

Scopul era consolidarea limbii latine în formă scrisă specifică cugetării creștine (evident pornind din cea clasică) pentru a deveni limba oficială și eternă a Bisericii din Apus. 

Nu în ultimul rând, același Leon Prim a construit instrumentul diplomației prin adaptarea aceleiași latine. 

Sunt câteva din  elementele constitutive ale standardului Leonin fără de care statornicia în timp a Vaticanului e de neimaginat pentru că nu ar exista.

Cu totul surprinzător și – o scriu din nou – în cel puțin egală măsură uluitor, Leon XIV, foarte recent a emis două acte dintre care unul la articolul 50 informează asupra faptului că „instituțiile curiale își vor redacta în mod normal actele în latină sau într-o altă limbă”. Cu accent pe engleză, italiană sau franceză.

Ca latinist am lecturat cu înfrigurare, aproape până la congelare, articolul 50, sperând că nu am înțeles corect. Pe de altă parte prostia violentă a și izbucnit în formule „moartea latinei!”, „adio, latina”, cam greu totuși de admis în legătură cu ceva nemuritor. 

Pe de altă parte nu cred că augustinianul Leon cugetă distructiv de vreme ce normalitatea redacțională rămâne „în mod normal… în latină”.  Leon XIV este însă fără îndoială un spirit subtil, astfel că atunci când se adresează credincioșilor zicând „Pentru voi și împreună cu voi sunt roman”, nu înseamnă doar locuitor al Romei căci el este al tuturor, ci roman al Imperiului devenit al lui Dumnezeu. Oricum, Leon se roagă în latină, deci încă putem spera.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *