La ușa ta

As vrea să-ți spun că m-am întors
Și stau acum la ușa ta,
Pe care pregeți s-o deschizi.

Totuși nimic nu m-ar opri
Să trec prin zid, prin zăvorâri,
S-ajung oriunde-n jurul tău;

Numai că tu care mă plângi,
Crezându-mă demult sfârșit,
Te uiți la mine ca într-un gol.

Cum să-ți arăt că sunt aici?
Poate să mă strecor încet,
În mintea ta, să-ți vin în gând,

Să te trezesc ca dintr-un somn,
Să te ridic îmbrățișând
Tot ce părea c-am fi pierdut..

Un comentariu

  1. Colina

    Abia zărită,
    a noastră adiere în priviri
    neprihănit se-așterne
    înrâurind povestea
    peste colina unor lumi străvechi,
    eternul paradis.
    Întregul trup de inimă și vis
    își suie-n măduva de crini mireasmă
    și grația cărărilor pierdute din ninsori,
    albastrul dor nestins.
    Mâinile noastre se-ntâlnesc,
    secunda trecerii s-o-nveșnicească
    pe bolta aurie picurată-n scris.
    Cât de curând,
    iubirea,
    întregul nostru stih,
    ca undele pământului
    va adia în nimb
    chemările
    renașterii din flori,
    plai românesc și plai de stele.

    AnaCris

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *