Ploaia de pași

Aud venind din depărtare
Ploaia de pași cum se apropie,
Cu ropote pe-acoperișuri,
Pe la ferestre, pe potecă,
Doar doar să ies și eu afară.

„Unde sunt cei ce vă purtară,
Până mai ieri, în tot ținutul?”
I-am întrebat. De pretutindeni,
Vine un șopot de răspunsuri:
„Suntem aici pe de-a întregul,
Numai că văzul nu cuprinde
Scăparea noastră din închideri.”

„Ai cui ați fost cândva pe lume?”
Am încercat o deslușire.
„Eram ai tăi și ne întoarcem
Când îți aduci de noi aminte.”

Un comentariu

  1. Liana Tugearu says:

    Nu mai pot spune nimic. Pot doar să plâng și să citesc și iar să plâng.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *