credit foto: Răzvan LAZĂR
Bărbatul e convins că nu o să fie uitat, că numele lui e scris undeva într-o carte. Mi-a spus chiar din a doua zi după ce am devenit colegi. E înalt, are nasul fin și arcuit, umerii drepți și un corp cu cadru îngust. Peter vine din România și se mândrește cu realizările lui: copilul și copacul. Eu îl ascult iar Gale îi zâmbește când îl vede împingând leneș căruciorul cu prosoape curate prin labirintul hotelului sau așteptând în fața clădirii să ajute la descărcat baloturile cu hârtie igienică. Peter mi-a zis într-o zi, așa din senin, fără vreo legătură cu ce vorbeam, că aici nu e ca la Iași, acolo unde i se spunea Petru. Sigur că nu este, e un alt oraș, i-am explicat cu blândețe, orașul meu are tramvai către ocean, zece stații, și piețe din care pot să cumpăr cele mai gustoase gutui.
În afară de Gale și de bunica mea, nu mai știa nimeni că îmi plac gutuile bine coapte. Îmi declanșează stări plăcute, gustul dulceag-astringent, textura grunjoasă, crocantă. Untul sărat, gemul de gutui și pâinea prăjită stau în sertarele minții mele și ies de acolo atunci când am nevoie să gust ceva bun. Eu și Gale facem parte din lumi diferite și asta ne ține împreună și cele mai bune lucruri se întâmplă atunci când ne așteptăm mai puțin.
Lui Peter îi place să vorbească vrute și nevrute și să fie ascultat, uneori mi-aș dori să fim doar noi doi pe marginea unui lac secat din deșert, cu sarea intrată adânc în crăpăturile tălpilor de la atâta mers, îngăduitor, eu, povestitor, el. Lumea, doar noi doi și prezența înfiorător de fierbinte a întinderii de sare care a fost cândva o oază răcoritoare. Oaza o să devin eu, adierea blândă în vremurile lui de arșiță. Mi-a spus că se blochează atunci când o vede pe Gale pe holuri și mai ales în lift unde mișcările îi sunt limitate. Mă bucur să aud asta, îmi reconfirmă gândul că e o femeie „una la un milion” chiar dacă asta poate declanșa atacuri de panică bărbaților, mai ales celor slabi de înger. Eu mă gândesc la ea cu tandrețe, nu vreau s-o transform, nu îmi doresc să se schimbe cu ceva pentru mine, asta mă face un bărbat liber. Liber să fiu eu și s-o iubesc pe Gale așa cum e.
Peter a lucrat în mai multe hoteluri din oraș. La noi condițiile i se par mai bune. A fost întâmpinat de un robot care i-a pus câteva întrebări, a încărcat în sistem referințele celorlalți angajatori și peste câteva zile i-a trimis un mesaj cu salariul, adresa cu share location și data la care trebuie să se prezinte la muncă la ora 8. Eficiența și minimele interacțiuni i-au plăcut noului meu coleg.
Peter, ai intrat într-o lume fascinantă, e lumea lui Gale, femeia asta strălucitoare, e vremea reginelor, nu vei întâlni multe în viața ta, netezind așternuturi prin hoteluri. E lumea lui Gale, lumea tramvaiului care te conduce la valurile oceanului în timp ce tu numeri cele zece stații cu gândul la prima scufundare. Împăturești prosoape ca nimeni altul și ai descoperit și un fel de a fi al lor, al prosoapelor tandre care mângâie trupurile obosite ale vizitatorilor. Știi Peter, nu-mi place prea mult să călătoresc, îmi e de ajuns orașul meu și munca pe care o fac zilnic fără să mă plictisesc. Puterile mele sunt înmulțite de dragostea pe care o ofer fără să cer ceva în schimb. Peter își plimbă cărucioarele pe holurile labirintice și bate la uși înainte să intre cu cardul-cheie de angajat, uneori ușile se deschid, alteori clanțele poartă semnul „do not disturb!”. Sub această bucată de hârtie se ascund multe.
Peter seamănă uneori cu un trotuar lung și cu denivelări dintr-o poveste care ar putea fi tristă dar nu este. Azi a fost o ședință cu angajații. Asistenții virtuali au adunat cameriștii și pe cei de la recepție într-o sală de la parter, o încăpere răcoroasă cu pereți gri și rezonanță bună. Vocile celor doi asistenți virtuali ne-au indicat locurile pe care să ne așezăm. Peter e lângă mine și tremură ușor. Odată cu renovarea hotelului o să fie introduse uniforme și reguli noi pentru angajați. Un robot înăltuț face parada modei, Peter e îngrozit și își unește sprâncenele la mijlocul frunții ca norii negri care se adună înainte furtunii într-o zi de vară. Costumul argintiu este din fericire doar pentru cei de la recepție, iar noi, cameriștii, o să ne continuăm, până la toamnă, munca în hainele noastre normale.
Gale ar putea fi fetița din povestea Hansel și Gretel de frații Grimm. Femeia singură e o Gretel, lăsând în urma ei semne pentru a nu rata cărarea de întoarcere spre casă, fiindu-și singură GPS și uneori ținându-se de încheietura mâinii stângi cu mâna dreaptă. Există locuri mai ușor de îndrăgit și altele în care abia te suporți pe tine. Mă iubesc cel mai mult acolo unde este ea, în logia pentru fumători, în camera ei, sau în imaginația mea. Gale, draga mea, femeia singură e o neîmplinire a firii, o eroare de calcul. Există oameni de lângă care nu ai vrea să mori și nu pentru că e ceva de temut ci pentru că aura acelora e țesută dintr-o dulce amânare. Așa ești tu Gale pentru mine. Îmi amâni moartea. Povestea mea de dragoste cu o absență, sau mai bine zis cu o prezență-absență, poate că o să mă salveze.
După serviciu am ieșit cu Peter să bem un brandy de gutui pe malul râului, la terasa din jurul piciorului de pod. Serile de vară sunt încântătoare, de undeva de departe se aude oceanul, când se întunecă se aprind în apropierea Yarrei torțe uriașe și se trag focuri de armă, apoi pornesc artificiile. Cel mai bine se văd de la etajul 22 sau chiar mai de sus, din acele rooftops animate, pline de oameni pentru care veselia începe la oră fixă și mai ales după un pahar de alcool bun. Râul curge cu tot cu sticlele de plastic pe care le oprește la un moment dat într-o plasă uriașă ca să nu ajungă în ocean, râul, gunoier al orașului. Peter soarbe din brandy și își pierde privirea în zare.
- Știi, există vorba asta, să lași în urma ta o casă, un copil și să sădești un copac dar nu-ți zice nimeni cum și când. Nu mai bine am semna un contract cu viața atunci când devenim adulți? Să știm exact ce avem de făcut, și Peter a mai luat o gură din deliciosul Quince Q Brandy.
- Nu am auzit niciodată expresia…Poate Gale să știe.
- Auzi, cine e Gale pentru tine? Mi se pare mie sau există doar în mintea ta?
- Asta nu schimbă cu nimic ce simt. În fine. E frumoasă și pe lângă asta are ceva care nu poate fi ușor înțeles.
Privirea lui își pierde concentrarea și Peter intră într-un carusel de bâlci care se învârtește din ce în ce mai tare, se aud copii chiuind, căluți nechezând și glasuri de mame disperate care își strigă de pe margine odraslele din centrifugă sau mame care și-ar hrăni cu gutui copiii malnutriți dar nici măcar așa ceva nu au. Un tablou vivant realizat de un pictor care nu a mai ajuns să fie cunoscut și care încă mai bântuie prin pădurea de la Barbizon negăsind, sau nedorind să găsească, ieșirea.
- Ți-e teamă că nu o să mai fii copil? Să nu găsești ieșirea din etapa asta a vieții poate din o problemă, nu-i așa Peter? Înțeleg cum stă treaba cu copilul și copacul, dar ce au toate astea cu tine? Tu ești copilul?
- Mai degrabă copacul, a râs Peter, privirea lui căpătase nuanțe de gutuie. Uite ce e, ești un coleg bun dar nu suntem prieteni așa că mai bine ne vedem de treburile noastre. Ce uniforme crezi că o să primim? Că o să primim, de asta sunt sigur. Gutuile nu țin de foame.
Gale, iubito, când o să mă vezi în uniforma aceea caraghioasă o să te îndrăgostești de mine pe loc. Ne-au arătat într-un catalog câteva variante pe care o să le primim în toamnă odată cu noul sezon. Toamna, hotelul nostru e foarte aglomerat, începe orașul să se trezească după amețeala verii, după berile aruncate în ochi și aterizate pe stradă. E multă violență acumulată în oameni deși nu ai zice că un oraș cu aer de vacanță perpetuă ar putea genera asemenea comportamente. La terasa de lângă hotel stăteau doi băiețandri beți turtă când a apărut un tip mai în vârstă cu un pahar uriaș de bere pe care l-a aruncat pur și simplu în ochii unuia dintre băieți. Nu pare cine știe ce eveniment dar combinat cu răcoarea serii și zgomotul șinelor de tramvai, cu clădirile victoriene, mici și spoite, care sunt ținute în picioare pentru ca să fie evidentă tradiția și că nu venim de nicăieri, este un moment trist pentru sufletul meu care ar da fuga la tine și s-ar ascunde la pieptul tău. Uniforma pentru cameriști e de culoarea prunelor brumării. Înțelegi, Gale? Despre asta e vorba. Nu despre copii, case sau copaci.
Peter a ridicat paharul cu licoarea de gutui, a privit în zare și a dat noroc cu becul chior al unui lampadar.
