Exempla docent…

credeau cei din vechime, adică exemplele ne învață (convingător), desigur dacă ai ceva  minte să le înțelegi. Se mai spune că toate sunt bune când se sfârșesc cu bine. O veste cum nu se putea mai bună a venit foarte curând spre (sperăm)  liniștirea  apelor post electorale: un individ generator de probleme și-a anunțat retragerea din viața politică. Surprinzător nu numai pentru câtă tulburare a generat în postura de candidat, cât mai ales pentru echilibrul faptic: s-a retras pe atât de neașteptat pe cât a apărut, parcă din neant, cu un program zguduitor ca intenții. 

Ca întotdeauna, Roma ne-a lăsat un exemplu și despre  ce înseamnă retragerea neașteptată a unui politician. Nu putem decât să ne imaginăm  ce s-ar fi întâmplat dacă politicianul nostru de bulversată inspirație daco -geto –christică  s-ar fi ridicat la nivelul romanului. Asemănările sunt însă frapante.

„Vorbim” despre Lucius Cornelius Sulla Felix, trăitor  în perioada 138 a. Chr. – 78 a. Chr. Intenția romanului era aceea de a crea o formă statală nouă, numai că tot ceea ce a făcut a dus la ruinarea Republicii Romane și nu întâmplător. Titlul de dictator l-a adjudecat fără jenă sine die și nu pe șase luni cum cerea legea. Evident fără investire și fără vot senatorial. 

Având deci acordul zeilor și parțial al unor susținători, conștient că   puterea se obține cu armele, a acordat cetățenia romană unui număr de zece mii de sclavi proscriși, deci celor mai răi, transformându-i apoi în legionari. Daci nu avea de unde să aibă la data respectivă nici măcar ca stegari sau purtători de stindarde… Ca să nu mai existe comentarii cu iz juridic civil, a admis doar curți marțiale, cât mai numeroase. În fine i-a ruinat temeinic pe cavaleri.

 După ce și-a definitivat proiectul de schimbare a structurii statale devenită ruinare, în modul cel mai surprinzător a abdicat probabil și pentru că nu mai avea ce schimba dar mai ales pentru că nu mai avea pe cine elimina. S-a retras în liniște la Puteoli (Pozzuoli azi), pentru a se bucura de băile locului. Abdicarea a fost anunțată cu fast, așa cum a fost și ascensiunea sa rapidă. 

Moartea lui Sulla stă însă sub semnul dubiului nu neapărat istoric. Sursa la care se „aplică” de regulă este Plutarh; dacă sursele cât de cât medicale, indirecte însă, numesc cauza morții „o afecțiune cerebro vasculară”, ceea ar explica „ieșirile” dictatoriale, sau măcar pe unele, istoricul probabil și pentru a-l pedepsi fie și post mortem, descrie un morb sinistru manifestat printr-o invazie de viermi care l-ar fi devorat cu succes. Aceeași poveste o găsim și la alții  deși sună a pedeapsă de inspirație … creștină. Mai aflăm și din alte surse că, în speranța unei vindecări, Sulla se îmbăia aproape permanent petrecând mult timp în bazinul vilei sale unde se pare că și-a primit sfârșitul, dacă nu cumva (s)a fost înecat.  Fatum  nu uită ci îi ajunge din urmă pe toți, selectiv totuși. Desigur nu e necesar să  învățăm din finalul acestui exemplu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *