Popas

Tocmai scoteam găleata din fântână,
Când El s-a apropiat cu pasul palid.
„Sunt istovit”, a spus, „mi-e tare sete,
Fii bună să îmi dai un pic de apă „.

Am luat-o iute în căușul palmei
Și i-am întins-o. A băut atâta
Încât s-a contopit parcă într-însa,
Lăsându-mă în mâini cu apa vie.

Un comentariu

  1. Cristiana Bem says:

    Splendidă poezie! Cuvintele simplu și firesc așezate în curgerea lor, au transparența vie a prezenței Mântuitorului în inima poetei… Duminica Samarinencei ne-a adus în căușul palmelor o victorie a vieții și a poeziei!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *