MUSICA PURITAS DOMINICA (capodopere la comandă… )

nu știu să se mai facă, parafrazând Poetul, însă e evident că odinioară fenomenul a fost unul curent, contrazicând fără drept de apel teoria conform căreia valorile estetice nu pot fi rodul unor comenzi sau cereri, stipendiate sau nu. Puccini finalizase Tosca având-o în rolul principal pe admirabila Hariclea Darclée; i s-a sugerat foarte clar că la valoarea sopranei e absolut necesară o arie definitorie. Giacomo s-a conformat și astfel s-a născut Visi dʹarte. Leoncavallo simțea înainte de premieră (Pagliacci) că are  nevoie de un bariton sever; l-a aflat numai că acesta i-a cerut neapărat o arie de început, și astfel ascultăm și azi cutremurați Si puo. Mozart compune în câteva săptămâni la comandă, pentru o vizită arhiducală la Salzburg, (venea un fiu al Mariei Theresa), Il re pastore. Tot la comandă fermă compune ultima operă, La clemenza di Tito, pentru încoronarea lui Leopold II ca rege al Boemiei, la Praga;  regretabil, consoarta încoronatului exclamă după audiție „una porcheria tedesca”, probând câtă prostie poate zăcea  și într-un cap monarhic. Antonio Salieri compune pentru inaugurarea grandioasei La Scala în 1778, Europa riconosciuta, reluată în 2004 la reinaugurare după o laborioasă renovare. Să ascultăm și să  reascultăm din fiecare. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *