Vinovați și curți

Atunci când treburile merg cum nu trebuie, prost adică, la nivelul societății, trebuie aflați cei răspunzători. Situația „investigatorie”, cea  mai la modă, poate fi însă duală: fie e clar cine se face culpabil însă stipendii causa nu poate fi investigat, trebuind să fie aprioric exvestigat, ca să utilizez un hapax, adică exonerat;  în acest caz apare situația în care vinovații trebuie inventați. Prin urmare, după cum vom vedea, situația nu e conform zicerii „dacă vinovați nu sunt, trebuie născociți” ci trebuie plăsmuiți vinovați pentru a-i ocroti pe cei cu adevărat păcătoși. 

Deloc surprinzător, supărător însă, aflăm în toiul fără precedent al lui „vorbim”, deci din semianalfabetele și ticăloșitele mijloace  media că vinovate pentru catastrofa electorală în curs de desfășurare, sunt școala românească și serviciile secrete. 

Disprețul față de școală manifestat de mediatici, investigatori sau nici măcar atât, reflectă nivelul de școlarizare parcurs mai mult sau mai puțin, ceea ce explică imposibilitatea de a investiga cv-ul vreunuia; sau, dacă totuși se reușește, se constată – am mai arătat-o – totala discrepanță între pregătirea școlară și mediatizarea realității.  Disprețul față de școală, mergând până la ura manifestă față de cei care o deservesc, mai bine sau mai puțin bine, nu denotă decât stupiditate. A tot cunoașterea specific mediatică se încadrează perfect în câteva observații clasice: înțeleptul Cato scrie că „a te considera atotștiutor este primul pas către prostie”; cum se ajunge „sus” în media aflăm tot de la El: „norocul îi favorizează pe proști”; legat de mânia necruțătoare mediatică și politologic analitică, să reținem și că „prostul își vădește mânia imediat”. În fine, Cicero constată tocmai despre cei care „vorbesc” că „e dovadă de prostie să observi viciile  altora și să le ignori pe ale tale”.

Despre culpabilizarea serviciilor secrete, doar atât: Tacitus, încercând să explice mecanismele istorice, sublinia la un moment dat că un Stat puternic e acela care are conducători bine informați; și mai potent e Statul ai cărui conducători utilizează corect informația primită, adică în interesul societății; în caz contrar culpa nu e a celor care se ocupă de adunarea informației. Altfel spus rolul serviciilor secrete (secretus – ascuns, discret) nu este de a-și ridica poalele în cap nici în fața cetățenilor, nici în fața aleșilor. Trebuie adăugat că acela care se ocupă de întregul sistem al informării la nivel superior trebuie să fie cult și … informat, adică spune tot Tacitus,  să știe cât să informeze și pe cine. 

Despre curți să nu adăugăm prea mult, am mai scris pe această temă; cea care se ocupă de Constituție, o tot dă în bară cu o nonșalanță tipică celui imun până la nesimțire. Până la urmă nici nu e de mirare, comportamentul de ogradă, căci curte vine de la curtis , curte pentru vite, păsări; ifosul de curte nu poate fi însă despărțit de derivatul său curtezan(ă). Desigur depinde al cui.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *