Prin “ A doua viaţă a lui Corto Maltese” Mircea Mihăieş împlineşte unul dintre cele mai remarcabile, erudite şi fecunde proiecte ale carierei sale critice. Hermeneutul care a navigat pe întinderile lui Joyce, Faulkner şi ale lui Raymond Chandler ancorează în ostrovoavele unde se află nava tainică a lui Corto Maltese. Din această întâlnire mirabilă se naşte o carte miraculoasă, una ce reafirmă, în contra unui curent al gândirii leneşe, centralitatea canonică a prozei grafice imaginate de Hugo Pratt.
Şi poate că acest drum alături de Corto nu putea fi parcurs decât de către cel care scria, împreună cu Mircea Nedelciu şi Adriana Babeţi, “Femeia în roşu” : vitalitatea prozatorului respiră în paginile ce curg asemeni unei poveşti de demult, iar frazele se rostogolesc spre capătul de lume al oceanelor, ca nişte valuri hrănite de propria lor nelinişte lichidă.
Corto şi dublul său
Această a două viaţă a lui Corto Maltese al cărei cronicar devine Murcea Mihăieş este aceea a textelor în care, precum ca în nişte romane, Hugo Pratt formulează un cadru al poveştii în care trece dincolo de pragul naraţiunilor de mai mici dimensiuni. Prin albumele independente Pratt accede la complexitatea polifonică a unei simfonii postmoderne. De la desen la istorie, totul stă sub semnul unei evoluţii şi al unei mutaţii alchimice. Viaţa lui Pratt devine, graţie ficţiunii, viaţa marinarului cu cercel în ureche.
În Pratt Mircea Mihăieş recunoaşte pe creatorul care a reabilitat, în secolul trecut, nu doar subtilitatea odiseică a aventurii, ci şi complexitatea edificiului ezoteric. Pratt , sedus de mituri, alcătuieşte propriul său album mitologic. El este demiurgul unei lumi care, pe măsură ce anii trec, se întoarce spre sine : arta graficianului este rama în care se inscrie geniul scriitorului Pratt.
Corto Maltese trăieşte la confluenţa dintre oceane şi ţări. Om al mării, om al Pacificului şi al Caraibelor, Corto, asemeni lui Pratt însuşi, un fiu al Veneţiei: se simte în fremătarea lui nostalgică ceva din nostalgia oraşului în ale cărui canale şi ziduri se gravează memoria secolelor. Ca şi Pratt, Corto este un om- punte, un personaj în ale cărui vine curge un sânge al vechimii. Călătoriile sale sunt peregrinările unui veneţian ce citeşte în rândurile celor de astăzi înţelepciunea veacurilor de demult. Porţile misterelor se deschid,mişcate de vânt.
Şi nu este întâmplător că prima naştere mitică a lui Corto se petrece în ocean, în larg de Pacific: “Balada mării sărate” este capodopera în care se poate întrevedea fiorul de romantism şi de melancolie ce îl va bântui pe Pratt, vreme de decenii. Ivit ca un zeu din elementul lichid, Corto se schimbă pe măsură ce romanul pacific al lui Pratt curge mai departe. Deja, la finele sale, Corto este un alt erou. Violenţa piratului a lăsat locul dubiului nostalgiei.
Albumele – romane ale lui Pratt sunt cronica itinerariului pe care Pratt îl creionează, în acelaşi timp în care propriul destin este scris pe pânza vremii. Corto descoperă oceane şi uscat, coborând, ca o zeitate antică, în tărâmurile de dincolo de porţile vieţii. El este, mereu şi mereu, prins între realitatea al cărei personaj este şi visele în care alunecă, cu seninătatea unui halucinat.
Fabula veneţiană este cartea în care veneţianul Pratt dăruieşte veneţianului Corto Maltese privirea pe jumătate ironică şi pe jumătate vizionară cu care poate pătrunde în taina oraşului iubit. Ca şi Borges, Pratt este fascinat de enigme şi întreaga sa literatură poate fi citită ca un şotron în maniera lui Julio Cortazar. Nimic nu este întâmplător şi libertatea imaginaţiei eliberate nu anulează un sentiment al premeditării intelectuale. Referinţele livreşti abundă, căci textul lui Pratt este o curte a miracolelor şi un atlas al minunilor.
În aventurile siberiene şi în cele din Asia Centrală Corto întâlneşte cruzimea şi haosul istoriei, cele pe care şi Pratt le-a întâlnit, în vieţile sale. Trepidante şi onirice, oscilând între fantastic şi roman noir, prozele lui Pratt recuperează documentarul pe care îl topesc în cuptorul alchimic al nebuniei creatoare. Baronul von Ungern-Sternberg, cel care se crede un nou Gingis- Khan, este personajul în care se întrupează nemăsura unui intreg timp ce nu mai cunoaşte zăgazuri.
Taine
Mircea Mihăieş reconstituie, cu acribie şi eleganţă de prozator, drumul care îl duce pe Pratt spre arcanele ezoterice. Anii care trec îl împing pe Corto tot mai departe spre miezul unei lumi saturate de mit şi copleşite de himere. Pratt devine, prin “Helveticele” şi “Mû”, un poet al misterelor şi un căutător al Graalului şi al Atlantidei. Mircea Mihăieş plasează, în vecinătatea lui Corto, pe Indiana Jones: Pratt , Steven Spielberg şi George Lucas participă la acelaşi mirabil moment al redescoperirii culturale a tainelor. În Elveţia lui Hermann Hesse Corto recunoaşte paşii lui Parsifal şi zăreşte ceva din majestatea miracolului. Visele lui Corto devin o poartă spre lumea de dincolo.
“Mû” este testamentul lui Pratt: romanul cel din urmă este recapitularea în care aventura, visul, taina şi secretele se adună, ca într-o frescă majestuoasă. Desenul este mai sincopat, parcă spre a reflecta precipitarea de a scrie întreaga sa poveste. Pratt creează , în stare de transă, cel mai halucinat text al său.
Aici Pratt îşi dezvăluie toată complexitatea geniului său. Miturile cetăţilor pierdute se împletesc, iar vechile personaje revin , balzacian, în text. Boca Dorada îl revede pe Tristan Bantam, în vreme ce Levi Colombia se află alături de profesorul Steiner. Corto este, în cel din urmă text al lui Pratt, un mediator între lumi :aventurile sale înlătură graniţele raţiunii oarbe, căci marinarul cu cercel în ureche navighează pe un ocean de himere.
Nemurirea lui Corto este, în cele din urmă, nemurirea lui Pratt : moartea sa, atâta cât poate fi documentată, se pierde în mit. Asemeni zeilor, Corto nu poate îmbătrâni, ci doar părăsi lumea noastră. Şi poate că de aceea francizele anilor din urmă sunt privite cu scepticism de Mircea Mihăieş. Această a treia viaţă a lui Corto este una în care geniul lui Pratt este înlocuit de alte inspiraţii, uneori pedestre şi limitate, domesticite politic.
Căci adevărata viaţă de după Pratt a a lui Corto este aceea a literaturii. Ca şi Koinski, ofiţerul polonez ce se confundă cu deşertul însuşi , Corto ajunge la căpătul lumii şi ochii săi pot zări, prin privirea lui Pratt, oceanul primordial al cuvintelor şi culorilor increate. La acest capăt al genezei a ajuns şi proza critică a lui Mircea Mihăieş- aventura scriiturii devine mişcarea temerară a inimii fremătătoare.
