CONSTITUȚIA ȘI CONSTANȚA

Nu voi „aplica” nici pentru constituția robustă sau debilă și nici nu mă voi referi la anticul Tomis sau la frumoasa Konstanze din mozartiana Răpire din serai, ci la o stare, din nefericire  total nespecifică românilor politici dar care etimologic se înrudește cu Constituția. A devenit aproape cutumiar în ultimele decenii ca în perioade electorale ( și post- ) să se aducă vorba (dacă nu mai mult… ) despre modificări ale Constituției, greu de precizat cât de necesare,  ceea ce înseamnă că nici cu asta nu stăm prea bine și iată de ce.

Constituție, prin fr. constitution , duce la substantivul latinesc constitutio, constitutionis cu înțelesul de organizare, ordine, definiție, stare; substantivul ne duce la rândul său la verbul constituere (supin constitutum) – a face să stea, a funda, a construi, a stabili, a orândui; la romani constitutiones erau decizii inatacabile, imuabile, deci de nezdruncinat, considerate printre izvoarele dreptului roman. 

Toate sensurile, menționate atât la substantiv cât și la verb, observăm lesne că sugerează  neschimbarea, statornicia, constanța, și nu întâmplător, căci la bază e verbul stare a sta, a fi ancorat, a rămâne nemișcat, a dura, a dăinui, care prefixat dă constare, da unde constantia, statornicie, constanță. 

Etimologic deci și nu neapărat politic, Constituția trebuie să fie un act elaborat și în spiritul constanței, al seriozității, al neschimbării. Exemplar este cazul transoceanic.  De peste două secole legiuitorii americani amendează periodic actul fundamental, dar nu-l modifică nicidecum căci ar însemna să se amendeze pe sine. 

Cu totul remarcabilă întâmplarea (pare anecdotică… ) de acum câteva decenii când un președinte american, fost actor (cam de mâna a doua… ) dar cu merite politice incontestabile în proclamarea Țării ca unică super putere mondială, a stârnit admirația concetățenilor. În asemenea măsură încât un congresmen, pierzându-și probabil luciditate – dacă o avea – a propus ca în mod excepțional președintelui să îi fie atribuit un al treilea mandat. Aici apărea însă o mare problemă, insurmontabilă chiar, deoarece Constituția americană permite două mandate prezidențiale. Ar fi trebuit deci nu amendată ci modificată Constituția, ceea ce era de neconceput dară-mi-te de „aplicat”. Ca atare singura soluție era demisia entuziastului și anticonstituționalului propunător. 

În ce ne privește,  la câte Constituții am avut până acum, nu facem decât să probăm că, regretabil,  nici etimologic, nici faptic nu suntem capabili de … constituționalitate. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *