„Scriitorii sunt cei mai spectaculoși oameniˮ, demonstrează Robert Șerban în volumul „Raidul poeților : 72 de interviuriˮ, apărut în 2023 la editura ieșeană „Junimeaˮ. Din totalul dialogurilor culturale ale ultimilor ani, cunoscutul scriitor și jurnalist timișorean decupează, pentru noua sa carte de profil, convorbirile cu poeți apărute, în perioada 2016-2022, în revista „Banatul Aziˮ (varianta print și online). Desfășurată pe suprafață mare, opera creează impresia unui polifonium alcătuit din voci lirice atent acordate, dar eterogene ca stil, formulă literară, izvor biografic. Privită de aproape, lucrarea își dezvăluie procesualitatea funcțională, reprezentată printr-un mecanism al dublei reflexii. Bateriei interogative care explicitează creația prin detaliul privat, îi corespunde un set de întrebări care verifică prezența socială a poeților, apariția lor fizică sau în mediul online. Planul estetic investigat (care transformă volumul într-o carte a scrierii cărților ),se completează printr-un plan de feedback, agregat din opiniile intervievaților asupra criticii de întâmpinare. „Raidul poețilorˮ deschide, de asemeni, noi spații culturale : teritoriile ex-centrice descrise de scriitorii români din afara frontierelor țării ( Republica Moldova, Ucraina ), patriile adoptive ale celor imigrați. De multe ori, distanța geografică să răsfrânge într-un exil interior, benefic, capătă ecou în singurătatea creatoare a poetului de cursă lungă. Autorul știe să folosească evenimentul editorial sau biografic actual ( lansarea volumelor lui Gelu Diaconu, în 2018, apariția volumului „contactˮ al lui Andrei Mocuța, etc.), pentru meșteșugirea unui fir de înțeles, care deschide straturi neașteptate de semnificație din opera și personalitatea puse în lumină. Documentată profesionist, geometria interviului oferă, câteodată, impresia unui joc de plinuri și goluri, în care liniile drepte, analitice, ale întrebărilor se intercalează, ca într-un mozaic, cu tabletele confesiunii (dialogul cu Paul Vinicius) sau primesc, dintr-o dată, un colorit umoristic („Ce căuta neamțu-n Bulgaria am cam aflat. Dar ce caută românul Bătăturescu în Franța ?ˮ).
Citind această carte, începem să privim altfel unele lucrări literare, cum ar fi romanul „Măcel în Georgiaˮ, avem ocazia să pătrundem cauzalități psihologice inedite (care ar explica anii de tăcere literară ai Iolandei Malamen,ș.a). Scriitorii par să îmbrace, ei înșiși, câteodată, hainele personajelor. Aducându-și aminte de întâlnirile prilejuite de Zilele revistei „Poesisˮ, George Vulturescu zâmbește printre rânduri : „Câți poeți, atâtea legendeˮ. „De peste tot am fugitˮ, ne destăinuie Dumitru Crudu : de la Chișinău, unde era căutat de Miliție pentru a fi săltat la oase, de la Tbilisi, unde l-a prins războiul, din Brașov, etc. Poetul-ofițer de marină, „boemul seriosˮ Dumitru Iftime, fost „copilot de minisubmarin de cercetare, comandant de grup de scafandri, scafandru de mare adâncimeˮ, în prezent „pensionar și atletˮ, a devenit faimos după ce a aruncat în mare, în anii ʼ80, un portret al lui Nicolae Ceaușescu.
Din zona privată, intrăm în laboratorul creației, în care descoperim tabieturi, ritualuri (diferite de cele ale prozatorilor sau criticilor ?): Andra Mateucă preferă să scrie, ca și Paul Vinicius, în „liniștea albastră a nopțiiˮ, Dan Coman, în zori, Lucian Vasiliu optează pentru sticla de apă pe masă și „castronul cu borș maternˮ. Unii poeți scriu zilnic, alții,„în salturi, dar cu programˮ( Alex Potcoavă ). Orăvițeanul Raul Bribete își notează ideile pe smartphone, Nicolae Tzone ne vorbește despre starea de transă în care a conceput, în 1997,„nicolae magnificulˮ („viziunile se deschid ca bricegeleˮ, întărea Ilarie Voronca). Cum se petrece, însă, actul concepției literare, ce filiații subterane presupune, ce acumulări, rupturi interioare sau declanșatoare „astraleˮ ? Diferit de „copilul precocˮ Radu Bata, Constantin Abăluță „s-a construit greu. Ca o cochilie de melc. Var spiralat peste var spiralat și-o dîră pierdută prin ierburiˮ. Costel Stancu își amintește de Șt. O. Iosif, întâlnirile Cenaclului „Semeniculˮ, și de fosta extremă a Recoltei Berzovia, așa-zisul Jairzinho, pe numele său adevărat Ion Chichere. Developarea începuturilor conservă, pentru toți invitații în carte, pulberea nostalgiei, gata oricând să „lumineze pe dinăuntruˮ, așa cum o face, pentru Andra Rotaru,„mirosul din biblioteca de provincieˮ în care a descoperit, odinioară,„1001 de nopțiˮ.
Concepțiile estetice ale celor chestionați nu pot fi, de bună seamă, decât diferite, complementare. Arădeanul Romulus Bucur apropie idealul poetic de armonia, suplețea orientală ( ju ). Pentru Dan Mircea Cipariu scrisul „ține de felul în care proiectez Imaginea Lumii și Imaginile profunde ale subconștientuluiˮ. Poezia este „o superputere(…)arheologie psihologică. Șamanism nefalsificatˮ, pentru Ștefan Manasia, o „îngânare a realității(…)din afară și dinăuntru, cu iluzia că deții un fel de controlˮ (Adela Greceanu). Scrisul presupune o bătălie cu inerțiile și clișeele, care ne reamintește de noi, dar ne poate salva pe toți (Daniela Rațiu, 2016). Este o Înălțare, asemeni rugăciunii, pentru părintele mehedințean Sever Negrescu, care precizează : „Nu scriu ficțiune. Totul este real în jurul meu și-n scrisul meuˮ. Divergente sunt, de asemeni, opiniile poeților în privința timpurilor noi. Dacă pentru Șerban Axinte tânăra generație „nu există ( există doar frați mai mici ai 2000-iștilor)ˮ,pentru Dumitru Crudu și colegii săi din atelierul de scriere creativă „Vlad Iovițăˮ, ea reprezintă o provocare. Unii autori sunt mai updatați („după 5 ani de facebook am redevenit om viuˮ, remarcă Paul Vinicius), alții, mai retrași, izolați chiar. Un număr de întrebări privesc problema actualității și calității criticii de întâmpinare. „Se citește foarte puțină critică literarăˮ, admite profesorul clujean Constantin Cubleșan. „În lumea care a luat-o pe repede înainteˮ, criticul trebuie să conserve și să adapteze criteriile vechi, este de părere Adrian Lesenciuc. Din Suedia, una din țările aflate în „avangarda schimbăriiˮ, Felix Nicolau „pariazăˮ, în schimb, „pe canonele, canonașe ; în niciun caz pe Canonˮ.
O altă temă recurentă a cărții o reprezintă alteritatea. Asupra relației dintre rolul de scriitor și condiția femeii se pronunță Andra Mateucă, Gilda Vălcan, Lia Faur, ș.a. Aflată în Tunis, acolo unde predă limbă, cultură și civilizație românească, Lia Faur ne descrie paradoxurile lumii arabe. Cernăuțeanul Anatol Viere ne zugrăvește o Ucraină măcinată de război. Chiar dacă francezii ne pot părea „niște români care au prins o repartiție mai bunăˮ (Nae Caranfil, citat de Ioan T. Morar), provincialismul nu poate fi, fără îndoială,„doar interiorˮ (Liubița Raichici). Cum se întâmplă, de fiecare dată, și în cazul scriitorilor imigrați, înstrăinarea împrospătează amintiri, trezește identități ( Radu Bata), atinge nervul patriotic – deși România continuă să fie „o țară plină de răni, care mai de care mai adânci și mai purulenteˮ ( Rodica Draghincescu ). Despre singurătatea primordială a scriitorului ne vorbesc Șerban Axinte, Raul Bribete, și autorul însuși, care o conexează cu subiectul carantinării pandemice.
În plus meritelor sale beletristice, documentare,„Raidul poețilorˮ scoate în evidență vitalitatea (vivacitatea, ar spune Aurel Pantea)și calitatea unei literaturi care s-a dezvoltat în pofida vitregiilor și a lipsurilor căreia i-a fost, continuu, supusă. Semnul sub care noua carte cu prieteni a lui Robert Șerban se acumulează, treptat, este cel al educației :„reușita intenției de a-mi determina preopinenții să scrie cu dezinvoltură despre ei și arta lorˮ, declară el în „Cuvânt înainteˮ,„s-ar putea măsura prin pofta de a citi poezie pe care cartea aceasta o va stârniˮ. O pledoarie convingătoare, fără îndoială.
