Diptic

Volumul „Tăcerea ( Povestiri. De la Vechiul Testament la lumea de azi )ˮ, editura Oscar Print, 2022, fotografii Mihai Constantineanu, Hadas Eldar, Răzvan Lazăr, cuvânt însoțitor de Cristian Pătrășconiu)al doamnei Alina Gherasim cuprinde, între coperțile unei frumoase cărți-obiect, esențele subtile ale dorului de sens și ale nostalgiei Divinității. Expoziția literară pe care doamna Gherasim o pune în operă, într-o cromatică emoțională diversă, poate fi lecturată din două perspective. Putem urmări textele desprinzându-se natural din parabolele vetero-testamentare, executând o lentă răsucire în jurul axei lumii-teatru, în ascensiune spre o contemporaneitate ultragiantă, ce le aseamănă eseurilor seriei  „Dekalogˮ (K. Kieślowski). În tot acest timp, ele se dezbracă de straiul calofilic, se simplifică până la confesiune, devin hărți interioare, prin semnele cărora străbat strălucirile sapiențiale al Pildelor și Proverbelor,„ce fac ca viața să merite trăităˮ („Musafirulˮ). Corolarul înțelepciunii este tăcerea, simbol christic, context al agitației sterile, metaforă a păcii domestice(„asamtˮ)și a comunicării paradoxale înfăptuite prin misterul rugăciunii. Întorcând paginile acestei culegeri, cititorul descoperă, surprins, cum semnele încep să i se șteargă, cuvintele i se depărtează de calota prozaicului descris, volumul însuși pare a se rotunji într-un clopot ce dă formă tăcerii „Cântării Cântărilorˮ. Cele douăzeci de povestiri ne apar, dintr-o dată, ca tot atâtea panouri categoriale, antinomic-complementare, ale unor dipticuri ce înlesnesc meditația asupra actualității Poruncilor și ne reamintesc obrazul creștin al subiectelor zilei: eutanasia/păcatul crimei, violența/abuzul, consumerismul/chipul cioplit, caritatea /milostenia, ș.a.

Înainte de toate, Alina Gherasim vorbește, în acest volum, despre Legea supremă (Matei 22,37-40), ale cărei chipuri (eros, storgé, philia, agapé),le pune în legătură cu patru feluri de alb și cu patru feluri de singurătate sau de moarte sufletească(„Îndrăznește!ˮ). „Tăcereaˮ este și un tratat de morfologie a răului, pus în operă de o artistă cu gust analitic precis. Păcatul necunoașterii de sine determină înstrăinarea față de propria persoană, avertizează domnia sa, ceea ce duce la alienare socială, declanșează bolile absurdului(dezamăgirea, anxietatea, sentimentul ratării), transformă sufletul într-un hard-disk, îl împietresc, sau îl fragmentează până la dispariție. Într-o epocă în care „familia se duce de râpăˮ, iar orașele dezvoltă „vocația înstrăinăriiˮ, relațiile se rup, iar  oamenii se îndepărtează, plini de lehamite („Musafirulˮ). Acestor pericole, artista le opune reconectarea la miezul de forță sufletesc, de unde am putea începe reclădirea bucuriei de a trăi. Prin sălile înalte ale acestei cărți cu lumină difuză circulă razele Psalmului 120, mirarea fertilă că aparținem unui Mister pe care mintea nu îl poate cuprinde, dar pe care tot ea l-a putut concepe. „Nu te lăsa distras !ˮ ne îndeamnă Alina Gherasim. „Roagă-te ! E singurul îndemn de folos (…)Acum ! Cât încă mai ai timpˮ ( „O viață mai bunăˮ ).

 

text publicat inițial în revista ORIZONT, martie 2024

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *