Post(uri)…

Încheierea postului prenatal (a nu se înțelege pre-graviditate…), deși contradictoriu – subliniam recent –  prin populare „dezlegări” la ciolan, afumături și sarmale, obligă la o responsabilă și sobră reanalizare augmentată a tot ceea ce înseamnă post. Vom fi surprinși de opulența posturilor specifice societății umane. Deci nu numai la noi. 

Aleatoriu: posturi mari şi posturi mici, în funcţie de pregătire, aranjamente, ereditate, (im)posibilităţi, relaţii, etc. Dezinvolte sunt posturile (cu tentă cultural-turistică) pentru fii și fiice de foşti sau actuali, posturile  (voit neclare) pentru neveste mai mult sau mai puţin abile, sau posturile  (vide dar fudule) pentru amante în funcţie; posturile de conducere, numite si posturi de înaltă responsabilitate, nefiind clar însă cui trebuie manifestată aceasta; posturile de comandă se cam confundă cu cele de conducere în privinţa bunului plac. 

Posturile de pază, în două variante: fie menite a-i veghea pe ai noştri, rolul „paznicului”  fiind acela de a avertiza până unde se poate întinde coarda și unde începe penalitatea; apoi cele create pentru a-i rupe gâtul paznicului.  Punctele de pază sunt de neluat în serios mai ales că infractorul „ar fi fost” nevinovat. Posturile de tranziţie: cele mai nerentabile căci, deşi cotizezi pentru ele, nu ştii pentru cât timp… Posturile de televiziune: în marea lor majoritate sunt incalificabile, impardonabile şi incredibile, mai ales că în mare parte dau senzaţia de televizuină.

Calendaristic: posturile de peste an ar reprezenta un bun remediu în vremuri de subfinanţare a viscerelor, dacă prin post-finalul lor gastro-intestinal  nu ar copleşi holurile spitalelor de urgenţă, confirmând înfruntarea  superlativă a mediatizatei  restrişti civice. 

Posturile grase (adică la Stat): de unde se poate jumuli repede şi consistent, dar şi posturile călduţe (la acelaşi Stat) pentru puturoşi şi puturoase pe care nici mintea nu-i prea duce (vezi puzderia de agenţii şi ONG-uri parazitare şi civile…).

La nivel lexical, aceeaşi presiune, ca în vestiarele fotbaliștilor, prin varietatea de post-uri, complicate prin nesuferita implicare  latină: post festum are adesea  complicaţii severe precum în cazul posturilor de peste an; post mortem e situaţia cea mai agreabilă: pentru decedat, fiind în faza lipsită de bucurii dar şi de dureri, iar pentru aparţinători fiindcă începe împărţeala după o masă sugerând mai curând bucuria moștenirii, deloc de post.

Plăcut ar trebui să fie postludiul, adică post-ul de după „joacă”; lucrurile primesc însă o turnură gravă, contradictorie; dacă în Carmina Burana se arată explicit că atunci „Când copila şi băiatul/ în cămară-şi uită leatul/fericit e-mpreunatul./…Căci fi-va-ntreaga joacă de nespus/când braţe, mădular/şi buzele i-au dus.”, la un mare cunoscător din antichitate, aflăm următoarea aserţiune referitoare la post: Post coitum omne animal triste”, adică „după împreunare orice fiinţă e tristă”. 

Ajungem în fine la cele mai apăsătoare posturi, cele cu accent schimbat, adică la postứi, dintre care, neîndoielnic, post(-)ứa penibilă e bine să nu ne caracterizeze. Toate pot fi trecute însă cu bine, urmând sfatul grijuliu al celor ce ne veghează neîntrerupt şi cu înţelepciune: „Pentru sănătatea dumneavoastră consumaţi zilnic minimum doi litri de lichide” – înţelege fiecare ce pofteşte, în și după post.   

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *