Contradicțiile căinării naționale

Nu este un secret, mai curând o neplăcută evidență, că rolul mijloacelor media este acela de a-i duce pe oameni la disperare, dacă nu în permanență, măcar la ocazii festive. Dar, conform sondajelor periodice,  70-72% dintre români sunt necredincioși… mediatic, plasându-se deci în sfera normalității.  

Factorul meteo nu poate concura cu oferta organizatorilor. Oricâtă fasole cu ciolan la cazan şi oricâte sarmale şi ţuică s-ar servi gratuit la 1 Decembrie sau  la oricare altă aniversare cu dimensiuni naţionale sau religioase, cei mai mulţi nu se vor zbengui întru fericirea clipei istorice sau sacre ci, eventual, vor mai contabiliza o masă de la bugetul armatei sau al primăriei. Astfel stând lucrurile,  se poate spune Azi e zi de sărbătoare, având ca refren versul „Mulţumim din inimă Partidului”, indiferent că e la putere sau în opoziție. Apoi  Uniţi în jurul cazanului;  și totuși clocotul cazanului dă un sentiment care ucide personalitatea, polonicul trântește prea impersonal porția de cotiledonate fierte și bucata impersonală de afumătură; absența măsurii civice impune apariția sarmalei, mult mai bine delimitată, e drept  perechea nefiind de ajuns întotdeauna, dar ce costă să mai încerci coada de două trei ori??? Și astfel se naște Mirabila sarmală (un posibil pastel culinar); apoteotic  Trăiască ţuica! în pahare de plastic, toate în reportajul  La coadă, în rând cu cetăţenii; anual stupida interogație mediatică  „cum vi se pare fasolea pregătită pentru această sărbătoare… dar sarmalele?”, cu multiplicarea deja cunoscutului răspuns, cu farfuria în mână şi lingura în gură, „e bune, maică, bine că se gândeşte (ei, conducătorii. n. n.) la noi”, atestă reiterat că nu e frumos să întrerupi festinul cuiva făcându-l să-și arate cavitatea  bucală cam neîngrijită de obicei, chiar dacă asta înseamnă să-l prezinți la jurnalul cu pretenții naționale. Iată însă că aici intervine o profundă  și acuzatoare contradicție.

Pe de o parte, suntem foarte credincioși dar pe aceeași parte elogiem ciolanul (cel afumat dar și celelalte…) și sarmalele; dacă acestea pot fi de post (dar nu sunt), ciolanul nu poate fi vegan… sau mai știi? Să fi fost dezlegare la ciolan, prin extensie la afumături??? Iată o contradicție tulburătoare căci 1 Decembrie e în plin Post. 

Dacă sărbătorile la care se consumă popular, în stradă sau piață, sunt prezentate cu parșiv interes de mijloacele media vizuale, cele de familie, Crăciunul dar și Paștele, stau sub semnul unei preprohodiri, de parcă românii s-ar pregăti de funeralii naționale generalizate; cu o obrăznicie patologică și constantă se insistă seară de seară asupra faptului că „românii scot din buzunar …  pentru a cumpăra alimente și cadouri” de parcă televiziunile ar deconta cheltuielile de familie; și-apoi, unii scot de la bancomat… Pe de altă parte, nici așa nu e bine, pentru că „nu toți românii își permit să aibă Crăciunul pe masă”; cea mai nouă formulă mediatică imbecilizantă este „Crăciunul foamei”. Cu toate acestea „românii se înghesuie”, mai mult chiar „românii se calcă în picioare”, „pe…” o  fac alții. Ni se prezintă un meniu „modest” pentru o familie, cantitățile propuse dovedind că mediaticii confundă anatomia cu zootehnia crezând că nu vaca are stomacul cu patru camere, ci omul care însă nu-și plimbă bolul rumegării prin ele, ci le umple pe toate. Perfida diligență pentru buzunarul și viscerele poporului român nu ar putea  crea decât o penibilă psihoză, dacă nu a risipei, atunci a înfometării. Cui prodest?

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *