Nu-ncape discuție, construcția de spitale, noi sau vechi (cele din urmă cârpibile ori restaurabile dar mai bine demolabile și reerectabile cu nouă vână și vervă), e pe de o parte o mare necesitate, pe de-alta un biznis baban. În domeniul acesta absolut toată lumea are de câștigat; așadar fie, să se bage mare, să se tragă-nainte, să se facă/refacă/răsfacă! Spitale mici și mari, mărioace și miculuțe, cât mai multe și tot mai multe! Ba chiar și dispensare, cabinete, separeuri, chilii farmaceutice și terapeutice, alveole de prim ajutor (ba chiar și de-ascultat smiorcăielile bolnavilor cronici până ce se sedează și-adorm și uită de toatecele), eventual după modelul gheretuțelor și corturilor de luat tensiunea plus stropit cu apă rece cardiacii și alergicii verii-n caniculă. O foaie de cort în plus pe deasupra și gata: să stea disponibile peste sezonul iernii.
Dar pentru că proiectanții, constructorii și mai ales funcționarii din primării nu mai află idei, motive sau scuze de urnit rotițele grele ale profiturilor private și proprii în contul binefacerilor publice, iată aici o listă de propuneri venite din popor (reprezentat de mine însumi/moamem/mi-npărsăn). Listă pe care voalá c-o supun atenției și deciziei, nu atât vouă, bieți cititori fără de niciun contact influent față de cine/unde trebuie, ci direct celor interesați, adică profitorilor și patrioților cu patent de escaladori financiari performanți, care știu bine pe ce bumbi/butonele s-apese și de ce sforicele să tragă sau rupă.
Dacă tot avem un spital numit Institut (în capitală) și un spital numit Spital (sus la Ieși), cu unul și-același titlu glorios și patron zis „Parhon” (trăiască Primul Președinte al primului stabiliment de Stat Comunist Român!), musai tre, merită și cuvine-se să facem și s-avem măcar un singur spital cu numele de Pavlov. Deh, ăsta din urmă n-a ajuns și uns președinte sovietist, dar în științe umane și-n consecințe medicinale… n-avem a ne plânge! Da, desigur, la savantul cu câinele și saliva mă refer (aspecte endocrinologice fiind pretutindeni fundamental implicate). Căci este strigător la cer să stea lumea la laboratoarele de analiză de pretutindeni într-o coadă de presing ca de sardine-nfundate-n conserve, ore în șir, până le vine rândul la înțepat și prelevat sânge. Mai ales că procedurile astea, de așteptat și efectuat disdedimineață pe stomacul gol, produc și stări de leșin/greață/vărsături seniorilor famelici sau slabi de înger, ceea ce impune alte și-alte proceduri, intervenții și costuri demne de a fi cel puțin evitate de nu eradicate chiar. Trebuie rase cozile. Sunt prea multe operațiuni de făcut în același loc, așa că propun și insist ca Spitalul și anexele, cabinetele și laboratoarele sub egida „Pavlov” să se concentreze numai pe prelevarea de spută, urină și scaun, efectuând în spațiile lor analizele respective și eliberând rezultatele corespunzătoare, în felul acesta degrevând cozile și supramunca la celelalte centre, laboratoare, policlinici, spitale.
Tot în aceeași idee mai sus pomenită, măcar o clinicuță ori laborator de sector numit „Grig Bivolaru” ar putea să se dedice doar analizelor de urină, inclusiv testele și tratamentele de autoimunizare prin umori urmând să fie practicate fix acolo, fie măcar și numai pentru faptul de-a deține și noi o asemenea ramură specializată (provenind totuși dintr-un patrimoniu istoric, deși empiric) în medicinele alternative, tradiționale, homeopate, imunopate, reproductive sau dincontră sterilizante, însă cu deosebire etceterate.
„Ștefan cel Mare” (+/– „Sfânt”). Toată lumea, chiar și-n Ardealul care n-are nicio treabă groasă cu Domnul cel moldovean (de Moldova și Țara Românească nu mai vorbim), se-agață astăzi de numele, fala și poziția acestuia-n imaginar și-n calendar, trăgându-și afaceri mai mult sau mai puțin medicalo-farmacopeice și farmaceutice. De la centre și mini-laboratoare de cules/uscat, fiert/macerat și tocat/presat buruieni pentru uleiuri cică esențiale, la cabinete și cabinetuțe de consultații care-și zic chiar prin firmă „creștine”, fie ele alopate și pseudopate, centre (adesea neîngrijite) de îngrijire și de tratamente paleative ori de doftorizare experimental-alternativă, toată lumea (inclusiv reikiști cu pase și anse, pekinezi cu ace, puncții, ventuze, cristale, yohini și clarvăzători, energeticieni și maseuri de aure sau maseuze tactile), unde vrei și nu vrei, te-aștepți sau dincontră, apare tot câte-un biznis de sănătate privată cu „Ștefan cel Mare” (+/– „și Sfânt”) în frunte. Policlinici, centre de tratamente sau doar de-analize, cabinete de consultații (parc-am mai zis), veritabile ciuperci după ploi, lapovițe, ninsori… Poate că prea se-abuzează de numele respectiv.
Întrebarea care se ridică (uneori și cel mai adesea nicidecum) e însă de ce nu Statul însuși, primăriile, ordonatorii și decidenții bugetelor locale n-ar sconta pe-același nume și titlu cu maximă stea consacrată în deja numita frunte? De ce un mare, mediu, mic sau chiar mititiel spital de județ, reședință, oraș/orășel și comună să nu-și atârne-n proiect sau pe frontispiciu un patron similar harmului de biserică, contabilizând pe religiozitatea populară, care oricum (ca mai toți medicii, asistentele, moașele și brancardierii din țara asta) este pe deplin încredințată că sănătatea nu poate veni decât de sus, că poate fi dată și menținută numai și numai de către Dumnezeu ori Măiculița Preasfântă? Iar dacă tot s-au petecit toate spitalele și cu câte-o capelă, biserică/bisercuță, capelă, bolniță sau veritabilă catedrăluță (slavă Domnului că numai catolicii au conceptul de bazilică), ar trebui ca invers: spitalele să-și ia numele chiar de la sfintele lăcașe pe care le-nvecinează, iar slujbe, predici, imne, irmoase, acatiste și rugăciuni închinate direct Sfântului Domn Ștefan din calendar și din ceruri să devină mult mai frecvente, mai numeroase și mai populare decât psaltirile curente și molitvele tradiționale (gen Sfântul Vasile). Revenind însă la clădiri, sedii, edificii.
„Cantacuzino” ar merita dublat de „Vlad Țepeș”. Să fie trimiși ori doar amenințați că vor fi luați și internați acolo toți bonavii închipuiți, prefăcuții și ipohondri de duzină, cei care încurcă lumea și tot nu le e de folos nicio atenție, niciun tratament (fie el tip placebo). Cu alura sa de speriat (meritând a fi subliniată și printr-o arhitectură corespunzătoare, gen neogotic englez, crăpături trompdoil și false efecte sonore scârțâitoare), el ar putea fi foarte eficient tocmai degrevând pe bietele, arhiplinele, agasatele și agresatele „Obregia”, „Bălăceanca”, „Socola”, Voila, Gătaia (de-or mai fi ca să fie) și mai ales etc. Căci ar deservi pentru o perioadă mai scurtă pe cei aflați în deranjuri neurologice sau psihologice mai puțin grave, incipiente, confuze/difuze sau diafane, inclusiv prin simplul fapt că teama și amenințarea prin numele-renume de Țepeș (+aspect adecvat) ar motiva bine psihicul posibililor pacienți. Descurajând depresiile lejere, mobilizând autoînsănătoșirea, ar economisi timp, energie și bani, evitând preamulta grijă, atenție, analize și teste, risipite doar pentru a constata nivelul minor al disconforturilor acuzate de unii (și alții) ori paranoia prea nerușinat căutătoare de răsfățul supranumit pempăring. Cred deci că la Spitalul Municipal, Metropolitan sau Județean „Vlad Țepeș” nu se va bulucii lumea, astfel rămânând destul de mult spațiu pentru ca tot felul de vipuri sau suspuși să găsească pe-acolo, oricând pofti-vor, seara sau preț de uichend, câte-o garsonieră ori salon/rezervă/separeu doar pentru odihna sau refugiul propriu, individual ori + doamna sau dama.
Într-o antantă contractuală cu poliția, de-acum încolo să nu mai fie deranjat Institutul de Medicină Legală, toate spitalele de urgență și toate spitalele omenești generaliste, prin aportarea și ocuparea de spațiu, timp și atenție, oricând și la orice oră, de către impostori, agresori, bătăuși, bețivi, autori de accidente, agresiuni, alte fărădelegi. Ăștia toți să fie conduși la spitale, centre, clinici și cabinete veterinare, acolo luându-li-se probe de-i cazul, pentru a li se stabili probant alcoolemia și dosarul penal. Din moment ce respectivii sunt trambalați de către poliție, jandarmi sau nu contează care alte forțe de siguranță/nesiguranță, liniște/neliniște publică și legalitate civilă respectiv penală, înseamnă că dacă precum animalele se vor fi comportat, ca animalele betege și nespălate și purecoase să fie tratați. Desigur, foarte compasional și uman, cum propriu e și deontologiei veterinare, să li se acorde de către chiar acești medici atenția și procedurile corespunzătoare, nu să tot stea lumea de treabă la coadă, să leșine ori chiar să moară pe holurile de așteptare ale spitalelor și policlinicilor normale, inclusiv din pricina acestor reținuți și-arestați, totdeauna preluați în camere de gardă sau cabinete cu prioritate, totdeauna favorizați prin simpla protecție reprezentată de oamenii legii care se bagă-n față.\
E drept că ideea din urmă nu se referă la ridicarea vreunui nou/aparte spital. Dar pot la rigoare s-o aduc din condei, așadar să zic și propun ca să se facă și un asemenea edificiu special, un Centru măcar. Să-i zicem cumva gen Spitalul „Sergiu Nicolaescu”, Centrul Penal „M. Pacepa”, Laboratorul Procuraturii… (unde în loc de puncte-puncte intră ghilimelele cu numele vreunui mare militar, milițian, securist, procuror ori judecător care va fi pățit ceva eroic prin istorie, ori dincontră, ceva mizerabil și laș, deoarece dacă tot dădu colțul oricum nu mai contează). Deci în care ce nu cară smurdul ci poliția cu duba sau autovehicolul de serviciu să-și afle sălaș exclusiv, direct și fără tevatură, toată lumea văzându-și de prioritățile profesiilor specifice, iarăși scutind restul populației, tocmai prin detaliul acestei scutiri populaționale adeverindu-se de mare utilitate publică.
Și dacă tot am pomenit excesiv despre poliție (de n-am evocat și pe bravii gardieni publici, jandarmii municipali, firmele de securitate de treabă, etc, cer scuze și-o fac acum, căci precis toate domniile lor consideră că binemerită), trebuie observat că nici indicatoare și semne de circulație nu-s destule. De pildă pătratul albastru cu „H”, indicând preajma sau arătând calea către vreun hospital, ar trebui atârnat vizibil mai des. Cât mai des. Ca să știe populația pedestră și cea de după volan încotro să se-ndrepte la o adică, mai ales ținând cont că-n țara asta maladiv de ghinionistă oricând te poți pricopsi cu vreun microb, ciupercă, vânătaie sau rană, oricând te poate trozni din senin vreo melancolie neagră sau boală rară, foarte rară, poate chiar futuristă deci încă necunoscută, de accidentele auto nemaivorbind.
