Certurile…

 pot fi considerate clasice până la un punct, prin vechimea cel puțin bimilenară. Caracterul de circ cu iz politic are de asemenea vechime, doar că rezolvarea poate diferi azi față de ieri. Dacă odinioară nu se punea problema sexului (mama nu putea fi decât „cea vădită de sarcină”, mater est quam gestatio demonstrat), cea social politică era esențială, decisivă în perspectiva matrimoniului.  Lex XII Tabularum interzicea căsătoriile între patricieni și plebei, considerându-se  că un asemenea matrimoniu ar duce la impurificarea sanguină a patriciatului. Greu de înțeles în raport cu ce și cum a ajuns Roma ca Imperiu; dar asta era în secolul V a. Chr. Roma și-a avut însă și atunci politicienii lucizi. În 445 a. Chr. tribunul Gaius Canuleius, conștient de absurditatea separării matrimoniale dintre patricieni și plebei, după circul politic din senat, a determinat votarea legii, Lex Canuleia,  prin care erau legiferate căsătoriile indiferent de clasa socială, iar copilul rezultat moștenea clasa socială a tatălui. 

Îndărătnicia admirabilă cu care a susținut adoptarea Legii – o arată Titus Livius –  poate genera suspiciuni; din surse mai curând folclorice, adică mergând pe, n-a fost exclusă ulterior posibilitatea existenței unui interes personal, adică o fiică îndrăgostită de cine nu trebuia, socialmente, sau de ce nu un fiu… 

  Fără a ști ce va urma în destinul Romei, patricienii clamau, urlau chiar „Canuleius vrea să înfăptuiască contopirea, într-o apă și un pământ, a tuturor neamurilor… ca să nu mai rămână nimic curat, nimic neîntinat… Căci ce alt rost au căsniciile rezultate din amestecul patricienilor cu poporul decât ca să se dea înapoi și să se înjosească biata ființă omenească”. Istoria merge înainte, fără a progresa însă neapărat dacă observăm ifosul aristocratic până la nesimțire, existent și în ziua de azi. Atunci însă „Victoria lui Canuleius asupra patricienilor a fost nemaipomenită.”

Pornind și de la cele arătate, aflăm că „puterea Romei s-a ridicat și a crescut tocmai datorită acestei dovezi că nu a privit cu dispreț nici un neam și nici un soi de oameni când este vorba de strălucite însușiri sufletești… n-au fost niciodată închise porțile Romei în calea virtuților.” În fine, ultima întrebare a lui Canuleius merită toată atenția și azi: „în mâna cui trebuie să fie puterea și cârma statului?”.  (re)Clamanților de profesie li s-a răspuns scurt: „sentința dată de adunarea poporului roman nu poate fi răsturnată de senat.”  

Putem deduce indubitabil că după peste două mii de ani, gâlceava  de matrimonio continuă pe alt palier fără a însemna neapărat evoluție, fiind mai curând gâlceava cetățeanului cu… perna, parafrazându-l pe Horia Simionescu, la rândul său pe Cantemir. Fiecare  trebuie să fie  liber să creadă măcar în sinea lui ceea ce dorește. Sau în intimitatea cabinei de vot. A-ți defăima însă genitorii, pentru a fi la modă sau cine știe de ce, e deja impietatio, infamie adică. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *