(sub)limbaj, căinare națională și incultură…

pot fi auzite în general. Campioane imbatabile rămân canalele rostitoare. Zice-se că la sport și la învățământ se pricep toți românii, mai ales cei care nu au practicat o disciplină sportivă și stau bine cu curicula dar catastrofal la curriculum. Ca atare scopul este crearea senzaționalului mai puțin de către sportivi și mai mult de către prezentatorii rubricii de sport.  Aflăm că „echipa lui.. a dat de pământ cu…”. Un limbaj de mahala. În cazul unui gol spectaculos, atacantul lui… care o fi fost „ a perforat poarta golchipărului lui…”, că portar poate fi și la penitenciar; privind însă atent observăm că plasa e intactă. Dorința de a perfora măcar verbal, poate însemna multe, nu neapărat bune. Victoriile răsunătoare (nu pot învinge doi) înseamnă pentru mediatic „… i-au umilit pe cei de la…”. Plăcerea „umilirii” e specifică reducției mintale; a fi învins înseamnă adesea a fi avut un adversar redutabil. Tocmai de aceea romanul gloria victis (… celor învinși) rămâne în picioare. 

Apetența pentru violentare, se regăsește și  în comentariile vizând organele de ordine ale Statului, disprețuite în general căci doară nu vrea nimeni ordine. De regulă „mascații (sau oamenii legii) au năvălit în…” sau „la…”.  E evident că mediaticii confundă voit, formațiunile ordonatoare ale Statului, cu găștile specializate în năvăliri de jaf; spre deosebire de mascați care „au năvălit”, derbedeii, borfașii  „ar fi năvălit…” într-o exprimare … supozitoare, plină de reverență pentru cei care „ar fi” greșit. Apetența mediatică pentru năvălire probează  nivelul  necivilizat al gândirii, nicidecum juridic. DEX definește verbul a năvăli: „a se repezi asupra cuiva sau undeva cu intenții agresive, dușmănoase, criminale”. Confuzia mediatică între personaje e limpede și deloc nevinovată. Poate fi și o urmă a genei barbare,  rămasă din năvălirile dacilor peste Danubius în Imperiu, ceea ce însă i-a costat până la urmă, spre binele nostru al rostitorilor de azi. Mascații nu năvălesc căci nu sunt popoare migratoare ci pun în aplicare un mandat. 

Comentarea perioadei prepascale e tributară aceleiași plăceri vulgare a violenței (nu că înainte de Crăciun am auzi altceva). La cumpărăturile de sezon „românii s-au înghesuit…”, ceea ce contrastează cu stupizenia tot mediatică după  care „românii nu mai au ce pune pe masă”. Dacă unii mănâncă sub masă??? Imaginile nu relevă nici o înghesuială, dimpotrivă, ceea ce „ar” însemna mediatic că „românii nu au bani…”. Superlativul e atins însă când aflăm că „românii s-au călcat în picioare pentru…”  nu contează ce, mai ales că așa cum poarta de fotbal nu e perforată, tot astfel nu observăm semeni călcați în sau pe picioare. Corect e: mediaticii calcă în picioare nervii plătitorilor de abonament (la cablu). 

În fine, puțină stupizenie crasă nu strică și de Sărbători ca să nu se dezmintă canalele. Am urmărit cu ocazia Paștelui Catolic imagini și din actualmente capitala culturală europeană de pe canalul… Bega. Secvențe din slujba de la o măreață biserică a cultului catolic ne-au introdus în lăcașul în stil neo românesc (sic!!!), în opinia comentatoarei  demne de o capitală a inculturii locale: biserica a fost înălțată la începutul secolului XX în stil neo romanic, ceea ce e o cu totul altă poveste. Dar nil mirari: o jună mediatică m-a întrebat contrariată, țâfnoasă aproape, într-un anume context, „dar turcii nu sunt același lucru cu arabii?” Nu, nici măcar același popor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *