Fuga de cultură……
De Cultură poți fugi în două feluri: precum lumea condusă de SUA sau precum cea condusă de Rusia. Ambele lumi nu doar în propoziția de mai sus antagonice se considera deopotriva Exceptionale, fiecare in felul sau: SUA isi trage exceptionalismul de la Tocqueville, Parintii Fondatori si are legatura cu libertatea, democratia, frica de dictatura, pe scurt din transformarea Culturii in Civilizatie inclusiv politică, in timp ce Rusia se considera (inca de la mijlocul secolului XIX) Exceptionala dar pe temei religios, spiritual, al omului ce nu a fost pervertit de cultura (de civilizatie nici nu mai este vorba).
Asa ca fiecare Exceptionalism este bazat pe negarea Culturii; SUA transforma Cultura in Civilizatie (de la Spengler până la Huntington intrarea în zonei conflictului Civilizației este pe îndelete descrisă), in timp ce Rusia evita Cultura, dorind sa pastreze omul la stadiul natural. Iar aceasta infruntare a Exceptionalismului cuprinde inclusiv Europa (orice s-ar spune, inca nedecisa intre Cultura si Civilizatie) dar si Cultura.
Intrarea în zona supraomului lui Nietzsche și Dostoievski……
Îndepărtarea de Cultură, într-un fel sau altul, îmbrățișând Civilizația sau prin neajungerea în Ipoteza Culturii, constituie, la nivel individual, o formă de manifestare a supraomului lui Dostoievski și Nietzsche, declinată în mod corespunzător.
Troyat, vorbind despre personajele lui Dostoievski spune ca acestea si cand ies de pe hartă, adica ajung in zona supraomului lui Nietzsche, zona unde religia, morala si principiile nu mai conteaza iar libertatea este absoluta (cred Personajele si Nietzsche) tot au o „ramasita de umanitate” (cainta spre exmplu), au instinctul de a fi om.
Aceasta „ramasita” si acel taram „al supraomului”, „al celor ce au parasit harta moralei, principiilor si Religiei” fac ca intalnirea cu Dumnezeu sa fie si mai profunda pentru ca acum si acolo se manifesta ceea ce spune Augustin – Dumnezeu este mai intim decat propria noastra intimitate. Instinctul de a fi om manifestat pe taramul Supraomului cuprinde si Cel mai dinauntru decat propria noastra intimitate.
De aceea nihilismul lui Dostoievski e diferit de nihilismul lui Nietzsche, primul fiind unul de etapa, intermediar, folosit ca prilej pentru a arata ca dincolo de propria intimitate mai este Ceva la care Omul in mod voit poate doar clama ca renunta – Intimitatea intimitatii, in timp ce al doilea nihilism este definitiv, batut in cuie aceasta desi Nietzche spunea in mod recurent ca pentru el Dostoievski a fost cel mai mare psiholog (unicul psiholog de la care am ce invata).
Și în felul acesta, fiecare formă de ieșire din zona Culturii are și supraomul său. Forma occidentală îl are pe cel al lui Nietzsche, în timp ce manifestarea rusă are supraomului lui Dostoievski, cu nuanțele mai sus menționate.
În „Demonii”, la 1872, Dostoievski prin gura lui Verhovenski spunea asa: „Mai intai si intai scade nivelul culturii, stiintelor, talentelor. Un nivel inalt al stiintelor si talentelor este accesibil numai unor capacitati superioare, dar nu e nevoie de capacitati superioare. Ele trebuie eliminate sau executate. Lui Cicero i se taie limba, unui Copernic i se scot ochii, un Shakspeare este omorat cu pietre, iata ce este sigalovismul! Sclavii trebuie sa fie egali; fara despotism nu a existat inca nici libertate, nici egalitate dar in turma trebuie sa domneasca egalitatea. Si iata deci sigalovismul! (…) Si, in sfarsit, forta principala, cimentul care incheaga totul, este teama de a avea o opinie personala. (….) Cum apare familia sau dragostea, apare indata si dorinta de proprietate. Vom ucide aceasta dorinta: vom slobozi betia, intriga, denuntul; vom dezlantui un dezmat inimaginabil; orice geniu il vom inabusi in fasa, vom reduce totul la un singur numitor, egalitate deplina.”
Troyat, punând alături pe Raskolnikov și Stavroghin, spune că spre deosebire de Raskolnikov (Crima si Pedeapsa) care este un „patimas al negarii. Stavroghin (Demonii) este un obisnuit al negarii. El nu tine la opinia lui pentru ca nu a platit-o cu un chin destul de mare, ci a primit-o sa se instaleze in el printr-o misterioasa osmoza.”
Chinul îmbrățișării Culturii….
Constiinta publica tine minte pe Titu Maiorescu dupa directia „formei fara fond” insa mai putin bagata in seama este cea de-a doua directie a lui Maiorescu si anume „autonomia estetica/critica estetica”, pentru ca vorba lui Lovinescu, Maiorescu a fost omul a doua revolutii. Aceasta a doua revolutie, de maturitate (Comediile Dlui Caragiale, 1885) consta in eliberarea fenomenului estetic din simbioza elementelor cu care se amesteca adesea. Sau mai pe scurt, frumosul in arta si adevarul in stiinta.
Acesta era chinul pregătit de Maiorescu pentru noi.
Nu din „forma fara fond” ne vin cele mai multe probleme „de sistem” astazi ci din „lipsa autonomiei estetice” intrucat in loc sa cautam Bucuria esteticului noi am cautat Utilitatea acestuia si am sfarsit facand o Ciorba cu de toate in care socialul se combina cu politicul si apoi cu arta astfel incat la sfarsit nu mai stii ce sa faci – sa te bucuri sau sa masori utilitatea. Ne lipseste/probabil ne-a lipsit si in trecut o anumita puritate intelectuala (purism intelectual daca vreti), gandirea cu titlu gratuit doar pentru frumusetea demersului. Noi am subjugat activitatea intelectuala totdeauna unui scop mai lumesc, menit sa provoace utilitate de parca doar Bucuria estetica/Bucuria frumosului ne-ar fi facut rau.
Daca s-a rupt firul undeva, sau nu s-a innodat cum trebuie este in aceasta zona, a autonomiei estetice, a gandirii cu titlu gratuit.
Ridicarea la putere a Individului …..
Intr-un Anuar din Decembrie 1862, Titu Maiorescu are un articol numit „pentru ce limba latina este chiar privinta educatiei morale studiul fundamental in Gimnaziu?” unde explica doua lucruri absolut esentiale inclusiv pentru contemporaneitate: 1) Scopul educatiei scolare, 2) Ce inseamna clasic.
Scopul educatiei – „fiindca scopul educatiei este de a ne intari principii constante in contra oricarui fel de tentatii, de a ne nimici dorintele neregulate si de a ne supune ratiunii, asadar acel studiu teoretic va fi cel mai puternic ajutor al educatiei practice, care ne va prezenta: 1. O regularitate stricta si precisa cu cele mai putine exceptiuni posibile; prin aceasta se castiga si se intareste ideea principiului; 2. O sfera de obiecte asa de intinsa incat sa poata influenta asupra celei mai mari parti a existentei noastre spirituale si sa ne lumineze, respectiv sa ne intareasca, pe cat se poate, toate ramurile sufletului nostru pana a ajunge si la cel mai slab; prin aceasta se castiga o arma in contra varitetii tentatiilor. 3. Studiul in fine, care ne prezinta la intinderea acestor obiecte o sfera, in care se misca si ideile noastre si in care, dominand o regula stricta, sa fie si ideile noastre, pana acum libere de orice frana, silite a se lua dupa aceasta si astfel supuse ratiunii; cu acest chip se prefera invingerea a sine insusi”
Clasicism – „..mai ne si propaga calitatea cea eminenta a intregei antichitatii, pe care unii o numesc obiectivitate, altii realitate si a carei esenta este: a scoate egoismul sau mai bine individualismul din fiecare om si a-l supune pe acesta unei sfere superioare, adica intrucat e cetatean, statului si disciplinei, intrucat este sipirt ganditor – naturii, lucrului si adevarului. (..) de aici provine diferenta ca pe cand in scrierile modernilor auzim totdeauna vorbind un individ cu marginimea sa egoista, in operele clasicitatii, in Tucidide, in Cezar si in Salustiu nu auzim un istoriograf, ci pare ca auzim insasi istoria. (..) Aceasta calitate este puternicul argument pentru care studiile clasice au fost pana acum nutrimentul principal al inteligentei in omenime si vor ramane totdeauna pana cand va fi vorba de bine, de adevar si frumos. ”
Gândurile lui Maiorescu pot fi înțelese pe deplin dacă sunt puse alături și vorbele lui Mircea Djuvara, Profesor la Facultatea de Drept din Bucuresti, Pandectele Romane, 1942 – „Facultatea de drept din Bucuresti a fost organizata dela inceput, in 1866, dupa modelul celei din Paris, adica in conformitate cu conceptia napoleoniana, mai mult ca o scoala practica, destinata a preda arta de a da solutii litigiilor ivite in fata instantelor judecatoresti, decat ca o adevarata Facultate, cu scopul de a crea si impartasi stiinta juridica. (…) Dupa cum observa Bonnecase, 1929, singura – numai litera legii trebuia sa fie obiectivul viitorului invatamant si nu stiinta Dreptului. Era nevoie sa se constituie un barou si o magistratura docila; se formeaza astfel scoli pentru a forma practicieni dibaci. (…) Pedagogia (Lui Napoleon) sa se potrivea cu politica sa. Personal si ca om politic, el era deci adversarul acelor mari corpuri savante de invatamant, cari vor o deplina independenta filosofica si stiintifica.”
Nu ce face Lumea pentru noi ci ce facem noi pentru Lume.
Dostoievski are doi oameni Buni. Pe Miskin/Idiotul si pe Aliosa/Fratii Karamazov. Miskin=Elita adevarata, Aliosa=Avocatul (prototipul). Primul este ignorarea exceptionala a Raului, in timp ce al doilea este din lumea aceasta, cunoaste raul dar il dejoaca, ii rezista tentatiei. Miskin innebuneste intrucat nu a stiut sa traisca in Lumea aceasta. Aliosa (Fratele Karamazov) face ce spune Parintele Zosima – „Viata iti va semana in cale destule necazuri, dar tocmai in ele tu vei afla fericirea si, blagoslovind viata, vei face si pe altii s-o blagosloveasca si asta inseamna mai mult decat toate.”
Unul se potriveste Lumii din care provine dar o influenteaza in bine. In timp ce altul nu se potriveste Lumii din care vine dar tot o influenteaza in Bine. De aici vine Binele, nu din potrivirea celor doi cu Lumea ci din ceea ce fac cei doi pentru Lume. Miskin este metamorfozarea Elitei adevarate si efective, in timp ce Aliosa exprima mecanica Avocatului. Elita intelectuala (ceea ce nu avem noi zilele acestea) este totdeauna in raspar cu Societatea din care provine dar o influenteaza subliminal. Avocatul este din lumea aceasta, cunoaste Raul si formele de exprimare ale acestuia dar ii rezista, nu se lasa cotropit de acesta, il perverteste si transforma (pe Rau). Pe scurt si Elitele (ce nu vin din Lumea aceasta) dar si Avocatul (ce vine din aceasta Lume) fac Bine.
