Portrete citadine/Fidela reconstruire a istoriei: Venzone
„Friuli cel drag
Astăzi este o lume
În așteptarea zilei de mâine”
Anii petrecuți în Italia de Nord-Est au însemnat și încă înseamnă o suită de obligații profesionale dar și de trăiri personale, cu siguranță nu mai puțin importante. Este, evident, greu de comensurat frumusețea citadină și diversitatea burgurilor italiene de Ev Mediu și Renaștere, însă Venzone și destinul său peste timp merită o atenție aparte. Oraș fortificat medieval, misterios și tainic mai ales atunci când te pierzi prin străduțele înguste dar și prin catedralele și palatele maiestuoase ce îndeamnă călătorul să reflecteze la preponderența artei (venețiene? gotice?), Venzone a fost greu încercat în anul 1976 la momentul producerii unui cutremur de pământ ce a provocat daune însemnate întregului areal urban. De aceea cred că reconstruirea acestui minunat burg medieval a fost un proces ce simbolizează poate cel mai fidel așa-numitul concept „anastylosis”: un proces de reconstrucție a unui obiectiv cultural într-un grad cât mai identic cu cel de odinioară și, pe măsura posibilului, cu aceleași materiale de altădată, sensul fiind redarea aspectului originar. Acesta a fost efortul încununat de succes al celor ce au făcut posibilă renașterea unui încântător orășel-cetate.
Fondarea sa se pierde în negura istoriei însă gândurile ne poartă la celebrele drumuri romane și la via Julia Augusta, ce lega demult Aquileia de Norricum (Austria centrală de astăzi). Cu siguranță Venzone a fost o așezare romană de lângă râul Tagliamento, dublată de trecerea migratorilor și zorii de Ev Mediu, pentru a se cimenta în așa-numiții „ani carolingieni”. Mă refer în acest punct la domnia lui Carol cel Mare (Charlemagne), dar mai cu seamă la „Renașterea carolingiană” susținută de suveranul statului cu capitala la Aaachen (Aix-la-Chapelle). Însuși numele de Venzone își are originea în denumirea cursului de apă denumit în 923 d.Hr. Clausas de Abiciones / Albiciones / Aventizone / Avenzon / Avenzone / Venzone. Deja în anul 1001 d.Hr. numele Venzone a fost menționat în diploma prin care împăratul Otto III a încredințat întregul ținut Patriarhatului de Aquileia. Ulterior, o anumită familie (Mels) a preluat administrativ orașul, una dintre măsurile vizibile ale urbanității așa cum a fost aceasta percepută în sec. XIII fiind instituirea unui târg (unei piețe, 1252) săptămânal/săptămânale. De altfel, construcția fortificațiilor ce astăzi alcătuiesc întregul complex medieval a fost începută în anul 1258 de nobilul local Glizoio de Mels, ajungându-se la ziduri de 8 metri înălțime, respectiv la 15 turnuri de observație. Din anul 1077 d.Hr., parte componentă a Patriarhatului de Aquileia, Venzone va cunoaște diverse stăpâniri succesive, întâi ca domeniu al Serenisimei (Veneția, 1420), al Austriei și, din 1866, al Regatului Italiei.
Astăzi călătorul poate admira edificiile arhitecturale ce întregesc singurul oraș fortificat medieval de secol XIV din regiunea Friuli Veneția Giulia, de la impunătoarea Catedrală a Sfântului Andrei (anul 1308) la actuala Primărie (construcție cu elemente arhitecturale venețiene și gotice/„Palazzo Comunale”), de la maiestuozitatea „Palazzo degli Scaligeri” la misterul mumiilor din cripta baptisteriului San Michele.
Venzone este un oraș fermecător în care istoria este palpabilă la tot pasul și în care efortul comunității de a-și reconstrui identitatea constituie o neîndoielnică poveste de succes. Așezarea care i-a dat pe muzicianul și compozitorul Leonardo Marzona sau pe Luigi Pozzi, profesorul lui Johann Sebastian Bach, nu avea cum să nu răspundă prezent la întâlnirea cu istoria, cu trecutul și prezentul unei umanități pe care suntem tentați poate să nu o percepem la justa sa importanță, din cauza tumultului unui „timp ce nu a mai avut răbdare”…
Parcurgând la pas acest burg istoric, printre turnuri și creneluri fortificate în atmosfera tainică de duminică, nu am considerat mai potrivit decât să reflectez la versurile unei poete friulane, Alida Pevere:
„Am traversat liniștea / „O ai passat il cidinor
În care sufletul meu / Dula che la me anime
Și-a găsit pacea” / E cjate pas.”
notă: acest articol a fost publicat in revista Arges, anul XXII (LVI), nr.10 (484), octombrie 2022.
