Dincolo de speranță

În afara oamenilor nimeni nu mai are istorie, deoarece suntem singurii capabili să ne punem trecutul în cuvinte. Iar acest trecut se schimbă neîncetat, odată cu locul din care îl privim și de bagajul pe care îl purtăm cu noi când o facem. Dar astăzi, am impresia că managementul a ceea ce a fost nu mai reprezintă o provocare pentru nimeni. O spun oarecum resemnat: această luptă deja s-a pierdut.

Mult timp, veștile de pe frontul istoriografic informau din plin prezentul, dar mai ales scenariile de viitor. Astăzi în lipsa unui public informat și atent, reflecțiile paseiste iau forma unor paștise care explodează dimineața și mor odată cu buletinele de știri din timpul zilei. Mult timp povestea trecutului și conturul viitorului au mers mână în mână: viitorul se legitima în bună măsură pe trecut, iar prezentul servea drept punte între cele două axe ale timpului.

Dar astăzi lumea arată cu totul altfel și este nevoie să-i redesenăm harta. Viitorul rămâne singurul mănunchi de scenarii care așteaptă să fie pus în cuvinte. Pe baza lui ne-am putea construi și întreține speranța.

Din păcate însă, dinamica spațiului public trece printr-o perioadă de reflux. Sunt convins că pesimiștii ar spune că nu mai avem nicio șansă. Au și ei dreptatea lor: când viitorul ajunge să fie prioritate, nu poți lăsa punerea lui în cuvinte pe seama unora lipsiți de viziune și pe deasupra limbuți!