Camus şi drumurile sale

Neliniştea care îl locuieşte pe Camus nu este absentă nici din textele sale de călătorie: schiţe ale paginilor care vor veni, laborator de idei şi spaţiu de rezonanţă, consemnările celor două călătorii în Americi sunt şi un portret al scriitorului însuşi. Alegerile sale, îndoielile sale, pasiunile sale, toate se află aici, închise în aceste drumuri ale existenţei sale.

Americile lui Camus sunt anunţate, ambele, de mare. Parcursul marin intră în literatura de călătorie a lui Camus cu putere vizionară. Spre deosebire de avion, atât de impersonal şi de îndepărtat, vaporul creează o intimitate a valurilor şi a contemplării lor. Om al Mediteranei, Camus nu poate fi străin de pulsaţia lor. Undele mării îl petrec spre Americi şi ele se simt, chiar acolo unde umanitatea şi-a înălţat templele sale.

Simbolic, în Statele Unite, ( neiubite de Camus şi privite cu o anume rezervă care nu îl părăseşte niciodată) absurdul urban este temperat doar de mare şi de prezenţa ei îndepărtată. Scriind despre New York, Camus scrie nu doar despre ploile sale nesfârşite, ci şi despre vuietul de ocean care se presimte , dincolo de blocuri şi de bulevarde . Marea este, pentru Camus, un semn al mişcării, dar şi un semn de interogaţie, o vastă oglindă în care mişcările zilei pot fi observate, atent.

Statele Unite trăiesc, aşadar, prin această respiraţie gigantică a unui oraş pe care textele lui Camus îl investighează, mereu şi mereu. Oraşul lui Camus este un amestec, straniu, de tulburare şi de izolare. Se simte în el ceva din încremenirea alienantă a unui labirint din care nu există ieşire. Este ca şi cum Camus ar fi îngrădit în aceste linii trasate- libertatea omului din sud nu este acasă în acest univers aseptic.

Peste câţiva ani, America de Sud, ( o Americă de Sud care înseamnă, înainte de toate, Brazilia ) dezvăluie vitalitatea în care inima sudică a lui Camus se regăseşte, întreagă. Şi ce stranie este forţa de atracţie pe care tărămul brazilian o exercită asupra celor care, de la Zweig la Camus, ajung pe ţărmurile sale. Vitalitatea doar aparent domesticită de Occident pulsează în adâncul unui pământ ce îşi are sevele sale. O carte a genezei este pe cale să se scrie , aici.

Călătoria braziliană a lui Camus îl poartă dincolo de limitele literaturii sale. Revelaţia Braziliei este aceea a sensibilităţii afro-braziliene, ce colorează ritualurile la care va asista Camus. Camus nu se poate opri să nu fie fascinat de ceea ce îi apare ca imaginea unei alte lumi. O nuvelă enigmatică se va naşte din aceste experienţe. Africa mutată barbar de sclavie în Brazilia palpită în aceste spaţii ce îşi au ordinea lor : Camus merge pe urmele lui Corto Maltese, spre rădăcinile improbabile ale unui realism magic.

Textele de călătorie ale lui Camus sunt cronica unei descoperiri de sine,dar şi a unei lupte cu propriul trup, trădat de boală. Privirea lui Camus este mereu aceeaşi : fremătarea tinereţii sale nu este copleşită de povara biologiei. Drumurile sale duc tot mai departe, chiar şi atunci când ele incetează în spaţiu. Camus, cel care nu poate îmbătrăni, trăieşte în literatura sa, până la capăt.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *