Împărătese care au modelat secole prin stăruința lor înțeleaptă, prin impunerea suveranității imperiale cu pricepere nebănuită și, mai des decât ne-am închipui, prin strategii nemiloase, salvând Bizanțul de la o artă pur simbolică și decorativă și redându-i lumea sa complexă, nesupusă și profund religioasă. O poveste vibrantă și plină de mister spusă de una dintre cele mai importante cercetătoare ale perioadei medievale.
Deși au ajuns să obțină puterea totală în cadrul dinastiilor bizantine prin căsătorie, toate aceste împărătese au continuat să poarte purpura imperială și să exercite o putere colosală singure, de la Constantinopol – regina cetăților, anihilându-și adversarii fără ezitare prin abile acțiuni diplomatice pregătite pentru împărați din lumea largă, papi și califi, dar și pentru mai marii familiilor lor. Și au reușit, cu inteligență și fără scrupule, să pună capăt iconoclasmului oficial și să redea icoanelor locul lor de adorație din Biserica Răsăriteană, schimbând profund, în același timp, cursul istoriei, al Bizanțului, al Islamului și al întregului Apus. (Editura)
*
Spre finalul secolului al VIII-lea, în anul 787 d. Hr., reprezentanți ai întregii lumi creștine au fost convocați în cetatea Niceea, astăzi orașul Iznik din nord-vestul Turciei. Scopul lor era să pună capăt iconoclasmului, distrugerii icoanelor, redându-le acestor imagini sfinte rolul lor îndreptățit ca loc de rugăciune din biserică. În total 365 de episcopi, printre care și doi nunții papali și reprezentați ai celorlalte mari patriarhii de la Alexandria, Antiohia și Ierusalim, și 132 de călugări au luat parte la al Șaptelea Sinod Ecumenic. După mai multe sesiuni, toți participanții au fost transportați cale de 75 de kilometri pe uscat și peste Bosfor până la Constantinopol, pentru ca împărații bizantini să poată asista la încheierea triumfală a sinodului. Reuniunea a avut loc în palatul imperial numit Magnaura, la 14 noiembrie 787. Potrivit documentelor sinodului, „Patriarhul a luat Simbolul credinței și, împreună cu întregul sinod, i-a rugat pe împărați să îl pecetluiască cu sfintele lor semnături. Cu adevărat strălucita și evlavioasa împărăteasă l-a luat și l-a semnat, apoi l-a dat fiului și coîmpăratului ei, care la rândul său l-a semnat și el…” Împărăteasa era Irina, care domnea de șapte ani în numele fiului ei minor. „Iar toți episcopii i-au aclamat la unison pe împărați în acest fel: «Mulți ani împăraților Constantin și Irina, mama sa! Mulți ani împăraților ortodocși, mulți ani împăraților victorioși, mulți ani împăraților făcători de pace! Noului Constantin și Elenei celei noi, fie pomenirea lor veșnică! O, Doamne, păzește imperiul lor! Hărăzește-le o viață senină! Ajută cârmuirea lor! O, Dumnezeule din Ceruri, păzește-i pe cei (care guvernează) pe pământ!» Apoi împărații au rânduit ca textele Părinților citite și semnate la cea de-a patra întâlnire de la Niceea să fie făcute cunoscute… Și astfel sinodul și-a încheiat lucrările.”
