Banatul european – certitudine și afirmare

Doi autori lugojeni –  deloc întâmplător –  ne propun  prin intermediul Editurii Universității de Vest din Timișoara,  o exegeză care depășește deja prin titlu (vezi coperta) – apoi evident prin conținut și abordare – ideea de relevanță pentru un domeniu de cercetare, fie și prin aceea că modernitatea și tradiția se confruntă semper ubique tocmai pentru că una e provocatoare în intenție, iar cealaltă are forță și rezistă, până la un punct. Deja din introducere se observă însă că nu avem de a face cu o confruntare nici pe departe ci cu o echilibrare, a contrariilor, dacă vrem, în spirit clasicist; o echilibrare incitantă însă, provocând totuși lectorul, nu neapărat în spiritul modernității ci al informării. Aș plasa deci lucrarea în discuție în domeniul de cercetare a umanității, în măsura în care din totdeauna ambiția modernității a trebuit să înfrunte, nu o dată supărător, erostratic chiar, forța tradiției. Iar acest binemeritat omagiu întru echilibru, adus cugetătorului bănățean  european în intenție Aurel C. Popovici, e o demonstrație în acest sens încă din titlu. 

 

 Din motive asupra cărora nu voi insista, căci oricum nu mai schimbăm nimic (mai exact „e bietul om sub vremuri”, cronicărește cugetând) Aurel C. Popovici nu a avut parte de atenția cuvenită în timp, fiind ceea ce ne place să numim o personalitate controversată, adică…  versată altfel decât place în general. Originalitate absolută  a cercetării întreprinse de tandemul lugojean pornește  de la faptul că analizează personalitatea bănățeanului european în spirit tacitian, adică sine ira et studio în spiritul echilibrului amintit mai sus. Și nu întâmplător, căci amintirea  Romei plutește în prefață, iar părintele politologie rămâne fără îndoială Cornelius Tacitus. Ce poate fi mai original decât să reconstruiești azi o personalitate precum cea a lui Popovici fără a condamna și fără a crede că lumea a început cu noi cei de azi? De altfel  discursul textual este unul original prin același echilibru. Lucrarea nu vrea să prezinte ce cred autorii ci eminamente cine a fost Aurel C. Popovici atunci și nu ce credem noi azi despre el. E dificil să renunți ca autor la tine păstrându-te totuși, iar în acest caz reușita e deplină,  fără pierderi.

Și, pentru că trebuie subliniate meritele științifice ale unei exegeze, voi spune că absența aberațiilor și divagațiilor atât de dragi spiritului modern, concizia, sunt definitorii. Știința sub semnul căreia e scris textul înseamnă reconstituire obiectivă a unui trecut, fără simpatii sau antipatii sugerate de vreun trecător spirit politic, înseamnă demonstrație motivată de scrieri din trecut în primul rând și mai puțin de ambițiile așa zișilor analiști contemporani nouă. Tocmai în această direcție sunt abordate sursele primare; bibliografia propusă, deși impresionantă, nu e sufocantă ci incitantă; dacă în general dar și în particular am fost obișnuiți în ultimii șaptezeci de ani (deci și în ultimii 30) cu o avalanșă de lucrări istoric-politologice (sau așa se vor…) incluzând „problema” Transilvaniei și Banatului, din care lipsea cu intenționată sau neștiutoare de limbă proiecție bibliografia de limbă germană sau maghiară, iată că avem în față un opus completum, o lucrare în spiritul epocii și zonei extinse în plan european; da, proiectul lui Popovici, bănățeanul, reprezintă prima proiecție mentală, ideatică a Europei unite, întoarse la Imperiul Roman; evident în spiritul timpului de atunci și nu de azi. Sursele prezentate în lucrare sunt atât de complexe încât nu lasă loc vreunui dubiu: așa trebuie să fi fost atunci cum dorea Popovici; că nu a fost să fie, e o altă poveste care însă se întinde până azi. 

  L-am menționat mai sus pe Cornelius Tacitus și cu gândul la stilul clar și concis al lucrării în discuție, cu următoarea specificație: unii consideră că politologul roman are un stil aproape sumbru; de fapt el nu se pierde în mărunțișuri, iar acest aspect e valabil și pentru lucrarea de față; aș adăuga și o doză de talent ciceronian (literar nu politic…). O indiscutabilă claritate și în pofida numeroaselor trimiteri care însă ne fac să înțelegem epoca și omul. Este o exegeză deschisă, nu e robită strict unei discipline și în măsura în care e greu să trasăm o demarcație între istorie, politologie, documentaristică și alte câteva care în sine nu ar putea spune mare lucru; terminologic lucrarea e oarecum dincolo de timp, adică despre atunci pentru acum;  e scrisă pentru a înțelege, a percepe și a pricepe, nu pentru a interpreta și denatura. 

Mențiune: rândurile de mai sus se vor o incitare la lectură și nu o exemplificare, ceea ce explică faptul că nu am citat conform cutumei recenziilor. Fiecare poate să selecteze dar pentru asta cartea trebuie citită.  Depinde desigur de dorința fiecăruia de a înțelege lucrurile în esența lor spre a nu rămâne un „analist” sau „investigator”. Lucrarea e scrisă pentru cel care dorește să cunoască causas rerum căci, spunea Poetul, numai acela devine felix. 

 O lucrare scrisă cu eleganța celui (celor) care știe (știu) că știința, spre a fi credibilă,  trebuie să ofere o lectio placita.

notă: text apărut în PARALELA 45 supliment de cultură al ziarului Renașterea bănățeană, 1 februarie 2022 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *