Exil și identitate

Colecția de texte cuprinse în ultima carte a profesorului Vasile Spiridon(„Hexagonaleˮ,vol.I, editura Eikon, 2020)ne invită să re-compunem spiritul francez, așa cum se reflectă acesta în fațetele poligonale(literatură, politică, artă, imigrație)ale unei societăți globalizate. Secvențializarea analitică din capitolul inaugural efectuează caroiaje miniaturești și atrage referințe, stimulează examene semiotice, descrie sinestezii în care biograficul, cultura și civilizația își diluează marginile, precipită reacții estetice. În secțiunea „Francezi față în față cu Hexagonulˮ autorul înlocuiește penelul enciclopedistului de aspirație eliadescă, cu pana comentatorului politic care circumstanțiază clipa istorică a „mondializăriiˮ Franței(1968).Debordând satisfacția scriitorului care înțelege și transmite bucuria de pe simezele pariziene (2018-2019), criticul vizual Spiridon lecturează, în partea a treia, opera de artă într-o ramă concentrică : psihologic, plastic, politic ; ilustrativ, sub acest aspect, îmi pare articolul cu titlul „Saga Dadaˮ. În ultima porțiune a volumului, cărturarul comparatist surprinde prin abordări originale relațiile lui Tristan Tzara cu spațiul african, deconspiră „complexul Soljențînˮ la Paul Goma, realizează, printre altele, un inedit medalion Virgil Ierunca.Numele capitolului nu este ales întâmplător(„Români în Hexagonˮ),căci tema(recurentă)a exilului și a alterității trasează, de fapt, bisectoarea compunerii. Similar strategiei sale literare, perspectiva auctorială conservă măsura, Calea de Mijloc între matca română și franceză, între aspectul solar și cel întunecat. Franța nu exemplifică, așadar, numai Paradisul „deschideriiˮ minții, „cutia de rezonanțăˮ(Răzvan Voncu)a paradigmelor Lumii, ea constituie și un locus globaliza(n)t, străbătut de convulsii intestine îngrijorătoare(ateismul, politicile asistențiale și pulsiunile anarhice, „subtila discriminareˮ).Deși detaliază captivant o cronică a marilor exiluri (Apollinaire, Picasso, etc.),autorul(la rândul său, maratonist pe marile șesuri ale culturii europene)este nevoit să confirme iluzia refugiului ; chipul dublu al țării de adopție nu te înstrăinează de tine însuți, nu-ți afectează identitatea. Tendința naturală a spiritului este aceea de a rămâne pe loc.

Temeinic documentată, reflecția estetică reușește să izoleze detaliul semnificativ, care iluminează, periodic, capilaritatea rețelei culturale, scoate la iveală coincidențe și „constante dialecticeˮ, și o transformă în meditație existențială. În pasul ei către „înțelegerea sincreticăˮ, lucrarea deschide ferestre către Marele text al vieții, și ne transmite nostalgia culturii dialogice, din al cărei nucleu radiază Învățătura.Într-un secol al uimirilor identitare, în care Ordinea se distanțează necontenit, precum figura Giocondei care „ne este îndepărtată tot mai multˮ, umanistul Spiridon așază Cunoașterea și în frontul practic, societal ; în ultimele ei consecințe, contemplarea estetică inițiază scânteile etice.

„Hexagonaleˮ reușește să echilibreze exegeza înaltă cu „simpatice doze de ironie și umorˮ(Augustin G. Romila), într-o meditație asupra identității omului contemporan, un posibil exilat în propria cetate, prin ceața vremurilor care se preschimbă.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *