Cununa

Când port pe cap cununa amintirii
Și-mi prind de umeri mantia altor timpuri,
Simt cum mă-mpodobesc pe dinăuntru
Sclipiri ce par sa vină de departe.

Atunci e ca și cum aș fi ca luna
Ce arde cu văpăi împrumutate,
Fiindcă lumina celor din vechime
Îmi face din deșert un miez de raze.

Suntem de-atâta vreme împreună,
Încât acum îmi e cu neputință
Să îmi despart lucirile de umbra
Care îmi stăpânea cândva prezentul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *