Ca umbra unei muzici, glasul tatei .Lucia Negoiţã: Interviu cu Monica Pillat

• Dragă Monica Pillat, anul abia încheiat a marcat Centenarul Dinu Pillat. Tatăl tău se năștea la 19 noiembrie 1921 şi avea să părăsească aceasta lume la vârsta de 54 de ani. Așa încât, anii viețuirii sunt aproape egali cu cei ai absenței sale, dacă ne raportăm la această perioadă convenţională de timp. Numai cã literatura contabilizează în alt cod faptele de viațã şi de literaturã ale unui slujitor al scrisului. Astfel te înfățişezi la acest Centenar, cu un raft întreg de bibliotecă, întocmit în ultimle decenii, ilustrând, totodată, descendența ta pe linia paternă, dar și pe cea maternă.

• Anul 2021 a marcat Centenarul naşterii ambilor mei pãrinţi şi, totodatã, atunci s-au împlinit şi 130 de ani de la naşterea bunicului meu poet, Ion Pillat. Am avut marele noroc sã mã nasc într-o familie care a pus la temelia fiinţei mele iubirea şi aceasta este forţa care m-a îndemnat sã nu las praful uitãrii sã se aştearnã peste ai mei, plecaţi dincolo. Urmând exemplul bunicii paterne, al tatãlui şi al mamei mele care şi-au închinat viaţa pãstrãrii memoriei celor dragi, am încercat sã duc mai departe torţa nepreţuitei moşteniri. Aşa se face cã, începând din 1984, am îngrijit şi am prefaţat volumul Tinereţe ciudată, ediţia a II-a, cuprinzând romanele Tinereţe ciudată şi Moartea cotidiană şi Jurnalul unui adolescent, (Minerva, Bucureşti). În colaborare cu Doina Uricariu, am publicat albumul bilingv Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, (Universalia 2006). M-am ocupat pe urmã de scrierile Piei Pillat Edwards, sora tatãlui meu, aducând la luminã romanul Zbor spre libertate, în traducerea Marianei Neţ, Fata cocorilor şi Scrieri din exil (Vremea, 2006, 2007). Au urmat 3 volume epistolare, la Humanitas: Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, 2008, Pia Pillat, Sufletul nu cunoaşte distanţele, 2009, şi Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, 2010 şi ed. a III-a a cãrţii Corneliei Pillat Ofrande, 2012. În 2010 am încheiat un contract cu Editura Humanitas pentru Seria de Autor Dinu Pillat şi am izbutit în timp, împreunã cu distinsul profesor şi critic literar George Ardeleanu, sã îngrijesc şi sã reeditez opera tatãlui meu în 6 volume (Aşteptând ceasul de apoi, 2010, Tinereţe ciudată şi alte scrieri, 2011, Spectacolul rezonanţei, 2012, Mozaic istorico-literar, ed. a IV-a, 2013, Ion Barbu (micromonografie), ed. a III-a, 2014, Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ed. a II-a, 2015. Tot în 2015, la Ed. Arthur, am reeditat antologia tatãlui meu intitulatã Ionel Teodoreanu. Pagini despre copii şi adolescenţi. În sfârşit, în 2021, a apãrut la Humanitas un volum aniversar Dinu Pillat, reunind cele trei romane ale sale. Sunt foarte bucuroasã cã urgisita carte Aşteptând ceasul de apoi a apãrut în versiunea francezã a doamnei Marylin Le Nir, sub titlul En attendant l’heure d’après, la Ed. des Syrtes, Paris, 2012, iar în anul acesta, 2022, urmeazã sã fie publicatã versiunea în englezã, aparţinând lui James Christian Brown, cu titlul In the Shadow of the Apocalypse, la Ed. Egretta, din Saint Louis, U.S.A. În felul acesta, cartea se va bucura de o circulaţie internaţionalã.

• Fiu al poetului Ion Pillat şi al pictoriței Maria Pillat-Brateș, Dinu Pillat și-a purtat cu noblețe şi discreție, pe durata întregii sale vieți, semnele obârşiei sale, dar şi suferința pe care o întreagă generație a trăit-o sub semnele nefaste al istoriei tragice de veac douăzeci. Aș vrea să începem povestea aceasta „de Centenar” deschizând un poem al tău pe care l -ai inclus în antologia Întredeschideri (Ed. Baroque Books & Arts, 2019), în ciclul „Când scriu”. Iată-l: „Când îmi lipesc obrazul de biroul/ La care, de demult, scria bunicul,/ Îmi pare că-s la bordul unei nave/ Care străbate apele memoriei. / Ca umbra unei muzici, glasul tatei/ M-ajunge, dintr-o searã de-altãdatã/ Citind din tatăl său, sub raza lămpii/ Cu cartea pe birou, întredeschisă…”
• Pentru început, te rog sã alegi câteva amintiri care îl evocã pe tatăl tău, aflat în raport cu tine, la vârste diferite. Ce a rămas în inima poetei, din muzica inefabilã a acelei tulburătoare prezențe?

• Tata mi-a fost cãlãuzã în copilãrie, în adolescenţã şi în anii mei tineri, dezvãluindu-mi treptat rosturile adânci ale existenţei noastre pe pãmânt. Chiar şi în intervalul celor aproape cinci ani şi jumãtate de detenţie, când am fost fizic despãrţitã de el, m-am simţit vegheatã de lumina sufletului lui, aşa cum continui sã fiu şi acum, dupã patruzeci şi şapte de ani de la moartea sa. Mi-a insuflat credinţa în Dumnezeu şi m-a fãcut sã simt de timpuriu puterea beneficã a culturii.
• Dupã ce tata s-a stins din lume, am dat timpul înapoi şi am plecat în cãutarea personalitãţii lui necunoscute. I-am citit romanele şi corespondenţa pãstratã cu pietate de mama, i-am parcurs din nou cãrţile de istorie literarã şi evocãrile, reuşind chiar sã mã întâlnesc cu fiinţa lui de la început, nealteratã de ravagiul vremii. Pornind de la un vis de noapte, în care se fãcea cã pãrinţii mei, încã necãsãtoriţi, coborau alãturi pe skiuri o pantã înzãpezitã, iar eu îi însoţeam imaterialã, am dorit sã îmi creez în scris o imposibilã întrevedere cu tata, pe când avea vreo 16 ani şi se ducea sã vâneze raţe pe iazul din Miorcani. Mi-a venit în ajutor o fotografie de a lui de pe acele meleaguri şi mi-am închipuit în naraţiunea Vânãtoarea ce s-ar putea întâmpla dacã adolescentul de atunci ar da cu ochii, doar pentru o clipã, de fiica lui de mai târziu.
• De curând, rãsfoind carnetul de note al elevului Dinu Pillat din anul şcolar 1939-1940, când era în ultima clasã de liceu, la Spiru Haret, am descoperit cã tata avea cele mai bune rezultate la literatura românã, la religie, la eticã, la filozofie, la ştiinţele naturale, la istorie, geografie şi la limbile elinã, francezã şi germanã. A terminat cu media generalã 8,66. Tot în carnetul lui de note, am observat cã, în partea de sus a fiecãrei pagini, era trecut câte un proverb ori aforism aparţinând marilor gânditori din diverse epoci. Mi-a atras atenţia în mod special un sfat al lui Pitagora potrivit cãruia: În fiecare searã, înainte de a adormi, sã ne gândim ce am fãcut peste zi. Acest îndemn al celebrului antic i-a rãmas în minte celui care avea sã îmi devinã pãrinte, deoarece, întotdeauna, când eram micã, înainte de culcare, tata mã ruga sã cuget dacã fãcusem ceva bun pentru ceilalţi pânã atunci. Mi-a transmis astfel convingerea cã atenţia altruistã acordatã celor din preajma mea mã va feri de egoism şi de închistarea în sine. În cartea de amintiri, Ceasuri de demult (Ed. Baroque Books & Arts, 2021), am ţinut sã evoc aceastã învãţãturã pe care am primit-o din copilãrie, deoarece ea poate fi pilduitoare şi pentru alţii.

• Ce știai, ce puteai înțelege din momentul opresiv al arestării lui Dinu Pillat? În anii negri ai distrugerii elitelor noastre, în care delaţiunea atinsese cote de neimaginat, Procesul Noica-Pillat avea să înscrie o pagină tristă a istoriei recente. Cum au reacționat generațiile de astăzi, după ce au apărut o serie de documente şi cărți legate de acest proces celebru? Crezi că s-a putut dezvălui după atâtea decenii, în absenţa unui proces al comunismului, o parte substanțiala de adevăr?

• Când tata a fost arestat, aveam 11 ani şi câteva luni. Nu mi s-a explicat nimic, pe moment, însã din atitudinea resemnatã dar dârzã a mamei şi a bunicilor mele, am înţeles cã aveam cu toţii sã trecem printr-o foarte grea încercare, la capãtul cãreia ne aştepta lumina. Nici o secundã nu ne-am victimizat, am luat-o ca pe o suferinţã prin care Dumnezeu avea sã ne întãreascã. În jurul nostru s-a fãcut deodatã gol, nu ne mai invita nimeni, eram evitate pe stradã, mama a trebuit sã divorţeze şi sã-şi reia numele de domnişoarã, ca sã-şi pãstreze serviciul, eu am putut sã fiu admisã la liceu doar la o şcoalã de la periferia Bucureştiului, însã adesea, aşa cum aveam sã descopãr, binele s-a camuflat în straiele rãului. Acolo, am avut cei mai buni profesori şi colegi, trimişi pe criterii politice ca şi mine, departe de centru. Cel mai mult a avut de îndurat tatãl meu cãruia i s-a şubrezit grav sãnãtatea dupã cumplitele torturi şi umilinţe fizice şi psihice din închisoare. Pe glezne îi rãmãseserã urmele de lanţuri, în ochii lui atât de calzi şi buni am întrezãrit dureri şi spaime de nepus în cuvinte, iar vocea lui catifelatã se asprise.
• Am avut şansa sã apuc schimbarea şi sã trãiesc minunea altor vremuri în care sã pot da mãrturie despre nevinovãţia şi suferinţa tatãlui meu. Deşi procesul comunismului nu a avut încã loc, dupã trei decenii de la Revoluţie, înfiinţarea instituţiei CNSAS, în anii 90, a permis publicului accesul la studierea arhivelor vechii Securitãţi. Graţie libertãţii de exprimare dobândite, s-a putut scrie şi vorbi liber despre ororile dictaturii şi despre martirii ei. Apoi datoritã faptului cã au apãrut în timp o vastã literaturã pe aceastã temã, precum şi o amãnunţitã documentaţie legatã de prigoana şi de închisorile politice, tinerele generaţii au avut posibilitatea sã exploreze şi sã scrie despre cruntã a totalitarismului de la noi. I-aş aminti aici pe cercetãtoarea Carmen Brãgaru, autoarea primei monografii Dinu Pillat. Un destin împlinit şi pe criticul literar George Ardeleanu care şi-a ales ca temã de doctorat viaţa şi scrierile lui N. Steinhardt şi a îngrijit monumentala ediţie de opere complete ale acestuia, reconstituind un model de umanitate atât de necesar vremurilor de astãzi.

• Sã rămânem pe teritoriul legăturilor afective. Probabil, dupã ieșirea din închisoare, Dinu Pillat nu a vrut să sporească durerea absenţei lui, reluând sau rememorând privațiunile anilor de închisoare. Revederea voastră a avut loc în anul 1964, la Mânãstirea Vãratec. Ce a urmat, ce ai aflat „pe viu”, de la Dinu Pillat? Ce îmi poţi spune despre prietenii săi (pe unii dintre ei ai avut norocul să îi întâlnești), despre munca lui la articolele de istorie literară, despre cărțile lui, despre traducerile din Rilke, despre condiţiile în care a pãrãsit postul de cercetător la Institutul Călinescu?

• Ţin minte cã de câteva ori tata ne-a împãrtãşit mamei şi mie din experienţele lui, avute în detenţie, în special din revelaţiile care i-au întãrit credinţa, ajutându-l sã-şi perceapã suferinţa ca pe o cale a cunoaşterii de sine dar şi ca pe o apropiere de Patimile lui Iisus. Atunci, însã, când a vrut sã ne vorbeascã despre rãul îndurat de el în închisoare, amândouã l-am oprit, deoarece nu doream sã îl facem sã retrãiascã urgia prin care trecuse şi nici nu aveam puterea sufleteascã sã îl ascultãm. Retrospectiv, regret cã nu ne-am învins slãbiciunea şi nu l-am lãsat sã ne spunã mai mult. Poate cã s-ar fi eliberat de tensiunile acumulate pe parcursul atâtor încercãri, iar noi am fi rãmas cu mai multe amintiri.
• În vara anului 1964, eram cu bunica mea maternã la Vãratec când am primit vestea întoarcerii tatei din detenţie, iar dupã douã sãptãmâni, pe la mijlocul lunii august, au ajuns acolo şi pãrinţii mei în vacanţã. Am evocat de nenumãrate ori devastatoarea, abisala bucurie pe care am simţit-o atunci, aşa cã nu vreau sã mã repet. Revenirea tatei a fost una din cele mai mari minuni ale vieţii mele, iar intensitatea cu care am trãit-o mi-a rãmas pe totdeauna în suflet. Am ieşit din cenuşiul amorţitor al aşteptãrii, am descoperit cã aveam doar 17 ani, mi s-a deschis nesperata şansã de a intra la facultate. Altfel, mã avertizase mama, tot ce aş fi putut nãzui ar fi fost sã ajung în cel mai bun caz funcţionarã într-o fabricã.
• Începând din toamna anului 1964, am avut privilegiul sã cunosc câteva personalitãţi de elitã care supravieţuiserã închisorilor comuniste, printre care: Ştefan Neniţescu, Nicolae Steinhardt, Theodor Enescu, Alexandru Paleologu, Ştefan Augustin Doinaş. I-am întâlnit şi pe noii colegi ai tatei (Barbu Cioculescu, Marin Bucur, George Muntean, Viorica Nişcov, Roxana Sorescu, Dorina Grãsoiu, Ileana Verzea), care fusese reprimit de G. Cãlinescu în colectivul Institutului de Istorie literarã şi Folclor.
• Regãsindu-şi entuziasmul intelectual şi gustul pentru valorile autentice ale culturii naţionale şi universale, într-un rãstimp de 10 ani, cât i-a mai fost dat sã trãiascã, tata a reuşit sã scrie 3 cãrţi de istorie literarã şi sã alcãtuiascã 7 antologii de poezie, prozã şi texte critice (volume selective din operele lui Ion Pillat, Ştefan Neniţescu, Ion Barbu, Max Blecher, Ionel Teodoreanu, O constelaţie a poeziei române moderne şi G. Cãlinescu în conştinţa contemporanilor).
• În primãvara anului 1975, în urma unei noi restructurãri pe criterii politice, tata a fost înlãturat din Institut şi retrogradat din postul de cercetãtor principal în simplu documentarist la B.C.U. Sechelele fizice din închisoare, ca şi amãrãciunea provocatã de „mutarea disciplinarã”, i-au declanşat un cancer la oasele capului care i-a curmat viaţa la 54 de ani, pe 5 decembrie.
• Dupã moartea tatei, mama mea, Cornelia Pillat a lucrat împreunã cu Alexandru Paleologu şi apoi cu George Muntean la publicarea manuscriselor lui inedite, iar dupã 1990 s-a dedicat reeditãrii volumelor de isorie literarã. În acea perioadã a încredinţat poetei Ileana Mãlãncioiu prezentarea volumului Exerciţii de supravieţuire, cuprinzând traducerile inedite ale lui Dinu Pillat din lirica lui R.M.Rilke, elaborate în anii 50.

• În anul 2010, avea sa se întâmple o adevărată minune. Romanul lui Dinu Pillat, crezut pierdut pentru totdeauna, Așteptând ceasul de apoi, a fost găsit după 50 de ani…Am fost prezentă la lansarea cãrţii în sala Institutului Cultural Român unde am trăit una dintre cele mai vibrante emoții, împreunã cu publicul numeros care a fost atunci cu tine, în același gând…Crezi, dragă Monica, în întâmplări-miracol, în dreptatea târzie, compensatoare?

• De bunã seamã. Aceastã descoperire a fost dovada vie a unei „Judecãţi de apoi” care a restabilit adevãrul şi a fãcut dreptate postumã autorului incriminat pe nedrept. Eu am avut uluitorul privilegiu de a fi martora momentului în care romanul dispãrut a „înviat”.


• Am ținut să rememorez acest moment fiindcă, prin întreaga ta energie extraordinară (o compar cu cea a scriitoarei Magda Ursache care are în curs finalizarea operei lui Petru Ursache), ai restituit cărțile lui Dinu Pillat, ale Corneliei Pillat, mama ta, la rândul ei o scriitoare sensibilă şi realizatoare a Ediției de Opere Complete Ion Pillat, în 6 volume. Ai avut un rol esenţial în organizarea retrospectivei de neuitat Maria Pillat-Brates. Ai nutrit speranța, reluată în limbajul secret al poeziei, prin eleganta antologie din 2019, Întredeschideri, că atâta vreme cât vei vorbi despre iluștrii tăi predecesori, ei își vor continua în alt fel, viața de după moarte.

• Fiecare dintre noi s-a devotat pãstrãrii memoriei celor dragi. În momentul când pe unul l-au pãrãsit puterile, a venit celãlalt sã-i continue lucrarea şi, aşa, pânã la urmã, împreunã şi pe rând, am reuşit sã readucem binele, în ciuda şi în locul rãului suferit de familia Pillat.

• Aș fi vrut, dragă Monica, să mai vorbim despre marile doamne din familia ta, despre cãrţile de dialoguri cu Barbu Cioculescu, Radu Ciobanu, Vasile Bănescu, despre cariera universitarã, despre remarcabilele cărți și traduceri din marii scriitori englezi. Rămân de neuitat pentru mine, aparițiile tale la emisiunile „Credinţa şi cultura azi”, de la Postul TV.Trinitas…Cred că fibra aceasta religioasă, de autenticã vibrație duhovnicească, o moștenești în buna măsură de la Dinu Pillat. În ce fel ai primit şi primești încă darul,darurile tatălui tău ?

• Mã tem cã rãspunsul complet la aceastã atât de amplã întrebare ar constitui tema unui alt interviu. Pot sã-ţi spun, foarte pe scurt, cã formula textului-dialog m-a pasionat în mod deosebit, deoarece mi-e mai drag sã-i ascult pe ceilalţi decât sã vorbesc despre mine. Cu interlocutori de geniu, ca Ioana Celibidache şi Barbu Cioculescu, a fost o încântare sã iniţiez conversaţii pe subiecte predilecte şi sã mã las apoi în vraja povestirilor lor (Ioana Celibidache. O mãtuşã de poveste, Humanitas 2011; Povestind despre atunci, Humanitas, 2012). Pe romancierul şi eseistul Radu Ciobanu nu l-am întâlnit decât din scrierile sale în care se înfãţişa ca o comoarã de om şi, de aceea, vrând sã-l cunosc mai bine, i-am propus sã compunem împreunã o carte, electronic, pe mail (Dincolo de aşteptare. Dialoguri în larg, Eikon, 2016). A fost o experienţã extraordinarã care ne-a împrietenit în chip benefic. Apoi, domnul Vasile Bãnescu m-a invitat în decursul anilor la mai multe emisiuni despre credinţã şi culturã. De la bun început, m-am dus în studioul Trinitas TV mânatã de un tainic imbold: dacã în locul meu s-ar afla tata, ce rãspunsuri ar da el la temele propuse dezbaterii? Nu ştiu cât mi-au aparţinut mie şi cât mi-au venit de la el cele împãrtãşite în timp cu minunata mea gazdã. Dialogurile noastre de atunci au fost reunite în volumul Imaginaţia speranţei (Eikon, 2018).

• Atâtea ecouri dinspre cei de dinainte, pe urmele unui celebru poem de Ion Pillat, vin spre noi, prin evocări și rememorări, la început de an. Să sporim în zi de sărbătoare, iertarea, credința și nădejdea noastră în Dumnezeu.

• Hai sã încheiem cu o poezie pe care am scris-o de curând: „Când eram micã, la culcare,/ Îngenunchia la patul meu/ Şi ne rugam în gând sã fim/ Nedespãrţiţi de Tine, Doamne./ Dupã atâţia ani de-atunci,/ Când mintea mi se înopteazã,/ Vii lângã mine sã m-alini/ Şi mã priveşti cu ochii tatei./ Suntem toţi trei, ca la-nceput,/ Într-un contur ce nu dispare.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *