LECȚII (4)

” M-am tuns, mi-am schimbat cerceii și garderoba. Trecuse anul și devenisem mai îndrăzneață și mai relaxată. Cercul meu de prieteni se reîntregise, viața își regăsise făgașul ei, chiar dacă din peisaj ieșise tocmai tatăl tău care, sub pretextul unui proiect împovărător, lucra până târziu și era plecat des în interes de serviciu. Toamna aceea am făcut cu tine (nu știu dacă îți mai amintești) multe borcane cu zacuscă și dulcețuri. Venise și Florina, prietena de care ți-am spus, cu verva și poveștile ei copleșitoare. Femeia aceasta a îngropat doi soți, două perechi de socrii și pe părinții ei. După toate acestea,  s-a decis să aibă timp doar de ea. A văzut multe țări străine și s-a îndrăgostit de fiecare dată când a avut ocazia. Ea a fost prima care a remarcat faptul că mă curta un fost coleg de facultate cu care, recunosc, îmi făcea plăcere să ies și să discut. Nu a fost nimic altceva, el era galant, nu și-a permis să forțeze nota, eu eram o femeie căsătorită care a decis să rămână căsătorită și să nu-și înfrunte sau părăsească soțul. 

După anul acela care a fost și chinuitor, dar  și relaxant pentru mine, tatăl tău începuse să mă privească altfel, parcă îmi căuta privirea, parcă devenise stânjenit și încerca stângaci să mă abordeze frontal. Nu i-am ușurat situația și nu l-am încurajat, rana era încă deschisă și pulsa.  De multe ori îl surprindeam uitându-se cu drag și admirație, mă redescoperea, se întorcea încet, încet, la mine, cu vinovăție și pasiune stăvilită. 

Într-o zi, a venit direct la mine, mă întorsesem din oraș, îmi luasem o rochie nouă și un buchet enorm de crizanteme pe care tocmai îl așezam în vaza de pe hol. Mi-a zis că sunt frumoasă și m-a îmbrățișat. Și-a lipit buzele de creștetul meu și a șoptit un iartă-mă adânc. În momentul acela, toată ranchiuna, frustrarea și dezamăgirea m-au părăsit. Când ierți, dragul meu, să o faci cu tot sufletul, cu toată ființa ta, altfel, durerea și ura rămân acolo, în tine și creează răni ciudate care vor supura când te vei aștepta mai puțin. De atunci, viața noastră nu a mai fost umbrită decât de boala mea, pentru care tatăl tău se simțea vinovat. Când a aflat, parcă a căzut cerul peste el și mi-a spus că se urăște că a pierdut un an din viața mea. L-am îmbrățișat și i-am spus că boala nu va sta între noi și vom rămâne uniți și curajoși. Și uite că a plecat el înaintea mea, așa brusc și nedrept. 

Știu că citești aceste rânduri, te rușinezi și ai impresia că îmi invadezi teritoriul. Este în regulă, dragul meu, eu am ales să împărtășesc cu tine aceste lucruri. Știu că te vei îndrăgosti, că vei iubi cu pasiune, că poate vei suferi mult și, în lumea ta va rămâne până la urmă cineva. Viața se clădește în doi, vei învăța asta și îmi vei da dreptate. Acum, după cum te cunosc, ți s-a făcut foame, dar nu te încumeți să te ridici din fața calculatorului. Te rog să încerci zacusca de ciuperci din cămară. Este de anul acesta. Du-te, du-te. Să nu uiți să îți faci și supă, așa cum ți-am scris. Hai, mamă, crede-mă, viața este o provocare, dar este de senzație. Trebuie să mai și mănânci ca să trăiești. Te rog să începi să renunți treptat la fast food. Te sărută mama.”

 

Ca în copilărie, aștepta ca ea să îi ia obrajii în palme și să-i sărute creștetul. În lipsa ei, își ascunse chipul în palmele sale,  oftă adânc și se îndreptă spre cămară. Zacusca de ciuperci era favorita lui.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *