Close-up: Jacques Demy şi graţia muzicală a reveriei

Întâlnirea dintre Jacques Demy şi Michel Legrand dă naştere unei arte în care cuvântul, imaginea şi sunetul se unesc, armonic si graţios.” Noul val” al lui Demy recuperează din tradiţia cinematografului ceea ce pare minor şi desuet, pentru a creea un mediu delicat al poeziei.

Începutul este “Lola”, un joc al dragostei şi al întâmplării, petrecut în decorul unui cabaret în care Anouk Aimée visează la iubirea ei pierdută. Coloana sonoră devine, deja, un element capital al construcţiei lui Demy.

Iar ceea ce va urma este rafinarea acestei ipoteze cinematografice şi geneza unui mit, cel al lui Catherine Deneuve. Primul pas este “Les parapluies de Cherbourg” : lumina melodramei o încadrează pe actriţa ce va reveni, iar şi iar, în filmele lui Demy.

Iar atunci când Catherine Deneuve o are alături pe sora ei vitregă, Françoise Dorléac în “Les demoiselles de Rochefort”, decorul este cel al unei feerii moderne dominate de jocul culorilor ce explodează, muzical. Cântecele lui Michel Legrand umplu un spaţiu al revederii şi al aşteptării cu alegreţea lor mozarţiană.

Din feerie se iveşte basmul, în “ Peau d’âne”. Suprarealist,ironic şi visător, filmul lui Demy este o trimitere postmodernă la geniul lui Jean Cocteau. Evul mediu al lui Demy este unul al anacronismelor joviale. Nimic întunecat, nimic tragic în acest exerciţiu fastuos al muzicii şi al imaginii.

Departe de dramatismul lui Truffaut, Godard sau Chabrol, Jacques Demy a imaginat un edificiu al melancoliei şi al reveriei. Muzica şi filmul sunt una, parte din acest fluid delicat al visării.

Un comentariu

  1. Françoise Dorléac și Catherile Deneuve erau surori bune, nu vitrege, cum scrieți. Aveau aceeași mamă, Renée Simonot, și același tată, Maurice Dorléac. Catherine se numea tot Dorléac, dar a luat ca nume de scenă patronimul mamei ei, Deneuve.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *