Nemuritor

Am stat să mă gândesc și ieri.. și astă-noapte;
Ce e iubirea pentru tine și ce ne leagă-atat de strans?
M-am întrebat și tot eu am răspuns grăbit, că poate,
Imensul univers din ochii tai m-a scurs…
Și-atunci de ce și când adormi și te privesc ca pe-o icoană;
De ce și-atunci când ții ochii închiși la fel socot?
Sau cand mă uit la tine cum te-ndepărtezi și imi șoptesc: “Ce doamnă…” eu simt la fel…
Tu nici nu stii! …căci nu ti am spus pana acuma’
tot…
Sau când printre copaci sau printre razele de lună;
Ori prin nisipul ce ne mângâie din tălpi până la cap;
Și-atunci când nu spunem nimic, de ce aceeași melodie-mi sună,
Din milioanele de cântece-ale noastre… ce-am dansat?
Și-acum, pentru că-aș vrea ca acest gând sa fie o scrisoare,
Nu o hârtie simpla de vărsat pe ea un vin…
Cu toate că imi place acea naivă întrebare…
Să-ti dau răspunsul la ce imi șoptești mereu când ne iubim:
În cele clipe simt mereu că-am devenit nemuritor…
Și asta pentru că iubirii nu ii pasă de trăiesc… sau mor!
Ea trece peste spațiu, timp și-ntre noi doi e vesnic…
călător…”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *